Studiu Bold by Lowe Group: Cum arată familia modernă în România

Patru din 10 români din mediul urban consideră că fac parte dintr-o familie modernă, arată un studiu realizat de agenția MullenLowe în parteneriat cu iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group. De asemenea, deși 54% sunt de părere că fac parte dintr-o familie tradițională, 63% dintre aceștia și-ar dori să aibă o familie modernă.

"Studiul ne confirmă că, în România, apartenența la o familie modernă este un atribut aspirațional. Am analizat, pe de o parte, cum văd românii familia modernă, și, pe de altă parte, cum arată aceasta în realitate pentru a genera insight-uri care pot ajuta cu adevărat brandurile să-și adapteze comunicarea cu această categorie de public. De asemenea, am urmărit reacțiile consumatorilor la vizionarea unor reclame cu subiecte sensibile legate de reprezentarea familiei moderne în comunicare, pentru a identifica zonele cu cel mai mare potențial pentru promovare", spune Adrian Chiuhan (Head of Strategy, MullenLowe).

 

În percepția românilor, o familie modernă este mai deschisă să apeleze la consiliere decât o familie tradițională (66% vs. 6%1), cuplurile simt mai puțin nevoia sau constrângerea de a se căsători (61% vs. 6%) și există o mai mare libertate de exprimare (54% vs. 9%). De asemenea, românii cred că într-o familie modernă copiii au acces nelimitat la tehnologie (64% vs. 5% în familiile tradiționale), iar părerile lor sunt importante în deciziile familiei (49% vs. 10%). Totuși, copiii sunt mai atent supravegheați (56% vs. 12%), adolescenții sunt încurajați să-și aleagă singuri cariera (52% vs. 7%), iar părinții sunt preocupați să învețe despre parenting (49% vs. 9%). În același timp, familiile moderne sunt mai deschise către adopția de copii (55% vs. 44%).

În schimb, cei mai mulți români consideră că, într-o familie tradițională, părinții își cresc copiii cu ajutorul sfaturilor de la bunici (55% vs. 6% în familiile moderne), existând o relație mai apropiată cu familia extinsă (50%), iar soții câștigă mai mult decât soțiile lor (44% vs. 10%).

Animalele de companie sunt considerate parte din familie atât în cele moderne (41%), cât și în cele tradiționale (38%), însă familiile moderne au ca prioritate financiară cheltuielile pentru animalele de companie mai mult decât familiile tradiționale (31% vs. 25%).

Infografic Bold by Lowe Group - Familia moderna

 

"În ciuda percepției generale, familiile moderne comunică zilnic cu rudele, mai mult decât cele tradiționale, și sunt mai preocupate de petrecerea timpului împreună. De aceea, preferă să externalizeze sarcinile din gospodărie pentru a avea mai mult timp liber și pun mai puțin accent pe bunurile pe care le dețin. Astfel, recomandăm brandurilor care vizează acest public să-și concentreze comunicarea pe experiențele pe care le oferă consumatorilor alături de cei dragi lor", explică Andrei Cânda (Managing Partner, iSense Solutions).

 

Familiile moderne dețin, într-o proporție mai mică decât cele tradiționale, o casă sau un apartament (66% vs. 78%), respectiv un automobil (62% vs. 69%), însă sunt mai interesate de planurile de economii/asigurări (53% vs. 47%) și mai preocupate de obținerea unei securități financiare înainte de căsătorie (71% vs. 64%), acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care tinerii se căsătoresc mai târziu. De asemenea, mai mulți tineri din familii moderne plănuiesc să se căsătorească doar civil (22% vs. 14%).

În ceea ce privește sarcinile din gospodărie, familiile moderne, mai mult decât cele tradiționale, comandă mâncare acasă (33% vs. 22%), fac cumpărături din supermarketuri online (22% vs. 18%), angajează bone (15% vs. 10%) sau apelează la servicii de curățenie (17% vs. 11%).

Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe, pe un eșantion de 820 de respondenți din mediul urban, cu vârsta 18+. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/-3,42%.



MullenLowe

In Romania, Lowe este de 23 de ani una dintre cele mai mari agentii de publicitate, autoarea unor campanii memorabile, iar la nivel global, Nazis against Nazis este cea mai recenta dintre campaniile care au plasat... vezi detalii »

Branduri

Sectiune

Dictionar



Related