Rompetrol îndeamnă la responsabilitate, răsplătind eforturile românilor de a face față în continuare izolării

Rompetrol îndeamnă la responsabilitate, răsplătind eforturile românilor de a face față în continuare izolării

Rompetrol lansează campania promoțională Staționezi și câștigi prin care susține măsurile de prevenție și protecție pe durata pandemiei și recompensează comportamentul responsabil al cetățenilor. În această perioadă, aceștia pot acumula de acasă puncte, pe care le pot transforma după încetarea stării de urgență în vouchere de reduceri pentru produse Rompetrol.

 

„Prin mesaje care valorizează comportamentul preventiv și solidar societății, aflată acum în izolare, prin campania Staționezi și Câștigi și aplicația noastră Rompetrol Go, încercăm să stimulăm adoptarea măsurilor responsabile. Răsplătim efortul clienților noștri și îi recompensăm pe toți cei care fac față în continuare perioadei de izolare. La momentul în care vom putea circula mai în siguranță, îi vom aștepta din nou în benzinării cu produse și premii noi”, a declarat Sorina Fister-Talașman (Marketing Manager în cadrul Rompetrol Downstream).

Pentru campania Staționezi și Câștigi, în aplicația Rompetrol Go, a fost creată noua secțiune Stay, unde utilizatorul poate comunica locația (adresa de domiciliu sau reședința). Utilizatorii trebuie să permită și să confirme că sunt acasă prin intermediul notificărilor primite în aplicația Rompetrol Go acumulând, astfel, puncte Stay.

Începand cu 16 mai 2020, punctele Stay vor putea fi folosite ca vouchere pentru reduceri la produse în restaurantele hei din statiile de distribuție carburanți din rețeaua Rompetrol. Fiecare 10 puncte Stay se pot schimba cu unul dintre voucher-ele care oferă reduceri la produsele aflate în promoție.

În plus, cei care strâng 30 de puncte Stay intră automat în extragerea pentru unul din cele 1.000 de premii selecționate. Promoția include 600.000 de vouchere, lista fiind disponibilă în aplicație, și 1.000 de premii prin tragere la sorți.

Aplicația Rompetrol Go, dezvoltată de GMP + WEBSTYLER, poate fi descărcată gratuit din Google Play și Apple Store.

 

“Acum, mai mult ca niciodată, este momentul ca brand-urile mari să se comporte ca adevarate modele și să inspire, nu doar prin mesaje încurajatoare, dar și prin fapte. Iar Rompetrol nu face excepție. Un brand a cărui esență este despre mobilitate ia atitudine și nu doar te încurajează să stai în casă, dar te și premiază dacă o faci. Ideea ne-a venit de la numele platformei Rompetrol a cărei aplicație de mobil se numește Rompetrol Go. De data asta, cu un twist: În perioada următoare, Rompetrol Go te premiaza când Stay… acasă”, Mihai Fetcu (Executive Creative Director, GMP+WEBSTYLER).

 

Mentionam că prelucrarea  datelor cu caracter personal se va realiza doar cu consimțământul participanților și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Mai multe detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților sunt prevăzute în Regulamentul campaniei promoționale și în Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal disponibile.

Reamintim că Rompetrol – KMG International sprijină eforturile autorităților și al cetățenilor în contextul pandemiei COVID-19, prin asigurarea de resurse pentru sistemul de sănătate românesc.

Prin intermediul parteneriatelor cu Fundația pentru SMURD și Asociația Dăruiește Aripi, compania a donat carburant pentru transportul medical de urgentă, a contribuit la achiziția de kituri de testare PCR, consumabile și aparatură medicală pentru cadrele medicale și de cercetare, sprijină achiziționarea unei platforme de analize probe biologice prin tehnica Real Time PCR.

Totodată, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, compania finanțează achiziția unei unități mobile de terapie intensivă cu o capacitate de 12 paturi, care urmează să fie donată Departamentului pentru Situații de Urgență (IGSU).

Sprijinul Rompetrol pentru lupta împotriva pandemiei COVID -19 se ridică la 400.000 USD.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Related