ResponsabilitateSociala.ro organizeaza in perioada 17-18 mai, la Bucuresti evenimentul “European CSR Lessons”, in care vor fi prezentate exemple de succes ale actiunilor de CSR din spatiul european, informeaza un comunicat emis de ResponsabilitateSociala.ro.
Printre invitatii prezenti la eveniment se regasesc Dr. Isaac Sheps (CEO, Carlsberg UK), Franz Karl Pruller (Director Programe de Dezvoltare Sociala, Fundatia ERSTE) si Giorgio Capurri (Manager de Sustenabilitate, Unicredit Group).
Target-ul evenimentului cuprinde liderii de opinie care doresc sa vada diferenta intre proiectele CSR romanesti si cele europene: profesionisti din companii sau agentii, lideri ONG, jurnalisti, bloggeri, reprezentanti ai mediului universitar sau institutional etc.
“Desi in ultimii ani au existat progrese importante, publicul roman nu este inca suficient de interesat de atributul ‘responsabil’, cand se gandeste la o companie sau alta. In consecinta, nu exista o masa critica, care sa le ceara companiilor sa fie mai responsabile fata de impactul pe care il au asupra mediului sau a comunitatilor unde actioneaza. Iar aici, un rol esential il au formatorii de opinie. Noi credem ca daca acestor formatori li se va oferi o perspectiva proaspata, cu initiative spectaculoase care se intampla pe alte piete europene, ei vor intelege mai bine importanta CSR pentru dezvoltarea socio-economica. Totodata asteptarile lor de la companiile din Romania vor creste si, in acelasi timp, vor privi cu alti ochi eforturile pe care le fac deja unele dintre acestea.”, declara Dragos Dehelean, (Coordonatorul ResponsabilitateSociala.ro).






















