Producatorul de aplicatii online Zitec face prima sa investitie intr-un business local, preluand 30% din HAC!BD, editura care publica revista de benzi desenate "Harap Alb continua", informeaza un comunicat emis de TOTAL PR. Pana in acest moment Zitec nu a investit decat in startup-uri americane.
Fondatorii editurii HAC!BD sunt Roxana si Mihai Ionascu, antreprenori romani cu afaceri in domeniul dezvoltarii web, in zona de design si in consultanta de afaceri si management. Mihai Ionascu este totodata si editorul revistei HAC. In total, realizarea primelor trei numere ale revistei au presupus investitii de peste 100.000 euro, banii provenind din business-urile detinute de fondatorii "Harap Alb continua".
Mihai Ionascu declara ca planurile de viitor ale revistei de benzi desenate includ auditarea de catre BRAT si SNA, precum si schimbarea intervalului la care apare o revista noua, de la doua luni la o luna.
"In plus, ne propunem ca in urmatoarea perioada sa lansam prin editura HAC!BD si alte titluri si sa intram si pe alte piete din strainatate", a adaugat Alexandru Lapusan (CEO, Zitec).
Concomitent cu strategia de dezvoltare a revistei in zona de print, Zitec se va ocupa de extinderea prezentei publicatiei Harap Alb continua in spatiul online.























