KFC se alătură companiilor care susțin reforma educației

Compania KFC se va alătura organizațiilor care susțin reforma sistemului de învățământ românesc, printr-un parteneriat încheiat cu reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize Educaționale. Cu ajutorul finanțării oferite de companie, CEAE va putea să își continue cursurile pentru "profesorii altfel", o comunitate creată în scopul schimbării metodelor de predare în clasă.

Cu sprijinul KFC, comunitatea de "profesori altfel" care, până în acest moment numără peste 1 700 de profesori, se va mări cu 150 de profesori ce urmează să înceapă cursurile de formare organizate de CEAE. Astfel, în primul semestru al anului școlar 2017 - 2018, alți 7 500 de elevi vor fi beneficiarii noii metode de învățare a științelor la clasă. 

"Profesorii altfel" sunt cei care încurajează curiozitatea naturală a copiilor față de lumea înconjurătoare, stimulându-le prin tot ceea ce fac dorința de a descoperi, de a înțelege, de a gândi și capacitatea de a pune sub semnul întrebării ceea ce văd în jurul lor.

"Suntem bucuroși să susținem această cauză. Sprijinim educația și iniţiativele de acest gen care duc România mai departe. De aceea, suntem încântați să susținem demersul partenerilor noștri de a ajunge la cât mai mulți profesori astfel încât elevii să beneficieze de noua metodă de predare, să revigorăm interesul pentru științe și capacitatea elevilor de a înțelege conceptele, nu de a le memora și, astfel, să le creștem încrederea și stima de sine. Cu siguranță această metodă va avea un impact pozitiv asupra elevilor și sunt convins că îi va atrage către aprofundare și, desigur, evoluție." a declarat Mark Hilton, Franchise Business Consultant.

Tot mai multe companii românești, printre care BRD, Romgaz și BASF, au aderat la mesajul schimbării metodelor de predare în clasă. Nevoia de schimbare vine ca urmare a crizei forței de muncă cu care tot mai multe companii se confruntă în ultima perioadă. CEAE este singura organizație care a publicat un raport privind analfabetismul funcțional, fenomen care generează grave dezechilibre pe piața muncii.

Reprezentanții CEAE oferă, în același timp, o soluție viabilă pe termen lung: schimbarea metodelor de predare în școlile românești. Mesajul CEAE este susținut de companiile finanțatoare, cu ajutorul cărora organizația reușește să facă progrese vizibile în schimbarea sistemului educațional românesc.

”Modernizarea metodelor de predare la clasă a științelor naturii este modul prin care noi, echipa CEAE, ne implicăm în mod activ în vederea scăderii analfabetismului științific în rândul elevilor din România. În acest moment, 38,6% din elevii de 15 ani sunt analfabeți științific, ceea ce înseamnă că nu înțeleg și nu pot explica științific fenomenele din jurul lor.

Fără o intervenție strategică în acest sens, România riscă să genereze o criză a angajaților capabili să răspundă nevoilor economice, pe care nu o va mai putea gestiona. Pentru că odată ajunși acolo, nu vom mai putea avea o economie care să țină pasul cu progresul tehnologic din simplul motiv că vor exista tot mai puțini oameni care să poată gestiona aceste procese tehnologice”, a declarat Cristian Hatu, Președintele CEAE.

Cel mai important succes al demersurilor de politici publice ale CEAE a fost schimbarea programei de predare în școli a fizicii. Intitulat "Fizica altfel", proiectul și-a propus să formeze profesorii de fizică să lucreze la clasă prin metoda investigației, metodă ce le permite elevilor să dobândească abilități de bază foarte importante pentru viitorul lor și anume: gândire critică, rezolvarea de probleme complexe, luarea și asumarea deciziilor și capacitatea de a lucra în echipă.



Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related