La aproape doua luni de la lansarea serviciilor 4G pentru clientii din Romania, Vodafone ridica viteza acestor servicii de la 75Mbps la 100 Mbps si lanseaza 2 abonamente concepute pentru noile necesitati ale consumatorilor, informeaza un comunicat emis de companie. Astfel, clientii noi sau existenti ai operatorului de telefonie pot opta pentru doua abonamente de internet pe laptop sau tableta: Internet Nelimitat Turbo 75 si Internet Nelimitat Turbo 100. Primul dintre ele include trafic de 12GB pentru 19 EUR/luna, iar cel de-al doilea 20GB trafic de date pentru 25 EUR/luna.
Utilizatorii care opteaza pentru servicii 4G vor primi si un SIM "4G Ready", iar la incheierea unui abonament Turbo 100 pentru 2 ani, isi vor putea achizitiona diverse terminale 4G la preturi reduse: Modem-ul USB Vodafone K5005 LTE, Vodafone Hotspot R210 LTE sau Tableta Asus Transformer Pad Infinity TF700 KL.
"De acum, utilizatorii din Romania beneficiaza de cea mai ridicata viteza posibila prin tehnologia 4G/LTE, de pana la 100 Mbps. Experienta superioara oferita de Internetul mobil 4G este acum la indemana clientilor nostri, care pot alege intre doua pachete special concepute, ce includ trafic de date generos si terminale 4G la preturi avantajoase", a precizat Inaki Berroeta (CEO, Vodafone Romania).






















