IKEA celebrează meșteșugul tradițional prin lansarea colecției VÄLGÖRANDE

IKEA celebrează meșteșugul tradițional prin lansarea colecției VÄLGÖRANDE

De peste șase ani, IKEA se implică în parteneriate cu meșteșugari talentați din întreaga lume prin inițiativa sa de antreprenoriat social pentru a crea colecții în ediție limitată și pentru a genera locuri de muncă atât de necesare. VÄLGÖRANDE este o colecție nouă, unică, realizată în colaborare cu artizani din întreaga lume, care înglobează tradiția obiectelor realizate manual.

VÄLGÖRANDE este cea mai recentă colecție IKEA realizată de antreprenori sociali. Include accesorii unice din lemn și răchită, create de o rețea de artizani din Mesteshukar ButiQ România și Doi Thung Thailanda în colaborare cu designerul IKEA Mikael Axelsson.

Urmărind viziunea companiei de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni, IKEA a inițiat parteneriate cu meșteșugari talentați din comunitățile vulnerabile din întreaga lume prin inițiativa sa de antreprenoriat social, pentru a crea colecții în ediție limitată și locuri de muncă necesare. Prin această colaborare, IKEA a găsit parteneri cu aceeași viziune de a ajuta oamenii și le-a oferit șansa de a-și construi competențele și dezvolta afacerea pentru a satisface o piață globală și pentru a lucra cu alți comercianți internaționali.

Prin formarea acestor parteneriate cu întreprinderi sociale la scară mică, cum ar fi Doi Tung și Mesteshukar ButiQ, IKEA co-creează colecții unice și oferă servicii, în timp ce sprijină întreprinderile sociale ce oferă mijloace de trai persoanelor care, în alte circumstanțe, fie ar avea acces limitat, fie nu ar avea acces la surse de venit.

 

„Am vrut să ne provocăm atât pe noi cât și pe meșteșugari și să încercăm să producem modele unice. Principalul obiectiv și cea mai mare provocare a fost crearea de produse care să aibă un echilibru adecvat între artizanatul tradițional și designul modern și care pot fi produse așa încât să aibă un preț accesibil în magazin,” a precizat Mikael Axelsson (designer IKEA of Sweden).

 

VÄLGÖRANDE reprezintă îmbinarea perfectă dintre modern și tradițional. Toate obiectele din colecție sunt realizate manual, astfel că niciunul nu arată la fel, însă rezultatul final este echilibrat și îmbină în egală masură atât designul modern, cât și artizanatul tradițional. Este rezultatul unei strânse colaborări între echipa IKEA și artizani – unde au participat cu toții și au învățat în egală măsură unii de la alții. Este o colecție frumoasă, funcțională și accesibilă. Este un câștig pentru ambele echipe.

În urma colaborării dintre IKEA și Mesteshukar ButiQ au rezultat mai multe produse, iar în magazinul IKEA din București vor fi disponibile: un coș împletit de răchită și un făcăleț rotativ din lemn – ambele realizate manual. Pe lângă articolele din realizate în România, colecția include și articole de ceramică și accesorii din materiale textile fabricate de întreprinderea socială Doi Tung din Thailanda.

Colecția VÄLGÖRANDE va fi disponibilă în magazinul IKEA Băneasa și online începând cu 1 februarie. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related