Carmen Georgescu sau Alice in Tara Minunilor

un interviu cu Carmen Georgescu (Marketing&Communication Manager, Electrolux Romania)

Intr-o lume in permanenta miscare, intr-un univers in care cuvantul la ordinea zilei este "viteza", Carmen Georgescu - Marketing & Communication Manager Elecrolux Romania, a reusit sa realizeze un echilibru intre viata de familie si cea de femeie de afaceri. Cum este Carmen Georgescu la job dar si in afara orelor de lucru, ce a invatat de la suedezi si ce au insemnat 14 ani alaturi de brandul Electrolux - producatorul de electrocasnice din Suedia, aflati in interviul acordat SMARK.

Anca Zaharia: Lucrezi de 14 ani cu suedezii. Ce ai invatat din business-ul cu ei?

Carmen Georgescu: Suedezii sunt foarte profesionisti in ceea ce fac si astfel este foarte usor sa lucrezi cu ei. Sunt perfectionisti si isi doresc ca produsele lor sa vina in intampinarea nevoilor clientilor. De aceea, exista atatea branduri suedeze care au devenit de succes la nivel international, printre care si Electrolux.

Anca Zaharia: Cum este Carmen Georgescu in afara orelor de program?

Carmen Georgescu: Sunt un om normal. Sunt o femeie ca oricare alta, preocupata de viata celor dragi care ma inconjoara si de a mea personala.

Anca Zaharia: Ce te bucura si ce te relaxeaza foarte tare?

Carmen Georgescu: Imi plac activitatiile alaturi de fiica mea, calatoriile, sa gatesc si bineanteles, shopping-ul. Nu voi spune niciodata NU unei sesiuni de shopping oriunde s-ar intampla aceasta. Am un program destul de incarcat, iar relaxarea inseamna sa citesc sau sa experimentez o noua reteta.

Anca Zaharia: Cum ai ajuns la Electrolux Romania si care au fost pasii pe care i-ati urmat in cariera?

Carmen Georgescu: Acum mai bine de 13 ani am primit un telefon de la o prietena care lucra in publicitate si care fusese solicitata sa vina la un interviu la Electrolux. Ea era fericita in acel domeniu si nu isi dorea o schimbare de job. Mi-a spus insa ca ar fi o buna oportunitate pentru mine. La momentul respectiv am fost reticenta, nu voiam sa plec de la o pozitie buna in cadrul unei companii de comert si sa vin secretara la Electrolux. Dar am riscat si dupa 13 ani sunt inca aici. Cred ca este cel mai bun exemplu ca atunci cand esti dedicat si vrei sa faci cu adevarat ceva, poti sa avansezi. Desi acum 13 ani posibilitatile de a avansa erau diferite, a fost un drum lung.
Odata ajunsa in Electrolux, totul s-a petrecut destul de repede, in prima luna am fost secretara, in a doua luna am fost asistenta. Practic, era acelasi lucru numai ca preluasem din responsabilitatile de la departamentul de vanzari. Dupa aceasta etapa am inceput sa lucrez si cu clientii importanti ai companiei. Am lucrat in departamentul de vanzari, dupa aceea la logistica, iar in 1997 am inceput sa colaborez direct cu fabricile.
La vremea aceea nu exista un departament de marketing si atunci managerii au considerat - tinand cont de faptul ca piata evoluase, sa cream un departament specializat, iar eu am fost desemnata sa-l conduc. Pentru o perioada am facut atat marketing cat si vanzari si a fost o perioada dificila. Practic, am fost deschizator de drumuri: intram intr-un domeniu nou, ramaneam acolo pana cand totul se stabiliza si dupa aceea intram intr-un alt domeniu. Atunci cand am inceput sa ma ocup si de comunicarea brandului in Romania ma simteam ca Alice in Tara Minunilor. De profesie sunt inginer, ceea ce ma face sa fiu calculata, ordonata. Nu eram nici pe departe potrivita pe partea de creativitate. Partea de media o mai intelegeam, dar in rest a fost destul de dificil. Acum insa, nu le percep una fara cealalta.

Anca Zaharia: Cum ti-ai caracteriza stilul de managment?

