Profită de oferta Early-Bird până pe 1 august și înscrie-te la Școala de Vară de E-Commerce GPeC

Școala de Vară de E-Commerce GPeCsingura serie de cursuri intensive de comerț electronic din România – se va desfășura în perioada 24-29 august 2016 la Family Hotel Arnica în peisajul superb de munte din Moeciu de Sus, jud. Brașov. Toți cei interesați de comerțul online – magazine, furnizori de servicii e-commerce sau antreprenori care doresc să pornească o afacere în domeniu – se pot înscrie la Școala de Vară GPeC pe website-ul organizatorilor. Cei care se înscriu până pe 1 august beneficiază de preț redus prin oferta early-bird.

12 workshopuri intensive de e-commerce

A 6-a ediție anuală a Școlii de Vară GPeC va lua startul în după-amiaza zilei de miercuri, 24 august 2016, când toți participanții sunt așteptați la Family Hotel Arnica*** din Moeciu de Sus cu o sesiune de ice-breaking care să îi ajute să se cunoască și să faciliteze netorking-ul pentru întreaga perioadă, dar și colaborări pe termen lung între colegii de curs și traineri.

Diminețile de joi, vineri, sâmbătă și duminică sunt rezervate celor 12 workshopuri axate pe cele mai importante și de actualitate subiecte pentru oricine activează în e-commerce sau își dorește să pornească o afacere online. În fiecare zi, cursanții vor participa activ la câte 3 workshopuri x 90 de minute fiecare, în care vor fi dezbătute în detaliu topic-uri precum: User Experience, Optimizarea Conversiilor, Personalizarea Conținutului, E-Mail Marketing, Analytics & Data, SEO, AdWords, Marketing Automation, Curierat, Social Media, Strategii de Marketing Online, Tips & Tricks pentru Creșterea Vânzărilor și Retenția Clienților.

Trainerii care vor susține workshopurile Școlii de Vară GPeC 2016 sunt unii dintre cei mai buni specialiști din România în E-Commerce și Digital Marketing, adevărați practicieni care vor oferi participanților exemple concrete despre cum pot să își dezvolte afacerea și să vândă mai mult: 

Andrei Georgescu (Co-Founder & Managing Partner White Image), Andrei Radu (CEO & Founder GPeC si Co-Founder TRUSTED.ro), Horia Neagu (Digital Marketing Consultant), Ionuț Munteanu (Trainer & Managing Partner WebDigital), Liviu Taloi (Co-Founder ECOMpedia si Community Manager GPeC), Lucia Ciucă (Managing Director Quantum Data Science), Raluca Radu (Country Manager Answear.ro & Co-Organiser GPeC), Răzvan Gavrilaș (Founder cognitiveSEO), Roxana Magopeț (Marketing & PR Manager FAN Courier), Valentin Radu (CEO Marketizator), Victor Kapra (Consultant Independent).

Exerciții practice, discuții libere și team-building. Dacă diminețile Școlii de Vară GPeC sunt rezervate workshopurilor, după amiezile sunt destinate exercițiilor practice și distracției alături de traineri și colegii de curs.

Pornind de la informațiile primite în cadrul cursurilor, participanții vor avea de analizat website-uri de e-commerce pentru a identifica elementele pozitive și lacunele acestora. De asemenea, vor trebui să gândească de la zero o campanie de marketing online identificând corect publicul țintă („buyer persona”), gândind mesajul campaniei și alegând canalele de promovare precum și alocarea bugetelor pe fiecare canal în parte.

Pe lângă exercițiile practice, participanții au ocazia să dialogheze deschis cu trainerii din fiecare zi, să le adreseze întrebări suplimentare și să primească consultanță avizată în discuții 1 la 1 pe website-urile lor.

Deloc în ultimul rând, fiecare zi de Școală de Vară va fi presărată cu activități de team-building, drumeții, foc de tabără în acorduri de chitară, multe povești spumoase și multe zâmbete alături de oamenii frumoși din online-ul românesc. Nu vor lipsi pălinca și vinul fiert, jocurile de biliard, foosball, tenis de masa și air hockey, cina festivă cu bucatele tradiționale românești – toate la aer curat de munte și într-un peisaj de poveste.

