Cifra de afaceri Albalact a crescut in 2011 cu 29%, iar veniturile totale cu 31%, anunta un comunicat de presa al companiei.
Cifra de afaceri Albalact a crescut in 2011 cu 29%, ajungand la 338.250.651 lei, de la 261.256.670 lei cat a inregistrat compania in 2010. Cresteri s-au inregistrat si la nivel de venituri totale, compania raportand 353.123.118 lei in 2011, fata de 269.277.696 lei in 2010. In ceea ce priveste profitul net, Albalact a obtinut anul trecut 5.767.484 lei.
In primul trimestru al acestui an, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 85.255.051 lei la 86.360.827 lei, iar profitul net pe primul trimestru din 2012 a avut o crestere usoara de 1%, 2.719.331 lei, fata de primul trimestru din 2011.
In 2011, Albalact a extins portofoliul brand-ului Zuzu cu gama de iaurturi naturale si cu fructe la pahar, iar pentru brand-ul Fulga, compania a lansat o noua platforma de comunicare digitala. Tot in 2011, compania a desfasurat o promotie nationala cu premii, pentru sustinerea brand-ului Zuzu, pentru ca la finalul anului, compania sa incheie investitiile in fabrica Raraul pentru dezvoltarea portofoliului de branzeturi si intrarea pe categorii noi.


















