Cum sa promovezi restrictii alimentare si efort sustinut - "Let's Move!" by Michelle Obama

Cum sa promovezi restrictii alimentare si efort sustinut - "Let's Move!" by Michelle Obama

Pentru ca stereotipurile sunt bazate pe adevar, nu ar fi tocmai gresit ca atunci cand te gandesti la un american tipic, el sa arate foarte diferit de toate figurile si personalitatile din lumea muzicii, filmului sau publicitatii reiesite din Statele Unite. Rata crescuta de obezitate in randul populatiei americane nu e un mit, ci este poate mai adanc inradacinata decat ti-ai inchipui, fiind "construita" pe parcursul a zeci de ani prin avansul retetei de succes ieftin-si-mult, nu doar in restaurantele fast food, ci in intreaga industrie alimentara.

Tendinta nationala de ingrasare a americanilor nu putea fi combatuta decat printr-un proiect de awareness si solutii de aceeasi amplitudine, si tocmai asta a facut Michelle Obama cand a initiat campania nationala "Let's Move!". Pornita in anul 2010, campania e una de cursa lunga si se concentreaza in principal pe copii si obiceiurile nesanatoase care ii transforma in adulti sedentari si, delicat fie spus, rotofei. 

E evident ca subiectul alimentatie sanatoasa / miscare fizica nu e foarte "glam". Cum sa faci ca ceva care in esenta te indeamna sa faci efort si sa-ti restrictionezi poftele (desigur, alimentare) sa fie adoptat nu doar de copii, dar si de parinti? Pentru ca schimbarea rutinei alimentare si a activitatilor cotidiene dintr-o casa nu poate sa se rezume exclusiv la cei mici (pe langa aceea ca nu-i tocmai corect ca adultul sa manance pizza si sa bea suc, in timp ce copilul face o sesiune de cardio). La inceputul campaniei, Michelle Obama declara intr-un interviu pentru WebMD ca "Let's Move!" nu isi propune numai sa-i faca pe copii mai sanatosi, ci si sa consolideze familii. Putem deduce de aici ca, desi campania adreseaza direct problema obezitatii in randul copiilor, se vizeaza o schimbare reala a mentalitatii intregii populatii americane (fapt divers - vertiginos ascendenta catre 318 milioane).

Daca vreti sa aflati mai multe nu despre americani, ci despre obiceiurile si atitudinile romanilor fata de sport, avem un raport proaspat pe aceasta tema: SPORT IN ROMANIA – The link between companies, brands and sports, realizat de Quantix Marketing Consulting si parte din seria SMARK Research. Pe langa atitudini si comportamente, puteti aprofunda statistic intreaga relatie a romanilor cu sportul, atat ca practicanti, cat si ca spectatori.

How To

Revenind pe plaiuri americane, sa vedem ce highlights gasim din regimul de promovare al campaniei "Let's Move!" care ne spun in ce fel s-ar putea populariza un subiect pe care multi americani ar vrea sa-l uite.

- Ai grija sa apari pe la show-urile indragite de publicul american

Michelle Obama a devenit o "regular" la Jimmy Fallon, atat pe vremea cand era la The Late Show, cat si dupa ce l-a inlocuit pe Jay Leno ca gazda a The Tonight Show. In ultimii 3 ani, fiecare aparitie a Primei Doamne la show-ul lui Fallon s-a lasat cu clipuri virale, aparitiile nefiind numai pentru a avea o discutie punctuala despre campania "Let's Move!" si problemele de greutate ale Americii. Si puteti vedea mai jos despre ce skituri de comedie, intreceri si sesiuni de dans vorbesc:

La cea mai recenta aparitie (februarie 2014), Prima Doamna a participat la un skit de comedie cu Will Ferrell si a lansat un mesaj catre public, incurajandu-i pe oameni sa impartaseasca experientele avute cu schimbarile propuse de campania "Let's Move!".

Pe langa fun fun cu Jimmy Fallon, Michelle Obama adreseaza problema de pe mai multe fronturi, asa incat aparitiile la emisiuni de divertisment targetat (variety show “Sabado Gigante” sau Giant Saturday, urmarit de comunitatea hispanica) au la fel de mult succes in a genera awareness si de a adresa problema dincolo de termenii ei generici (aici, fiind vorba de rata crescuta a obezitatii printre copiii din comunitatea latino-americana).