Înscrieri și taxa de participare

Înscrierile la Școala de Vară de E-Commerce GPeC au început, iar pentru participare doritorii pot completa formularul online accesibil pe pagina.

Până pe 1 august 2016, ora 23:59, este valabilă oferta early-bird care aduce tarife reduse de participare.

În perioada 2–19 august 2016, tarifele vor deveni 2.749 lei TVA inclus pentru cazarea în regim Double și 3.099 lei TVA inclus pentru cazarea în regim Single (cu aceleași beneficii de mai sus).

„La Școala de Vară GPeC locurile sunt întotdeauna limitate la 50 incluzând atât participanții, precum și trainerii. Nu pentru că nu ar exista capacitate de cazare, ci pentru că Școala de Vară este un proiect de comunitate în care ne place să interacționăm la maximum cu toți cei prezenți, să putem sta de vorbă cu fiecare și să fim ca într-o adevărată familie”, spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC. 

“Tocmai de aceea, Școala de Vară GPeC este diferită de orice conferință sau serie de cursuri – pe lângă know-how și colaborările pe termen lung care se leagă aici, noi devenim adevărați prieteni, iar toți cei care au mai participat la Școala de Vară GPeC în ultimii 5 ani pot confirma acest lucru”, adaugă Radu.

Din experiența anilor trecuți, înscrierile la Școala de Vară de E-Commerce GPeC se încheie mai devreme decât termenul limită de înscrieri. Așadar, cei care își doresc să participe ar trebui să ia decizia cât mai repede pentru a se asigura că locul lor este rezervat. 

GPeC 2016, ediția de 11 ani, este un eveniment powered by FAN Courier – liderul pieței de curierat din România.

Eveniment susținut de: Allpacka, ALTEX, AVON, Competence Call Center, ContentSpeed, DPD, DWF, Garanti Bank, Frisbo, Mediapost Hit Mail, Microsoft, New Black, NewsMAN, Online-Online.ro by Credius, Orange, PayU, SALESmanago, Simartis, Retargeting.biz, Visa, Zitec

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Official car service: Citylimo

Cu sprijinul: 2Parale, AdvancedIdeas, Agile Media, Alisia ENCO, Alin Dobrin Photo, Canopy, ECOMpedia, easyhost, enRose, Infinity Trophy, Marketizator, Silkweb,TRUSTED.ro, WebDigital, White Image, Zelist

Mândri să fim susținuți de:

Bloggeri parteneri: Adrian Gabriel Orbai, Alin Vlad, Andra Zaharia, Auraș Mihai Geambașu, Carmen Albișteanu, Claudia Tocilă, Corina-Maria Scheianu, Cristian China Birta, Cristian Iosub, Cristina Chipurici, Elena Cîrîc, Fulvia Meirosu, George Hari Popescu, Ionuț Bunescu, Lavinia Biberi, Marius Ovidiu Călugăru, Mădălin Blidaru, Olivian Breda, Ovidiu Bălcăcian, Sabina Cornovac

Parteneri media: AdHugger, AGORA, ANIS, ARIES, Business Days, Business Woman, Cariere, Comunicate de Afaceri, Comunicate de Presă, CTRL-D, ECOMJOBS, Femei In Afaceri, FNTM, HowToWeb, IAB Romania, IQads, Institutul de Marketing, Jurnalul de Afaceri, Lumea SEO PPC, Magazinul Progresiv, Manager, MarketingFocus, NewEditionNews, România Pozitivă, Shopmania BIZ, Softlead, SMARK, Startups, TechCafe, TechHub, Trends HRB, Ziua de Constanța



Zitec

Our mission is to shape and employ technology so it inspires and empowers people and organizations to achieve their utmost potential. We're an awesome team, always looking for passionate people to join us on our... vezi detalii »

WebDigital

WebDigital este agentia de marketing online specializata in Pay Per Click Marketing, ce are ca scop protejarea investitiei clientilor sai. Canalele folosite de agentie sunt: Google, Facebook, LinkedIn si reteaua de... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Related