Pilsner Urquell își extinde prezența cu o nouă locație în Sibiu, unde consumatorii pot degusta Pilsner-ul original cehesc

Pilsner Urquell își extinde prezența cu o nouă locație în Sibiu, unde consumatorii pot degusta Pilsner-ul original cehesc

Pilsner Urquell, prima bere blondă tip lager din lume, își extinde prezența cu o nouă locație în care consumatorii pot degusta Pilsner-ul original. Joy Me este primul pub Pilsner Urquell din Sibiu care duce moștenirea berii cehești mai departe, bucurând zilnic iubitorii și cunoscătorii de bere ai orașului, precum și turiștii aflați în vizită.

Noua locație Pilsner Urquell deschisă în Sibiu pune accent pe tradiția primei beri blonde pilsner din lume. Inaugurată în 1842, Pilsner Urquell păstrează și astăzi același proces de producție: se folosesc aceleași ingrediente cehești de înaltă calitate și același proces de producție, iar berea se produce numai în fabricile de bere din Plzeň, Republica Cehă.

Pentru Pilsner Urquell, ritualul de servire este extrem de important pentru a asigura păstrarea calității și gustului berii, la fiecare servire. Tapsterul este persoana specializată și certificată de către maeștrii berari Pilsner Urquell pentru a servi perfect fiecare bere, desăvârșind produsul final. În zilele noastre, Tapsterii sunt în continuare prezenți în pub-urile care își doresc să aibă o calitate ireproșabilă a berii. România se alătură acum unor țări care beneficiază de specialiști pregătiți să servească perfect o bere.

„Salutăm deschiderea Joy Me, noua locație Pilsner Urquell care le va oferi iubitorilor de bere un cadru ideal în care să experimenteze gustul perfect al unui Pilsner autentic la draft. La Pilsner Urquell, spunem că «maestrul berar produce berea, iar Tapsterul este cel care o desăvârșește», de aceea barmanii din Joy Me au fost pregătiți pentru a le oferi consumatorilor din Sibiu cel mai bun gust Pilsner Urquell, așa cum este el și în Cehia, contribuind la promovarea culturii berii la draft în România”, Loredana Catană (KEY CUSTOMER ON CHANNEL MANAGER).

 

Locațiile în care se gaseste Pilsner Urquell păstrează modul special și unic în care este turnată o halbă de bere perfectă (hladinka) și servită consumatorilor. Astfel, Joy Me Pub din Sibiu pune accent pe împărtășirea moștenirii cehești la nivel de excelență.

În luna septembrie a anului trecut, Pilsner Urquell a ales primul Tapster din România, o meserie introdusă în premieră și în țara noastră de acest brand. După o campanie de recrutare care a început în luna august și a inclus o serie de etape eliminatorii, patru candidați au ajuns în finală. Un juriu internațional l-a desemnat câștigător pe Dorin Adrian Mihai, cel care a dovedit că stăpânește cel mai bine arta de servire perfectă a unei beri draft Pilsner Urquell, cu trei degete de spumă, așa cum spune tradiția în Plzeň, Cehia.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related