Mastercard Love Index: De Valentine’s Day, tot mai mulți europeni își surprind partenerii cu experiențe de neuitat

Mastercard Love Index: De Valentine’s Day, tot mai mulți europeni își surprind partenerii cu experiențe de neuitat
  • Mastercard lansează noua ediție a Indexului Iubirii (Mastercard Love Index), care analizează obiceiurile de cumpărături în preajma Valentine’s Day
  • Studiul este creat pe baza analizei tranzacțiilor efectuate cu carduri de debit, credit sau prepaid în Europa
  • Cinele romantice și excursiile, în topul preferințelor

 

Cei mai mulți dintre consumatori continuă să investească în experiențe, în detrimentul bunurilor materiale, în preajma zilei de Valentine’s Day, potrivit studiului Mastercard Love Index. Conform studiului, prima opțiune a îndrăgostiților este o seară în oraș, care trebuie să includă și o cină romantică (reprezentând 40% din totalul cheltuielilor și 75% din totalul tranzacțiilor, în 2017).

Realizat anual, Mastercard Love Index a fost conceput pe baza analizei tranzacțiilor realizate cu carduri de debit, de credit sau prepaid, pe parcursul ultimelor trei perioade de Valentine’s Day (11-14 februarie, 2015 – 2017).

 

“Dorința consumatorilor de a-și răsfăța partenerii de Valentine’s Day este, în continuare, pe val. Datele noastre arată că deși aceștia achiziționează, în fiecare an, cadouri tradiționale, se poate observa tendința de a investi mai mult în experiențe. Indiferent de alegere, plățile contactless rămân eficiente, simple și sigure și tot mai multă lume folosește această tehnologie la nivel gobal. Mastercard Love Index, aflat acum la a treia ediție, subliniază tendințele mondiale și regionale și le oferă comercianților informații prețioase în ceea ce privește obiceiurile de cumpărare din această perioadă”, a declarat Diana Tănase, Area Marketing Manager Mastercard România.

 

Un număr semnificativ de persoane își invită partenerii într-o călătorie, iar numărul de tranzacții, în Europa, pentru un astfel de cadou a crescut cu 38% în 2017, însumând 31% din totalul cheltuielilor realizate pe parcursul celei mai romantice perioade din an. Datele relevă creșterea “economiei experiențiale” și confirmă faptul că fericirea vine din crearea de momente memorabile – ce pot fi împărtășite pe canalele de social media – în locul achiziționării de bunuri.

Tehnologia contactless este din ce în ce mai folosită pentru plata achizițiilor de Ziua Îndrăgostiților, valoarea tranzacțiilor crescând cu un impresionant 311%, în timp ce numărul lor este mai mare acum cu 203% față de 2015, la nivel european. Dacă inițial plata contactless domina zona tranzacțiilor de valoare mică, acum aceasta a fost adoptată în masă și în zona celor de o valoare mai mare, precum călătoriile cu avionul sau cu trenul  (1.064%), bijuteriile (453%) și florile (446%).

În România, Mastercard numără cele mai multe carduri contactless, ponderea acestora în numărul total de carduri fiind de 60%. Practic, 6 din 10 carduri Mastercard sunt contactless. De asemenea, numărul cardurilor contactless a crescut cu 72% în T3, 2017, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe lângă utilizarea tehnologiei contactless, se constată și o mai mare apetență pentru comerțul online, numărul tranzacțiilor online înregistrând o creștere de 136% din 2015 până în 2017.

În ceea ce privește programarea cumpărăturilor, datele la nivel global arată că acestea nu mai sunt lăsate pe ultima sută de metri: doar 27% din totalul tranzacțiilor (între 11 – 14 februarie) mai sunt realizate exact în ziua de Valentine’s Day.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related