Evenimentele din Orientul Mijlociu si din Japonia au determinat agentia de research ZenithOptimedia sa-si revizuiasca predictia pentru acest an, in legatura cu evolutia pietei globale de publicitate, de la plus 4,6% la plus 4,2%, potrivit site-ului agentiei.
Astfel, suma totala estimata, pentru canalele media majore, este de aproape 471 miliarde dolari. Studiul arata ca, in Egipt, in timpul revoltelor, aproape ca nu au existat reclame pe TV. Piata este asteptata sa scada cu 20% in 2011 in Egipt si sa creasca cu 12,1% in 2012.
Pentru Japonia, predictia este mai blanda pentru acest an, cu un minus de 4,1%. In schimb, se asteapta o crestere de 4,6% in 2012. Volumul total al pietei de publicitate pentru SUA, lider pe plan global, este asteptat sa ajunga la aproape 165 miliarde dolari in 2011, un plus de 2,6% fata de 2010.
Publicitatea din ziare a fost cu 51% mai mare, in 2010, decat cea din online. Totusi, suma alocata pentru ziare scade anual cu circa 1,4%, in timp ce onlineul va creste, in medie, cu 14,4%, pana in 2013.
Campionatul Mondial de Fotbal din 2010 a fost un factor cheie al cresterii, in 2010, pietei globale de publicitate cu 10,6% fata de 2009, pana la nivelul de 503 miliarde dolari, potrivit unui raport realizat de Nielsen si publicat de campaignlive.co.uk.























