Cei mai activi jucători din mediu, premiați de Recolamp și Let's do it, Romania!

Cei mai activi jucători din mediu, premiați de Recolamp și Let's do it, Romania!

Recolamp, organizație non-profit fondată de General Electric Hungary Kft., Ledvance GMBH şi Philips Lighting România, a premiat, în decembrie, oameni și proiecte din zona de mediu și ONG, alături de Let’s Do It, Romania! și cu sprijinul Zelist.

Recolamp, care reprezintă 186 de producători români de echipamente de iluminat, cărora le-a preluat responsabilitatea privind gestionarea deșeurilor din echipamentele electrice și electronice puse pe piață, este, la rândul său, una dintre cele mai active organizații de mediu din România.

Anul acesta, Recolamp a marcat primii 10 de activitate, în care a făcut o adevărată muncă de pionierat pentru promovarea colectării selective și a reciclării, dar și în zona de conștientizare, educare și schimbare a mentalităților.

 

Cu ajutorul Zelist, Recolamp și Let’s Do It, Romania! își propun, an de an, în decembrie, să recunoască public pe cei care promovează aceleași principii și pun accent pe protejarea mediului și societății, fie că e vorba de oameni, companii, organizații non-profit, bloggeri sau proiecte de sine stătătoare.

Zelist monitorizează organizațiile non-profit care au fost menționate cel mai des în social media și presa online, dar și blogurile care au publicat în ultimul an (11 decembrie 2016 – 10 decembrie 2017) cel puțin patru articole cuprinzând expresiile: reciclare, responsabilitate socială, ecologie și sustenabilitate.

 

"Sunt încă puțini în România cei care au inclus pe agenda lor promovarea reciclării, protecția mediului, sustenabilitatea și toate principiile conexe. Astfel, e cu atât mai important să le recunoaștem munca, să le arătăm că îi admirăm și că au o contribuție importantă în societate. Practic, aceste premii sunt un motiv de bucuri pentru noi, inițiatorii lor, dar și un semnal că există modele de urmat. Nu exagerez deloc când spun că oricine poate produce o schimbare în bine în domeniul nostru și sper ca aceste proiecte și oamenii menționați să devină o sursă de inspirație", a declarat Roxana Șunică (director general executiv, Recolamp).

 

 

Diplomele acordate în 2017 sunt următoarele:

  • "Bogdan Micu, proiectul Inspectorul Pădurii - pentru că România și omenirea au nevoie de păduri". Bogdan și-a propus să transparentizeze activitatea de exploatare de masă lemnoasă din țară și să identifice și împiedice tăierile ilegale.
  • "Organizația MaiNoi - pentru că a transformat Electric Castle într-un festival eco."
    Ediția de anul acesta a popularului festival s-a desfășurat sub semnul a trei mari obiective: zero deșeuri, jocuri eco și ambasadori verzi. Cu ajutorul MaiNoi, organizatorii festivalului au reușit să reducă, să refolosească și să recicleze deșeurile generate în timpul evenimentului, dar și să deruleze concursuri prin care să promoveze protejarea mediului și să încurajeze transportul alternativ la festival.
  • "Ambasada Sustenabilităţii - pentru că avem nevoie de repere, training și sustenabilitate în dezvoltarea CSR-ului."
    Ambasada și-a propus să transforme România într-o țară sustenabilă, sănătoasă din punct de vedere economic, social și al condițiilor de mediu, obiectiv care presupune atât implicarea societății civile, cât și informarea și organizarea cetățenilor, dar și alegerea unor lideri responsabili și implicați, la care se adaugă companii, instituții și servicii eficiente și transparente.  The CSR Agency este inițiatorul Ambasadei Sustenabilității, iar acest proiect nu s-ar putea desfășura fără sprijinul Kaufland România.
  • "Mișcarea #rezist - pentru că avem nevoie de curăţenie în spaţiul public."
    Mișcarea a fost evidențiată într-un demers lipsit de conotație politică, pentru faptul că încearcă să încurajeze societatea și populația să își asume un rol civic important, de implicare, monitorizare și reacție la acțiunile factorilor de decizie.
Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Oameni

Subiecte

Sectiune



Related