Increderea romanilor ramane una dintre cele mai scazute din Europa, desi directia din primul trimestru al acestui an este pozitiva, potrivit Barometrul de Incredere a Consumatorului, realizat de GfK pentru Comisia Europeana. In primul trimestru al acestui an, indicele de incredere a populatiei a inregistrat o crestere usoara fata de aceeasi perioada a lui 2010, de la -48 la -46. Rezultatele sunt semnificativ mai bune decat media anului trecut, care a fost -54.
"Aceasta usoara revenire a optimismului cred ca are la baza cresterea salariilor in sectorul public cu 15%, dar si declaratiile autoritatilor privind iminenta iesire a tarii din criza. Pe de alta parte, probabil ca este si un semn ca romanii au obosit sa fie campionii pesimismului si privesc, din ce in ce mai mult, partea plina a paharului. In tarile dezvoltate din Europa se vad deja primele semne de revenire a economiei, ceea ce ne da speranta ca, in viitorul nu foarte indepartat, vom simti si noi aceste imbunatatiri", afirma Andi Dumitrescu (Director General, GfK Romania).
Totodata, situatia prezenta a finantelor familiei nu este una dintre cele mai imbucuratoare, in medie 67% dintre romani declarand in primele trei luni ale anului ca aceasta este mai rea decat cu un an in urma, nivelul pesimismului ramanand relativ stabil fata de media anului 2010. Totusi, romanii se arata mult mai increzatori privind viitorul, doar 43% dintre ei declarand ca se asteapta ca situatia lor financiara sa se inrautateasca in urmatoarele 12 luni, comparativ cu peste jumatate dintre ei care spuneau acelasi lucru la nivelul intregului an 2010.






















