România trimite cel mai bun producător de street food la finala europeană, în competiție cu alte 15 țări

România trimite cel mai bun producător de street food la finala europeană, în competiție cu alte 15 țări

BoRD13, câștigătorul național desemnat prin jurizare, pleacă din Deva, direct în Germania, la European Street Food Awards.

Juriul național a ales reprezentantul României la  European Street Food Awards - 2023, cea mai mare competiție internațională de Street Food, adusă în țară de Amintiri Gustoase. Finala națională s-a desfășurat în cadrul festivalului CODRU, derulat în Pădurea Bistra, Ghiroda.

Concurenții au căutat să arate diversitatea și bogăția street food-ului autohton, iar cel mai bun va fi pe scena culinară din Germania, în cadrul Marei Finale European Street Food Awards 2023 din  Saarbrücken, Germania.

Juriu de specialitate și publicul au evaluat produsele, prezentarea lor și au decis Campionul European Street Food Awards 2023 si, respectiv, Favoritul Publicului. Au fost evaluate gustul (60%), visual brandingul (20%) și inovația (20%). Sub semnul diversității, din meniul de care s-au bucurat festivalierii și jurații nu au lipsit burgerii suculenți, fiecare după rețete originale, pizza & pastele în roata de parmigiano reggiano, chicken butter, questadillas, mâncarea vegana sau asiatică, pita cu ou, cartofii belgieni prăjiti în untură rafinată de vită & cu sosuri deosebite, înghetețata artizanală și Mac and Cheese-ul American. Iar lista nu se oprește aici.

 

Cine sunt câștigătorii competiției European Street Food Awards – România 2023

BoRD13 FoodTruck a fost desemnat Campionul European Street Food Awards - România 2023 și va reprezenta țara noastră în marea finală.

„Bord13 FoodTruck este un concept unic care aduce mai aproape arta bucătăriei de înaltă calitate, cu mobilitate și peisaje noi pe care street food-ul le oferă. Întregul nostru camion se transformă în doar câteva minute într-un restaurant mobil, un loc în care să te bucuri de burgerii și preparatele gustoase din meniu. Vrem ca Bord13 FoodTruck să fie o întâlnire pe care vrei să o repeți ”, spun Giorgio Plani și Sebastian Stancu, creatorii brandului născut la Deva.

Un italian pasionat de gust, alături de un român care a revenit în țară după 20 ani și-au început din Deva investiția în street food, pe baze simple- gust bun și ingrediente simple, mixate cu tehnologie de top. Camionul lor este un adevărat Transformers Truck dedicat street foodului. Cei doi au pornit cu un restaurant pentru ca apoi să dezvolte afacerea odată cu investiția în echipă și în vanuri și camioane customizate pentru mâncarea stradală.

Marele câștigător a fost ales de un juriu de specialitate, din care au făcut parte Chef Oana Coantă, Chef Liviu Lambrino, Chef Marco Favino, Ciprian Muntele, Laura Laurențiu, Cosmin Dragomir, Adrian Petrechescu și Andrei Voinea.

10.000 de participanți la festivalul CODRU au primit buletine de vot pentru a evalua și decide dintre preparatele propuse la Finala  European Street Food Awards - România 2023, alegând câștigătorul People’s choice. Premiul publicului a fost adjudecat de LO’BURGERS.

„Având în vedere că sunt bucătar de 14 ani, visul meu a fost dintotdeauna să am un Food Truck cu care să mă plimb prin toată România. Îmi doresc ca aromele și pasiunea pentru bucătărie să ajungă la cât mai multă lume”, a mărturisit Bogdan Iobonea.

Din acest an, European Street Food Awards este reprezentat în România de Amintiri Gustoase, proiectul de promovare a gastronomiei locale care își propune să aducă bucătăria românească, autentică și reinterpretată, pe mesele generațiilor viitoare inclusiv prin intermediul street food-ului atât în plan local, cât și international.

De ce vită congelată din Argentina și nu vită din România unde ai diversitate de rase și prospețime clară, de ce chifle de burger cumpărate din marketuri și nu pită sau chifle făcute? Oamenii tineri nu pot descoperi gusturile păstrate doar în anumite locatii la care merg cunoscătorii sau în târgurile de producători tradiționali, nu sunt interesați. Viața lor are alt ritm, street food-ul le poate oferi adevăratul Taste of Romania. Prin competiția internațională ESFA, street food-ul românesc poate să concureze cu cei mai buni din Europa și, în curând, din SUA. Este o modalitate de a premia respectul față de consumatori, timp în care ajungi să fii cunoscut în lume cu ce ai mai bun. Credem că BoRD13 FoodTruck va oferi onestitate specialiștilor internaționali, așa cum au făcut în cadrul finalei naționale European Street Food Awards – România”, declară Silvia Teodorescu, managing partner Zaga Brand, agentia care a construit proiectul Amintiri Gustoase.