Carmen Georgescu: Incerc sa ii ascult pe toti cei cu care lucrez si abia apoi sa iau o decizie concreta. Incerc sa nu iau o decizie de una singura si sa nu fiu genul de manager care detine adevarul absolut. Consider ca nimeni nu este atotstiutor. Cu cat asculti mai multe pareri, cu atat ai sanse mai mari sa iei decizia corecta, iar in special pe partea de marketing, ideile pot veni de oriunde. Ideile bune pot veni chiar de la cei care nu sunt implicati direct in acea activitate, pentru ca nu sunt rutinati.

Anca Zaharia: Tinand cont de faptul ca ocupi o functie importanta in companie, cat timp petreci la birou?

Carmen Georgescu: Dupa 13 ani de activitate in cadrul Electrolux “viata de birou” s-a integrat in viata mea, iar colegii imi sunt prieteni. Atunci cand esti dedicat jobului nu mai tii cont de timpul pe care il petreci la birou. O zi obisnuita la serviciu sa fie intre 12 si 14 ore. Incerc sa gasesc intotdeauna un echilibru intre familie si serviciu astfel incat niciuna dintre cele doua sa nu fie neglijata.

Anca Zaharia: Care este strategia de promovare a companiei? Putem vorbi de o politica proprie la Electrolux?

Carmen Georgescu: Se incearca o promovare interna. Tocmai din cauza faptului ca ai lucrat pentru o perioada intr-unul din departamente, ai experienta necesara pentru a putea merge mai departe. Persoana respectiva are deja contactele necesare, stie ce strategie trebuie adoptata, iar ca angajator tii cont de aceste avantaje dar si de timpul si resursele financiare investite in persoana respectiva chiar daca a urmat cursuri de formare pentru o pozitie de entry level. Cei care lucreaza aici stiu deja standardele si strategia companiei dar si toate lucrurile pe care nu le inveti din prima zi de lucru. Astfel, tranzitia catre un nou post din cadrul companiei este usoara.

Anca Zaharia: In octombrie, Electrolux a lansat doua concursuri online: Dinner Explorer si Climate Range. In ce consta aceasta actiune? Care este scopul acestei campanii?

Carmen Georgescu: Platforma Dinner Explorer a fost dezvoltata de Electrolux pentru consumatorii din intreaga lume care doresc sa experimenteze un nou tip de viata sociala : petrecerile tematice organizate acasa. Electrolux ofera tot setul necesar de organizare – retete, lista de cumparaturi, sugestii de muzica, jocuri, decoratii si costumatie.
Participantii la concursul Dinner Explorer au avut ocazia sa exploreze site-ul, gasind astfel raspunsul la o intrebare afisata pe un portal bine cunoscut in randul femeilor – feminis.ro. In fiecare saptamana a fost acordat cate un premiu, iar la final, marele premiu al competitiei - cuptorul Inspiro de la Electrolux. Cele peste 2000 de inscrieri demonstreaza de altfel popularitatea de care s-a bucurat concursul.
Climate Range este un concurs online Electrolux cu teme eco gazduit de site-ul casamea.ro si lansat pe 1 noiembrie. Acesta s-a derulat pana la data de 30 noiembrie 2009 si si-a propus incurajarea schimbarilor eco in stilul de viata al romanilor. Participantii la concurs au descris, in cateva cuvinte, felul in care adapteaza modelul eco stilului lor de viata. Castigatorii au primit un aspirator Ultrasilencer Green, parte a gamei Climate Electrolux – care consta in aparate create pornind tocmai de la ideea de consum redus – de apa, energie, gaz si detergent.

Anca Zaharia: Anul acesta Grupul Electrolux a implinit 90 de ani de la infiintarea companiei. Cum a sarbatorit Electrolux Romania acest moment aniversar?

Carmen Georgescu: Pentru a sarbatori cei 90 de ani, Electrolux a lansat in Romania un concurs dedicat posesorilor de aspiratoare de epoca – din ultimele noua decade. Am dorit prin acest concurs special sa ii premiem pe cei care ne-au fost aproape inca de la inceputurile existentei brandului. Astfel le-am propus ca in schimbul aspiratorului lor vechi sa primeasca un aspirator nou, ecologic - Ultrasilencer Green. Foarte multi oameni s-au inscris la concurs, ceea ce inseamna ca produsele Electrolux, indiferent de varsta, sunt integrate in stilul de viata al clientilor nostri.

La finalul concursului, aspiratoarele castigatoare din cele noua decade precum si modele actuale Electrolux au fost expuse in data de 19 noiembrie 2009 la Orange Concept Store, Bucuresti.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related