TransferGo și Organizația Salvați Copiii lansează o campanie de donații adresată copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate

TransferGo și Organizația Salvați Copiii lansează o campanie de donații adresată copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate

Suma astfel strânsă va fi investită în ore de consiliere psihologică de specialitate pentru copiii rămași în țară

TransferGo, compania de transferuri online internaționale rapide, și Organizația Salvați Copiii își unesc eforturile pentru a colecta din donații 60.000 de euro în proiectul „Copii Singuri Acasă”. Suma va fi folosită pentru consilierea psihologică a copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate.

Potrivit Ministerului Educației Naționale, aproape 160 de mii de copii din România sunt acum în grija unui singur părinte, a bunicilor sau a altor rude, în timp ce unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Ca răspuns la fenomenul în creștere al copiilor cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate, Organizația Salvați Copiii a dezvoltat programe specializate, adresate atât copiilor, părinților, cât și persoanelor în grija cărora au rămas cei mici. Începând din anul 2010, au fost dezvoltate 17 programe locale, având ca rezultat intervenția directă în peste 7.500 de cazuri, în timp ce alte peste 113.000 de persoane – copii, părinți și specialiști – au fost informate cu privire la impactul pe care plecarea părinților o are asupra copiilor, precum și la obiligațiile ce le revin la părăsirea țării.

TransferGo se alătură inițiativei și încurajează utilizatorii să doneze în contul organizației, suma astfel strânsă urmând să fie investită în ore de consiliere psihologică pentru copii. Transferurile sunt disponibile online sau cu ajutorul aplicației desktop, dar și mobile TransferGo. Pe perioada campaniei, donațiile nu vor fi comisionate indiferent de țara din care se face transferul.

 

„Copiii rămași acasă au nevoie de companie, înțelegere și compasiune. Am decis să ne implicăm, alături de Organizația Salvați Copiii , pentru ca acești copii să beneficieze de toată susținerea, chiar și în lipsa părinților lor. Orele de terapie, donate de clienții noștri, îi vor ajuta să treacă mai repede peste perioada dificilă până când se vor reîntâlni cu părinții lor. Aplicația noastră este preferată de sute de mii de români din diaspora pentru a trimite bani acasă cu costuri reduse și în siguranță, iar noi ne dorim să rămânem partenerul lor de încredere pe termen lung”, a declarat Marius Nedelcu (Head of Growth TransferGo).

 

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, atrage atenția asupra vulnerabilizărilor crescute la care sunt supuși copiii nevoiți să crească în absența părinților:

„Fenomenul copiilor care rămân în grija rudelor, în vreme ce părinții lor muncesc peste granițe pentru a le trimite bani și a le asigura, astfel, un nivel de trai decent, nu se rezumă la dor, ci cuprinde mult mai multe paliere ale emoțiilor și ale dezvoltării sociale. Acestui copil îi este rușine, acest copil este furios, acestui copil îi este teamă, acest copil se simte deseori abandonat și nu știe cui și dacă are voie să ceară ajutorul. De aceea este crucială intervenția noastră, pentru a ne asigura că sentimentele acestea atât de puternice nu vor lăsa răni iremediabile. Cu ajutorul TransferGo, peste 750 de copii vor beneficia de 3.000 de ore de consiliere”.

 

Serviciile TransferGo sunt disponibile în 48 de țări, iar numărul transferurilor operate până acum depășește 3 milioane. Dintre acestea, doar în 2018, peste 300.000 de transferuri au fost operate către România. La începutul anului 2019, TransferGo a raportat o creștere de 100% față de anul trecut, cu un total al volumelor transferate de 1,25 de miliarde de euro la nivel global.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related