Maternitatea Spitalului Municipal Medgidia, devenită linie COVID-19 pentru regiune, dotată urgent de Salvați Copiii cu sprijinul Libris

Maternitatea Spitalului Municipal Medgidia, devenită linie COVID-19 pentru regiune, dotată urgent de Salvați Copiii cu sprijinul Libris

Maternitatea Spitalului Municipal Medgidia, care a devenit linie de urgență pentru gravidele COVID-19 pozitive, este dotată în regim de urgență cu un incubator Giraffe, în valoare de 103.517 ron. Echipamentul este achiziționat de Salvați Copiii, din fondurile donate de clienții Libris. Unitatea medicală din Medgidia are nevoie de aparatură medicală performantă, întrucât aici sunt tratate femeile însărcinate diagnosticate cu COVID-19 din județele Constanța și Tulcea.

Dotarea a fost posibilă cu implicarea Libris, unul dintre partenerii de cursă lungă ai Organizației Salvați Copiii România în programul de combatere a mortalității infantile. Cititorii Libris au fost alături de Savați Copiii încă din decembrie 2014, în demersul organizației de a susține sănătatea copiilor din spitale. Cu această dotare, suma totală a ajuns la peste 530.000 euro.

Maternitatea Spitalului Municipal Medgidia a devenit unitate pentru femeile însărcinate pozitive la testele Covid-19. În perioada pandemiei au fost alocate 8 paturi pentru cazurile COVID-19 pozitive, din cele 25 de paturi totale ale secției de neonatologie. În context normal, numărul anual de nașteri ce au loc în Maternitatea din Medgidia este între 1.300 și 1.500.

„Maternitatea din Medgidia este din 20 septembrie Maternitate Covid. În contextul actual al pandemiei de coronavirus, se întâmplă ca o pacientă însărcinată să afle chiar înainte de naștere că este COVID-19 pozitivă și multe dintre lucrurile plănuite nu se vor mai întâmpla așa cum se aștepta. Este o perioadă dificilă pentru toată lumea. Din fericire, în maternitatea noastră nu au fost cazuri grave de copii pozitivi și ne-a bucurat tare mult lucrul acesta.  Pentru medici este important să aibă echipamentele medicale performante pentru a putea separa copiii suspecți și pentru a le oferi tratamentul de care au nevoie imediat. Fără ele nu putem asigura o bună desfășurare a actului medical. Suntem recunoscători Organizației Salvați Copiii și cititorilor Libris, incubatorul primit îmbunătățește cu adevărat îngrijirea copiilor”, a spus Dr. Magdalena Oprea, Șef Secție Neonatologie, Maternitatea Spitalului Municipal Medgidia .

Incubatorul Giraffe, în valoare de peste 20.000 euro, cu care a fost dotată maternitatea, asigură un microclimat neonatal optim pentru nou-născuții prematuri. Dispune de performanță termică excepțională, design inovator, precum și de capacitatea de a controla căldura, umiditatea, oxigenul, lumina și zgomotul. Acesta dispune, de asemenea, de o unitate centralizată de afișare și comandă, ce oferă acces din  fiecare latură a patului și o vizualizare excelentă a aparatului și a parametrilor pacientului.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre accelerarea programului de dotare a maternităților:

Într-un context sanitar complicat, în care presiunea asupra sistemului medical este uriașă, medicii, mamele și nou-născuții au nevoie de aparatură medicală de ultimă generație, pentru ca nașterea și apoi îngrijirea nou-născuților să fie la standarde medicale înalte.”.

Laura Țeposu, CEO Libris, a declarat:

”Presiunea pusă pe spitalele din România în ultimele 18 luni de situația epidemiologică face ca susținerea provenită din mediul privat sau de la persoane fizice să fie mai importantă ca oricând. Sumele donate de Libris și cititorii Libris către spitalele din România au ajuns la peste 530.000 euro. Spital cu spital, echipament cu echipament, reușim să creștem șansele nou-născuților la o îngrijire medicală performantă. După dotări în alte 14 unități medicale, am ajuns la Medgidia și nu ne oprim. Rămânem alături de Salvați Copiii în demersul lor de dotare cu echipamente a spitalelor și maternităților din România, pentru combaterea mortalității infantile.”

Dotarea de la Medgidia este cea de- a 15 dotare pe care Salvați Copiii o face cu sprijin Libris.ro. În total, au fost  investiți astfel 532.343 de euro pentru întărirea capacității maternităților și secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală.

Amalia Năstase, Ambasador al Campaniei Salvați Copiii de Reducere a Mortalității Infantile, a vorbit despre virtuțile sociale ale implicării:

Împreună putem face lucruri frumoase, exemplul cititorilor Libris care au ales să doneze pentru achiziționarea de echipamente medicale este o dovadă de solidaritate. Fiecare dintre noi este parte a schimbării în bine, iar atunci când gesturile bune vin împreună, rezultatul e o societate mai bună pentru toți.”

#INVESTIȚIE ÎN VIAȚĂ cu 20% din impozitul pe profit

Companiile pot investi în viața nou-născuților care au nevoie de îngrijire medicală urgentă și perfomantă, prin încheierea unui contract de sponsorizare pe care îl pot trimite catre [email protected], iar persoanele fizice au posibilitatea de a dona online sau prin SMS la 8844, 2 euro lunar.

În 2021, Organizația Salvați Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei. În prima parte a anului, a fost accelerată dotarea a 20 de unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

Primele intervenţii de urgenţă au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș, în București, la Maternitatea Bucur, în județul Mehedinți, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și în județul Tulcea, la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

Totodată, printr-un record de solidaritate socială, Salvați Copiii România a reușit să achiziționeze două ambulanțe de uz pediatric și să realizeze reparații la sistemul permanent de energie de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Tot aici a ajuns aparatură medicală de ultimă generație, necesară diagnosticării  acurate și tratamentului de calitate. De asemenea, pentru a oferi mamelor un mediu cât mai curat și copiilor un mediu steril, a fost renovată și modernizată secția OG1 a Maternității Polizu.

De 31 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.570.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Fondată în 1991, Libris este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. Peste 300.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme și cadouri.

Din decembrie 2014, Libris s-a alăturat Organizației Salvați Copiii în proiectul de reducere a mortalității infantile din România. Ne-au fost alături peste 450.000 de clienți, donațiile însumând 532.343 de Euro. La fiecare comandă plasată pe Libris.ro, Salvați Copiii a beneficiat de donații în valoare de 1 leu, 3 lei, 5 lei, 10 lei sau o altă sumă, reușindu-se achiziționarea de echipamente și aparatură performantă pentru supraviețuirea celor mici, din maternitățile din: București (Maternitatea Filantropia, Maternitatea Polizu, Spitalul Universitar de Urgență Elias), Iași (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”), Brașov (Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”),  Cluj (Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca), Mureș (Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș), Alba (Spitalul Județean de Urgență Alba-Iulia) și Sălaj ( Spitalul Județean de Urgență Zalău).

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related