Conform clasamentului Interbrand 2011, valoarea de brand a Samsung Electronics Co., Ltd. insumeaza 23,4 miliarde de dolari, o crestere cu 20% fata de anul precedent, ocupand pozitia a 17-a din 100, doua pozitii mai sus fata de 2010, potrivit unui comunicat de presa Fast Forward Communications.
Cresterea inregistrata de Samsung situeaza compania in top 5 cresteri in industria IT. Aceste rezultate se datoreaza in special lansarii smartphone-ului Galaxy S si televizoarelor Samsung Smart TV, dar si leadership-ului constant in domeniul memoriei/DRAM, potrivit aceluiasi comunicat. Aceasta crestere a brandului mai este pusa si pe seama produselor premium din categoriile Digital Appliances, Digital Imaging si IT.
Criteriile Interbrand la care produsele si brandul Samsung au raspuns cu succes sunt: rezultatele financiare si predictia pe urmatorii 5 ani, RBI (Rolul Indexului de Brand – decizia de cumparare ce are la baza preferinta unui anumit brand) si BSS (Scorul de Putere al Brandului – forta pe care compania o are fata de competitorii din categorie).


















