Workspace Studio lansează seria de podcast-uri #WORKSPACETALKS- Insight-uri despre piața birourilor din România

Workspace Studio lansează seria de podcast-uri #WORKSPACETALKS- Insight-uri despre piața birourilor din România

În contextul schimbărilor generate de pandemie, companiile sunt nevoite să regândească designul și funcționalitatea spațiilor de lucru, astfel încât, să se adapteze noii realități din piață. În ”era” post-pandemică, devine prioritar ca spațiul de lucru să fie unul atractiv, atât la angajare, cât și pentru retenția și atragerea la birou a salariaților actuali care, mai bine de 2 ani de zile, au lucrat aproape exclusiv remote.

În 2022, primează, așa cum era de așteptat, grija angajatorului pentru sănătatea fizică, dar și mentală a angajaților. Siguranța, confortul, funcționalitatea și ergonomia sunt elemente cheie de care companiile țin cont la reconfigurarea locului de muncă. Mai mult spațiu liber, renunțarea, acolo unde este posibil, la biroul indivual, amenajarea spațiilor comune atractive și designul prietenos și nonformal, sunt printre principalele ”ajustări” ale biroului, în contextul noii normalități a unui mediu de muncă, preponderent hibrid.

În acest context, și ca urmare a schimbărilor profunde pe piața spațiilor de birouri din România, Workspace Studio, companie specializată în soluții de amenajare și mobilier de birou ergonomic și partner unic acreditat al Herman Miller în România lansează, sub umbrela #WorkspaceTalks, un proiect de comunicare care aduce în prim plan felul în care birourile răspund la felul în care se va lucra de acum înainte, ce diferențe există între perioada pandemiei și perioada actuală, precum și despre cum companiile reacționează la noua paradigmă din piața muncii prin regândirea designului și funcționalității spațiilor de birouri.

În primul episod, lansat marți, 26 aprilie, Mihaela Petrescu, Business Development Director la Workspace Studio, a stat de vorbă cu Mădălina Marinescu, Office Consultant la JLL, companie de consultanță imobiliară și au discutat despre cum se vede astăzi piața spațiilor de birouri în România.

 

 

"Tendința pe care o remarcăm la nivel de piață este de reîntoarcere la birou, dar 100% prezență fizică nu va mai fi niciodată. Vorbim, în momentul de față, de o tendință între 25-50%, în funcție de domeniul de activitate. Așadar, în contextul muncii hibrid, biroul individual devine o poveste, iar hotdesking-ul este o opțiune tot mai întâlnită, cel puțin pentru cei care pot avea o activitate dinamică. De fapt, întreg spațiul de muncă este reconfigurat, punându-se accent pe spațiile comune și colaborative", precizează Mădălina Marinescu, Office Consultant JLL în cadrul podcast-ului #WorkspaceTalks

Încă de acum 10 ani, Workspace Studio promovează și propune clienților un nou concept de redesign al biroului, respectiv living office, fiind una din primele companii care se adresează clienților cu un proces de vânzare consultativă, focusul fiind pe nevoile angajaților și obiectivele strategice ale companiilor. Living office înseamna o centrare a design-ului și soluțiilor de produs pe ființa umană. Designul este bazat pe tipul activității, tradus într-un birou cu mai multe zone comune, informale, colaborative, spațiu liber generos, dar și zone specifice pentru munca de creație și concentrare, totul dublat de ergonomie și design de înaltă calitate care produce plăcere și surpriză utilizatorilor.

“Oricum ar fi, este clar că piața office este într-o continuă schimbare, iar apetitul pentru România a crescut. După perioada pandemică, ne confruntăm cu o creștere de cerințe de noi spatii, mai ales din partea companiilor care se uită la piața din România pentru a-și reloca eventualele headquarter-uri din alte țări sau pentru a-și începe un business. Vorbim de nevoia de spații mari, între 4000-12000 mp”, mai precizează Mădălina Marinescu.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related