Ce inseamna fericirea pentru romance. Ce le diferentiaza de celelalte femei din Europa, Rusia si Africa de Sud

Ce inseamna fericirea pentru romance. Ce le diferentiaza de celelalte femei din Europa, Rusia si Africa de Sud

Discovery Networks a realizat studiul SHE: Her Search For Happiness despre ce inseamna fericirea pentru femeile din Europa, Rusia si Africa de Sud, cu insight-uri aplicabile in strategiile de marketing ale brand-urilor care vor sa targeteze femeile. Rezultatele studiului au fost prezentate in premiera in cadrul Marketing for Women, eveniment din seria SMARK KnowHow, de catre Claire O'Connor (Senior Research Consultant, Discovery Networks).

Pe scurt, lucrurile care influenteaza cel mai mult fericirea unei femei sunt atitudinea fata de viata, un partener de viata, frumusetea interioara si exterioara, familia si prietenii si statutul social. Aceasta e concluzia in urma intervievarii a 5.500 de femei intre 20 si 49 ani din 9 tari din Europa, precum si din Rusia si Africa de Sud.

Fericirea este o atitudine
In viziunea tuturor acestor femei, indiferent de cultura tarilor participante la studiu, fericirea este o atitudine, fiind la indemana oricarei femei, deoarece ea nu depinde de bogatie, de circumstante sau de noroc.

Pentru femei, sentimentul de control asupra vietii echivaleaza cu fericirea, 65% dintre femeile intervievate fiind de acord cu aceasta afirmatie. Totusi, 28% dintre femei nu simt ca detin controlul asupra vietii lor.

Cele mai fericite cu viata pe care o au sunt romancele, 55% dintre ele afirmand acest lucru. Ele sunt urmate de femeile din Danemarca (48%), Rusia (42%) si Norvegia (40%), iar pe ultimele locuri le gasim pe italience (22%).

Multe femei simt insa ca nu au realizat atat de mult pe cat ar fi vrut sa realizeze pana la aceasta varsta: 51% dintre femeile din Romania, 64% dintre femeile din Rusia, 58% dintre femeile din Italia, 52% din femeile din Africa de Sud.

 

Un partener de viata
Cand vine vorba despre relatii este adevarat ca femeile care sunt intr-o relatie sunt mai fericite decat cele care nu sunt. A fi cu cineva nu garanteaza fericirea, dar se pare ca a avea un partener de viata iubitor le ofera femeilor un nivel de sustinere si intimitatea fizica pe care alte relatii nu-l pot oferi. Acest tip de relatie este pe locul doi din perspectivsa contributiei la fericirea femeilor.

Uitati de stereotipurile masculine de barbati inalti, bruneti, cu ochi verzi. Femeile isi doresc ca barbatul din viata lor sa fie onest (79%), intelegator si loial (78%), cu simtul umorului (65%) si sa se inteleaga cu prietenii si familia lor (53%). Pe urmatoarele pozitii gasim trasaturi precum: are interse asemanatoare cu ale mele, antrenant din punct de vedere intelectual, isi exprima emotiile, romantic, hotarat si care conduce. Mai putin conteaza sa fie aratos (20%), sa aiba bani (18%) si sa aiba un corp frumos (8%).

Pentru femeile din Romania cel mai mult conteaza ca partenerul de viata sa fie intelegator si loial (89%) si apoi sa fie onest (78%), iar pe a treia pozitie, la o diferenta de 24 puncte procentuale, sa aiba simtul umorului.

In ceea ce priveste devotamentul barbatului din viata lor, femeile cred ca nu casatoria il garanteaza, 56% dintre femeile intervievate declarand ca “devotamentul nu inseamna un inel pe care ti-l pune pe deget”.

Pe masura ce numarul casatoriilor noi scade, iar numarul divorturilor creste, ideea unei casatorii fericite si de durata pare un vis. Cu toate acestea, studiul a aratat ca femeile casatorite de mai mult de 10 ani pot fi la fel de fericite ca cele proaspat casatorite: un procent de 45% dintre femeile casatorite de peste 10 ani si cele casatorite de mai putin de un an au declarat ca sunt fericite cu viata pe care o au.

In ceea ce priveste impartirea sarcinilor domestice, studiul a aratat ca femeile care impart responsabilitatile gatitului cu partenerul de viata sunt mai fericite cu viata pe care o au comparativ cu cele care nu impart: 46% vs. 41%.  Diferenta este aproape la fel de mare atunci cand vorbim despre impartirea responsabilitatii curateniei cu partenerul: 45% vs. 41%.

Intimitatea fizica accentueaza apropierea dintr-un parteneriat romantic si il diferentiaza de celelalte relatii din viata unei femei. Cele pentru care o viata sexuala reusita este importanta sunt, per ansamblu, mai fericite: 42% dintre femeile pentru care o viata sexuala reusita este importanta declara ca sunt fericite cu viata pe care o au, comparativ cu 26% dintre femeile pentru care o viata sexuala reusita nu este importanta.

