A 9-a ediție a Festivalului de Film Evreiesc are loc între 10-17 octombrie la București

A 9-a ediție a Festivalului de Film Evreiesc are loc între 10-17 octombrie la București

Aflat la cea de a 9-a ediție, Festivalul de Film Evreiesc revine la București pe 10 octombrie, începând cu ora 18:00, cu o selecție impresionantă de opere cinematografice semnate de regizori evrei de renume.

În perioada 10-17 octombrie, pasionații de cultură bucureșteni vor avea ocazia să descopere peste treizeci de evenimente inedite în cadrul festivalul bucureștean al filmului evreiesc „Bucharest Jewish Film Festival”. Filmele și evenimentele din cadrul festivalului au fost atent selecționate pentru a oferi publicului o viziune cât mai amplă asupra culturii, valorilor și tradițiilor evreiești, precum și asupra provocărilor poporului evreu din întreaga lume.

Cea de-a 9-a ediție a Festivalului se deosebește de cele precedente mai ales prin diversitatea evenimentelor: film, muzică tradițională, dans, muzică contemporană, expoziții. De asemenea, spre deosebire de anii anteriori, numărul de locuri în care vor avea loc evenimentele festivalului este mult mai mare. Astfel, evenimentele vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul pentru Știință și Cultură Rus, Institutul Cervantes, Muzeul de Istorie al Comunității Evreiești din România, Aula Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Gala de deschidere a celei de a 9-a ediții a festivalului, care va avea loc pe scena Studioului Horia Bernea al Muzeului Național al Tăranului Român din București, strada Monetăriei nr. 3, va fi marcată prin prezentarea filmului „Scripcarul – Miracolul Miracolelor”, în regia lui Mark Lewkowicz.

Mai mult, Bucharest Jewish Film Festival 2019 se bucură de prezența unui număr mare de oaspeți din străinătate, personaje importante pentru patrimoniul cultural evreiesc. Vor participa, printre alții, Nellu Cohn (regizorul francez de origine română), Eyal Datz (regizor israelian), Egor Odintsov (Președintele Moscow Jewish Film Festival), Willy Perelsztejn (regizor din Luxemburg). De asemenea, spectatorii vor avea ocazia să îl cunoască pe faimosul actor turc de origine evreiască, Aron Buniel.

Calitatea operelor cinematografice semnate de regizori evrei de renume prezentate în ediția precedentă au transformat festivalul într-unul de neuitat, asigurându-i locul în rândul festivalurilor de calitate atât din România cât și din lume, iar ediția de anul acesta promite să se ridice cu mult peste așteptările cinefililor bucureșteni.

Ediția trecută a festivalului a prezentat o selecție impresionantă de opere cinematografice semnate de regizori evrei de renume. Festivalul de anul trecut și-a deschis porțile în Studioul „Horia Bernea”, din cadrul Muzeului Țăranului Român. Expoziția pictorului Daniel Zlota, dansurile Isaraeliene „HORA”, filmul „Ben Gurion Epilogue” (2016, Israel; 61’), în prezența regizorului Yariv Mozer, dar și alte multe opere de renume au transformat festivalul într-unul de neuitat.

Festivalul de Film Evreiesc (Bucharest Jewish Film Festivalul) se înscrie într-o reţea care include peste 160 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival. Ediția de anul acesta a Festivalului este susținută de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ambasada Israelului la București, Ambasada Canadei la București, Ambasada Spaniei la București, Departamentul pentru Relații Interetnice, Institutul Cultural Roman, Federația Comunităților Evreiești din Romania, Comunitatea Evreilor din București, Fundația Magna Laude-Reut.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related