 

 

European Street Food Awards – Grand Finale

Cei mai buni street fooderi din întreaga Europă își dau întâlnire pentru Marea Finală European Street Food Awards, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, în Germania, la Saarbrücken.  Participanții sunt selectați în urma finalelor naționale din 15 țări, iar campionii europeni vor avea parte și de o confruntare cu câștigătorii USA Street Food Awards, într-o ediție specială.  

 

Jurații European Street Food Awards – România

Juriul a fost format din top chefs, food bloggeri cu experiență, istorici culinari și experți în materie de street food, iar misiunea lor nu a fost deloc una facilă. Aceștia au degustat, au analizat și dezbătut toate preparatele înscrise în competiție.

Președinte juriu, Chef Oana Coantă - Aleasă Woman Chef of the Year 2019 de Gault& Millau, premiată și prezentă constant la evenimente publice și private din industrie, Oana Coantă este Chef și Co-owner Bistro de l’Arte, local pe care îl coordonează încă de la începutul carierei. Tot efortul profesional se îndreaptă către educarea clienților şi a celor care lucrează în restaurante, în direcţia descoperirii şi redescoperirii mâncărurilor corecte şi, mai ales, către promovarea gusturilor româneşti bune, în forma lor autentică sau adaptată oraşului.

Chef Liviu Lambrino - Cu o experiență de peste 10 ani în bucătărie profesionistă, consideră că preparatele de 5 stele se pot realiza indiferent de sursa de inspirație sau punctul de pornire. Palmaresul lui include participarea la o emisiune culinară de top din România, colaborări cu branduri sustenabile în domeniul gastronomiei și numeroase evenimente în industria ospitalității, unde cucerește de fiecare invitații cu creativitatea și gustul unic al preparatelor sale.

Chef Marco Favino - Pregătit la una dintre cele mai bune instituții culinare din Italia, Alma La Scuola Internazionale di Cucina Italiana, sub bagheta maestrului Gualtiero Marchesi, asemenea multor chefi stelați precum Davide Oldani și Carlo Cracco. Întors în România, pe langa cariera sa de chef în unele dintre cele mai bune restaurante cu profil italienesc din București, Chef Marco este în prezent trainer în cadrul Institutului Culinar Disciples Escoffier din România.  

Ciprian Muntele - Radio host la Rock Fm, analist culinar, omul din spatele foodblog-ului care asigură doza de inspirație pasionaților de gastronomie. Documentează, gătește, organizează evenimente pentru comunitatea de pasionați, dezvăluie și află secretele din spatele dish-ului, și cel mai important, se bucură de experiența gastronomică completă. Gust, savoare și poveste.

Laura Laurențiu - Autoare a unui proiect culinar online demarat la începutul lui 2009, sub numele Cuina Bănățeană, Laura continuă și în prezent să scrie pe lauralaurentiu.ro, platforma care generează anual sute de rețete din portofoliul personal. De ani buni, blogul Laurei Laurențiu este unul dintre cele mai citite din online-ul românesc și în jurul lui s-au dezvoltat comunități foarte mari și foarte active în social media.

Cosmin Dragomir - Jurnalist și moderator al podcastului culinar Amintiri Gustoase, parte din platforma culturală Cronicari Digitali. În ultimii ani s-a specializat în gastronomie și a publicat sute de articole, analize, reportaje și interviuri din acest domeniu. Istoria gastronomiei și a ospitalității românești a devenit marea lui pasiune.

Adrian Petrechescu - Cunoscut în industria de street food și pop-up market ca The Eventosophist, este food market researcher, antropolog digital, creator de evenimente - Good Taste of Bucharest, World Trade Center, Artisigner - pop up market, festivaluri și evenimente conexe & branding creator. Adrian este reprezentant European Street Food Awards - Romania.

Andrei Voinea - Reprezentant European Street Food Awards - România. Cu peste 10 ani de experiență în comunicare și industria creativă, s-a alăturat echipei Amintiri Gustoase & Cronicari Digitali în 2020. De atunci crește cu dedicare proiectul care aduce în lumină identitatea gastronomică românească, iar pasiunea pentru gătit a transformat această „luptă” profesională într-una personală.

Povestea European Street Food Awards - România continuă alături de Amintiri Gustoase, platforma culinară creată de agenția de comunicare digitală Zaga Brand.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Zaga Brand

Fondata in 2005, agentia de comunicare creativa Zaga Brand si-a propus si a reusit sa creeze un mediu de lucru productiv in care imposibilul este doar o provocare. Intr-o atmosfera “crazy about our work”,... vezi detalii »

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related