- Planteaza o gradina mare la Casa Alba

Gradina de Legume a Casei Albe, care nu este una singura, ci sunt mai multe (nu au probleme cu spatiul) are o traditie indelungata, de cateva sute de ani. Dar Michelle Obama i-a atribuit un nou sens si a stiut sa o integreze in strategia de a promova alimentatia sanatoasa pentru publicul american. Astfel ca, pe langa faptul ca gradina inceputa de ea in 2009 este cea mai mare si complexa de pana acum (desi Prima Doamna era un incepator absolut intr-ale gradinaritului), evenimentele organizate in jurul plantarii anuale ale gradinii, la care participa copiii din scoli, personalitati sau alte organizatii, ajuta sustinut campania. Cu atat mai mult cu cat cele doua fiice ale Primei Doamne s-au implicat de asemenea si mananca legumele plantate si culese in acea gradina. Initiativa a contribuit la cresterea procentului de americani care isi cultiva propriile legume cu 17% in ultimii 5 ani.

- Organizeaza un workout colectiv care doboara recorduri mondiale

Nu e chiar un flash mob, dar e un mob reunit sa doboare un record mondial. Ce copil nu vrea sa participe la doborarea unui record? Chiar daca asta presupune sa faca niste miscare. Evenimentul care a avut loc in decembrie 2011 a insemnat un total de circa 300 000 de oameni, reuniti pe parcursul a 24 de ore neintrerupte de jumping jacks si condusi de Prima Doamna, care a primit si titlul de Jumper-in-Chief.

- Pune-o pe Beyonce sa cante si sa danseze...

Pentru ca la alimentatie ti-e mai usor sa umbli decat sa te apuci de sport, Michelle Obama a apelat la una dintre cele mai admirate (si fit) figuri din cultura pop americana pentru a anima pofta oamenilor pentru miscare. Daca Beyonce iti spune sa te misti, apoi trebuie sa te misti, nu? Melodia originala Get Me Bodied a devenit asadar Move Your Body, a primit si un workout video in care Beyonce e protagonista si face parte dintr-o initiativa mai mare, care sta sub titlul Let's Move! Flash Workout. Puteti urmari mai jos clipul daca va trece prin gand sa dati un pic din solduri.

... dupa care lanseaza un intreg album hip hop

Ca si cum Beyonce nu ar fi fost de ajuns, campania "Let's Move!" a primit un intreg album hip hop la care au colaborat artisti ca Run DMC, Ashanti, Travis Barker (Blink 182), Jordin Sparks (castigatoare American Idol) sau Doug E. Fresh. Printre melodii se numara Veggie Love, U R What You Eat sau Hip Hop F.E.E.T (Finding Exercise Energy Thresholds). Si daca il mai aduci si pe Dr. Oz cumva in mix, you've got it made.

- La capitolul media & parteneriate

Pentru ca nu poti avea o abordare integrata in comunicare fara online in ziua de azi, campania "Let's Move!" a patruns evident si in online. Cum anume? Tot intr-un mod practic si atragator. Amintim de parteneriatele media incheiate cu mai multi publisheri din America (Conde Nast, Hearst Magazines, Meredith, Food Network si Time, Inc) alaturi de Pinterest, care au rezultat in accesibilizarea unei largi colectii de retete pentru parinti, pentru a avea mai putine probleme cu inspiratia de la ora cinei. Si tot aici mentionam un parteneriat incheiat cu The Walt Disney Company, prin care acestia au introdus primele reguli standardizate in ceea ce priveste food advertising-ul pentru copii si familii pe toate canalele detinute si pe online.

Ce spun criticii

Criticii campaniei "Let's Move!" nu au fost putini, iar de-a lungul celor 4 ani de cand a fost lansata, au aparut mai multe probleme legate de pozitia ferma initiala a Primei Doamne si compromisurile la care s-a ajuns in final. Spre exemplu, regulile privind food advertising-ul implementate de The Walt Disney Company, mentionate mai sus, sunt in realitate mult mai permisive decat s-ar fi dorit si functioneaza in regim de guidelines.

Schimbarile la nivel legislativ intarzie sa apara, iar subiectul pare sa fie evitat de Michelle Obama si de reprezentantii campaniei, lucru observat de presa americana. Problema este complexa, avand in vedere corporatiile mari din industria alimentara care ar suferi de pe urma implementarii unor schimbari drastice prin lege.

In plus, reticente puternice s-au observat in randul copiilor si adolescentilor, care nu au fost deloc multumiti de schimbarea meniurilor din cantinele scolare. Iar in ceea ce priveste miscarea fizica, un sondaj din 2012 a aratat ca numai unul din patru adolescenti cu varstele curpinse intre 12 si 15 ani practica exercitii fizice timp de o ora pe zi, durata optima stabilita de campania "Let's Move!".

Insa, pe langa critici si nemultumiri, campania nationala "Let's Move!" a presupus un parteneriat amplu public-privat, sustinut de guvern, corporatii, institutii medicale, celebritati si varii organizatii si comunitati locale, a caror colaborare incepe sa dea rezultate. In februarie 2014, Michelle Obama a anuntat descresterea procentului de obezitate la copiii intre 2 si 5 ani de la 14% acum 10 ani, la 8 % in prezent. Baby steps.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related