Frumusetea interioara si exterioara
In ceea ce priveste frumusetea interioara si exterioara, sondajul a scos la iveala faptul ca femeile care se opun presiunii de a se conforma unui standard ideal de frumusete sunt mai fericite. Aceste femei isi cultiva in mod activ o atitudine sanatoasa fata de aspectul lor fizic, ceea ce nu inseamna ca nu le pasa de aspectul lor, ci ca isi gasesc moduri prin care sa se simta bine cu felul in care arata in loc sa fie obsedate de acest lucru.

Totusi, procentul celor care resimt presiunea exercitata de imagini ale unor femei perfecte care apar in media nu este mic, mai ales pentru tinerele intre 20 si 24 ani.

 

In toate tarile incluse in studiul SHE, femeile au fost de acord insa ca o sanatate infloritoare este mai importanta pentru o viata fericita decat un aspect fizic placut.

 

Noi, nu eu
In ceea ce priveste legaturile cu prietenii si familia, studiul a evidentiat faptul ca o femeie cu o atitudine pozitiva, toleranta si increzatoare fata de sine si fata de viata in general are sanse mai mari de a se bucura de relatiile cu ceilalti si de a contribui la randul ei la aceste relatii.

O reteta puternica formata din familie si prieteni reprezinta un impuls psihologic pentru multe dintre femei. Pentru cele care jongleza cu indatoririle casnice si cu cele de la locul de munca, sustinerea primita din partea familiei si prietenilor le ofera ajutorul emotional si practic de care au nevoie.

In ceea ce priveste ingrijirea copilului, impactul impartirii acestei responsabilitati asupra fericirii femeilor este mare: 46% dintre cele care impart responsabilitatea pentru ingrijirea copiilor sunt de acord ca sunt fericite cu viata lor asa cum este. De cealalta parte, doar 38% dintre cele cau au grija tot timpul de copii sunt de acord ca sunt fericite cu viata lor.

Prietenia ii ofera unei femei ocazia de a fi si individ de sine statator, nu doar mama, sora, fiica sau sotie. Importanta prietenilor si a familiei pentru femei este mare. Pentru romance, familia este mai importanta decat prietenii (89% vs. 72%), insa sunt si tari unde mai multe femei declara ca prietenii sunt o parte a unei vieti fericite decat cele care declara acelasi lucru despre familie: Danemarca, Olanda, Germania si Norvegia.

 

Statut social
Cea de-a cincea trasatura definitorie a fericirii femeilor din Europa si Africa de Sud participante la studiu este statutul social, perceput nu din perspectiva individuala, ci ca reprezentate ale sexului feminin per ansamblu. Modul in care se simt fata de statutul, progresul si oportunitatile pe care le au la dispozitie femeile are un efect asupra fericirii lor la nivel personal, indiferent daca ele aspira sau nu la o pozitie in care sa detina putere si influenta.

Tara care se afla pe primul lor din perspectiva procentului de femei care considera ca nu au suficienti lideri de sex feminin in societate este Italia (65%). Ea este urmata de Germania si Africa de Sud (58%) si de Polonia (57%). Dupa Polonia intalnim Romania, unde 52% dintre romance sunt de acord cu aceasta afirmatie. Urmeaza Suedia, Marea Britanie, Rusia, Norvegia, Olanda si Danemarca.

Desi ne-am astepta ca procentajul femeilor care cred ca nu au suficienti lideri de sex feminin in societate sa fie invers proportional cu procentajul femeilor in Parlament, situatia nu este asta:

In ceea ce priveste contributia unui loc de munca la fericirea unei femei, 39% dintre femeile care lucreaza cu norma intreaga sunt fericite cu viata pe care o au vs. 25% dintre femeile care nu lucreaza si isi cauta un loc de munca si 21% dintre cele care nu lucreaza, dar nici nu isi cauta un job.

Cele mai multe femei cred ca este posibil sa combini cariera cu maternitatea. Procentajul cel mai mare se inregistreaza in Danemarca, unde doar 9% dintre femei nu sunt de acord cu aceasta afirmatie. Romancele sunt pe penultimul loc, 27% intre ele afirmand ca nu poti sa ai o cariera si sa fii si o mana buna.

Pentru romance, fericirea inseamna in primul rand o atitudine pozitiva fata de viata, urmata de existenta un partener de viata, apoi de familie si prieteni, frumusete interioara si exerioara si, pe ultimul loc, statut social.

 

Marketing for Women este un eveniment ce face parte din seria SMARK KnowHow. Partenerul principal al conferintei este TLC, un canal din portofoliul Discovery Networks. Transportator oficial este Air France, iar creative food partner este frufru.

Evenimentul este sustinut de Agrafa, 360 Revolution, Trade Media si Babylon Consult. Partenerii media ai evenimentului sunt: IQads, Realitatea.net, 24 FUN, Cariere, The Institute, HotNews, Magazinul Progresiv, Zumzi, Piata, Ziare.com, Business24, Business Woman, Money Magazine, Money.ro, Money TV, Wall Street, Forbes si Radio Guerrilla.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related