In octombrie 2013, Evernote lanseaza Evernote Accelerator, un program de mentorat intensiv - consultanta in ce priveste designul de produs, marketingul si dezvoltarea afacerii - desfasurat pe parcursul a o luna. Initiativa isi propune sa ajute echipe de dezvoltatori sa transforme proiecte incipiente, construite pe platforma Evernote, in produse viabile, anunta un comunicat trimis de companie.
Echipele Evernote Accelerator vor fi selectate dintre cele candidate la Evernote Devcup 2013, competitie anuala, organizata la nivel global, dedicata dezvoltatorilor de software si designerilor. Proiectele pot fi inscrise pana pe 28 iunie, iar in noiembrie echipele isi vor prezenta produsele in fata unei audiente formate din jurnalisti, investitori si lideri din Silicon Valley.
Premiile Devcup 2013 si programul Evernote Accelerator sunt precedate de o serie de evenimente dedicate dezvoltatorilor de aplicatii, designerilor si oamenilor de afaceri. In Romania, Evernote este partener al Startup Live Cluj-Napoca, din perioada 17-19 mai 2013.
"Cu ocazia vizitei in Romania, am intalnit dezvoltatori si designeri cu mult potential; ii incurajez sa construiasca produse care extind functionalitatea Evernote, ajutand utilizatorii sa colecteze, sa organizeze, sa distribuie si sa isi aminteasca cele mai importante lucruri din viata lor. Evernote inseamna ceva diferit pentru fiecare dintre cei 50 de milioane de utilizatori pe care ii avem in toata lumea; oportunitatile de integrare cu platforma Evernote sunt aproape nelimitate", a spus Phil Libin (CEO Evernote)






















