un editorial de Sorin Axinte, partener, Glue
Mai intai, trebuie sa stiti ca n-o sa cititi aici, acum, despre criza economica si despre cum o sa faca si-o sa dreaga ea cu piata noastra (pentru ca nu stiu exact ce-o sa se intample). N-o sa gasiti in acest articol solutii la problemele voastre specifice de marketeri (chiar daca pe multe din ele – problemele - le stiu, pe altele le intuiesc, iar pentru citeva am si idei de rezolvare).
Nu va promit strategii geniale sau insight-uri nemaiauzite (nu stiu de ce imi vine sa spun ca, daca o sa le am vreodata, n-o sa le postez pe internet in secunda doi).
Daca asta cautati, puteti sa va opriti din citit acum, cit mai aveti sansa.
Conform planului pe care editorul acestui website mi l-a spus, voi, cei care cititi aceste rinduri, sinteti oameni “grei” de marketing sau sefi de business care au o legatura strinsa cu domeniul asta. Oameni cu multe dureri de cap… profesionale.
Mai bine va propun ceva usor. O ghicitoare: stiti care este cel mai neasteptat de scump produs pe care il puteti gasi intr-un hypermarket?
Sa va dau niste indicii.
N-a fost adus inot dintr-o insula din partea opusa a globului.
Nu include tehnologie de varf. Nici macar de mijloc.
Nu e ultra-super-organic, facut cu lapte de bivolita masata de trei ori pe zi cu namol sapropelic.
Nu e manufacturat in 7 ani, 6 luni si 5 zile de un chinez cu o rabdare cit zidul din tara lui. Nu e mai rar decit dropia in Campia Romana.
Este mic, usor si disponibil.
De cele mai multe ori, vine in niste pachetele mici si plate, frumos colorate, pe care le cumparam pentru ca ni se promite un zimbet iute ca sageata, o respiratie ca un fir de trandafir si o stare de fericire vecina cu saracia duhului.
Este guma de mestecat. Ciunga, in jargonul simpatic al anilor ’90.
Pentru pretul mediu de 2 (doi) ron, poti cumpara un pachet de guma care contine 14 (paisprezece) grame de produs. Asa scrie pe ambalaj.
Am facut calculul de trei ori. Inseamna 142 de ron pe kilogram. Unmilionpatrusutedouazecidemii de lei vechi - pentru nostalgici.
Atita costa guma de mestecat. Si a avut preturi comparabile de multi ani incoace.
Is that great marketing or what?
Luind in calcul si faptul ca firma respectiva are o cota de piata de peste 90%, acum 5 ani as fi raspuns ca da, asta e marketing genial.
Acum, nu mai pot raspunde asa. Si n-are nici o legatura cu market share-ul, care-i cam la fel. N-are nici o legatura cu criza. Poate doar cu aia a mea, de mijlocul vietii. N-are legatura nici cu firma respectiva, decit in masura in care se simte cu musca pe caciula (sau cu ciunga-n par).
Ce naiba am?... e un business legitim, o afacere legala, care plateste taxe, angajeaza romani, rezolva o problema consumatorilor. Toata lumea-i fericita. Asa e. Dar ma enerveaza ideea ca un produs sau un serviciu care nu salveaza pe nimeni de la moarte sau - mai pretios - de la ignoranta, se poate vinde cu o asemenea marja de profit. Si nu e doar cazul gumei de mestecat. Si nu e doar cazul unor femecegeuri sau unor servicii. Sau doar al unor businessuri.
E si cazul administratiei. Si cazul politicii. Ma enerveaza ca aceste marje de profit (justificate dar) nemeritate din economie, din administratie sau din politica ajung sa contribuie (in prea multe cazuri) la zidurile de institutii de stat. Si de palatele personale de un prost-gust cit casa. Sindromul “ma doare-n cot de ce se-ntimpla dincolo de zidul meu maret sau de geamurile masinii mele bengoase”.
De aia nu-mi place acest tip de marketing “genial”. In cazuri din astea, de la o varsta incolo, nu tine faza cu “just doin’ my job”. Noi, ca oameni care facem marketing, avem beneficiarii pe care ii meritam. Si toti, dimpreuna, avem tara pe care o meritam. Voua va place?...
Imi pare rau, am ajuns tot la o durere de cap. Cred, insa, ca acest tip de durere de cap va face bine. Voua si, mai ales, copiilor vostri.
