Presă scrisă, radio, televiziune, comunicare. Și dulcețuri. Și o afacere de familie. Irina Ionescu Homoriceanu învață mereu: din orice domeniu, din fiecare experiență. După zeci de ani de presă și alți zece de comunicare, a venit vremea să învețe și în antreprenoriat. Alături de surorile ei, a pornit Fabrica de dulcețuri, în căutarea gusturilor de altădată, când nu totul era prefabricat. S-au mobilizat, au căutat, au experimentat, au făcut teste și brainstorminguri, planuri de business și s-au pornit. Ileana, sora cea mare, a învățat marketing și contabilitate, grafica și webdesign, Ana, sora cea mică, a venit cu experiența de project manager, iar Irina, sora mijlocie, a folosit backgroundul de jurnalist și de om de comunicare.
"Pleci de la ceva ce știi, ceva ce pare ușor, și îți dai seama că-ți dorești să continui și să dezvolți, și faci ceea ce-i necesar, dar care e diferit de ce-ți imaginai la început", spune Irina.
Povestim cu Irina în continuare despre poeți optzeciști, jurnalism, antreprenoriat, dulcețuri și rețete vechi, din caietul bunicii, dar și noi, rezultate din experimente și călătorii:
Etapele care te-au adus aici
Eu sînt un om vesel și optimist, un om căruia îi plac oamenii și orașele mari, cu viață în ele, în care tot timpul se întîmplă ceva, în care te vezi cu multă lume. Am vrut să fac medicină/stomatologie, am picat sub linie în primul an, m-am angajat imediat după la o școală, asistent la catedra de biologie, asta a fost șansa mea, am cunoscut unul dintre poeții optzeciști, Ion Stratan, ploieștean ca mine, prietenul lui Nichita Stănescu, el mi-a dat aripi să scriu, el m-a tras după el în zona presei.
Exista în anii ’90 o revistă de cultură, Contrapunct, prima, din cîte știu eu, apărută imediat după evenimentele din 1989, la care am învățat cu ce se mănîncă presa, cum scrii, cum te informezi, documentezi etc. Am continuat cu presa scrisă, scurt timp, la Revista 22, dar am migrat către radio și, într-un final, timp de 20 de ani, televiziune. Sînt un om pentru care vizualul contează mult, este o “joacă a cuvintelor în imagini”.
Am fost producător de știri de televiziune, e o meserie fabulos de frumoasă, dar am decis să ies din presa de televiziune cînd șeful meu ăl mare mi-a indicat să invit la un jurnal de știri, cel mai important al zilei, un personaj rău famat. Am refuzat. Era semnalul, pentru mine, că influența conducerii va fi din ce în ce mai mare în deciziile jurnalistice și îmi ajunsese perioada cînd Adrian Năstase a fost prim-ministru și a subjugat toată presa. Nu mai voiam să fac parte din acel tip de presă.
Am zis atunci că presa o ia pe tobogan în jos. Nu aș fi vrut să am gura aurită. Acum, după 12 ani de la acel moment, presa mainstream e sub papuc, dar avem insule de presă de foarte bună calitate pe care le urmăresc cu mare atenție. Și am făcut un switch, am schimbat tabăra, am trecut în zona de comunicare. Am învățat mult despre comunicare, ce este și cum se face, cum scrii cînd ești comunicator, am participat la worshopuri de comunicare, de fotografie, pentru că vizualul din mine avea nevoie de manifestare prin imagine. Și sînt deja 10 ani de cînd fac comunicare în zona artei, fie că e muzică, fie că e teatru, film sau… dulcețuri. Și așa am pornit cu surorile Fabrica de dulcețuri.
Povestea Fabricii de dulcețuri
E lungă povestea “Fabricii de Dulceturi”, pentru noi. Sîntem trei surori, nu cele ale lui Cehov, hihiii, ci trei surori care se completează foarte fain, în aparență diferite, în fond asemănătoare.
Am căutat ani de zile dulcețurile pe care în copilărie le aveam mereu, făcute împreună cu bunica, într-o vreme cînd majoritatea lucrurilor (bune) se făceau acasă. Au trecut anii, am devenit adulți ocupați și cu timp puțin liber, lumea s-a schimbat, a devenit mai alertă și mai deschisă, s-a umplut de lucruri de cumparat “de-a gata”.
Dar ceea ce ne doream noi nu era disponibil între ceea ce găseam de cumparat, așa că... hai să facem noi, ne-am zis, hai să ne mobilizăm și să ne amintim, să căutăm și să experimentăm. Am început prin căutarea acelor fructe bune pentru dulceață, pentru că sînt fructe anume care-s potrivite pentru dulceață.
Apoi, teste, brainstorming de cum facem, cum prezentăm, cum ambalăm, cum livrăm. Planuri de business. Ileana, sora cea mare, a învățat marketing și contabilitate, grafica și webdesign, eu, Irina, sora mijlocie, am pus în joc toată experiența de jurnalist și de om de comunicare pentru a deschide ferestrele către oameni, Ana, sora cea mică, a venit cu experiența de project manager, cu atenția ei specială la detaliile care fac diferența în bine. Muncă de echipă. Și am muncit la networking. Apoi, planuri de continuitate. Pentru care am folosit experiența noastră acumulată, dar și cursuri care-au ajutat mult. Și desigur oameni care ne-au ajutat.
Pleci de la ceva ce știi, ceva ce pare ușor, și îți dai seama că-ți dorești să continui și să dezvolți, și faci ceea ce-i necesar, dar care e diferit de ce-ți imaginai la început. Am reînviat amintiri din copilărie, le-am combinat cu viziuni de viitor, ceea ce știam cu ceea ce am învățat și învățam continuu din călătorii prin lumea largă și din întîlniri cu oameni diverși, timpul continuu în care trăim. Ca să scurtez, avem două motto-uri care ne reprezintă și care sper să spună ceea ce purtam cu noi în suflet în tot ce facem: "ne place să facem și facem ce ne place" și "gust bun și bun gust".
De la idee la faptă
Cred că nu-i un moment anume cînd să zicem c-am început; au fost episoade, încercări, rezultate, idei, greșeli, reluări, resetări, de toate. Poate momentul cînd am descoperit că ne place să facem asta, indiferent de provocările cu care ne-am întîlnit ne-am dat seama că putem și vrem să le depășim. Nu e puțin lucru. Sau poate momentul cînd am renunțat la ceva personal ca să mergem inainte, uite și-un exemplu concret, o comandă mare versus o nuntă în familie.
Greutăți? Sînt ale cîntarului. În rest, sunt lucruri prin care treci, unele pentru care poate nu ești pregătit, dar dacă vrei înveți și le rezolvi. Sigur, e complicat, ieși din zona de confort, cauți, afli, uneori ești dezamăgit de rezultate, dar te scuturi și o iei de la capăt, sau continui, reevaluezi și alegi... un ocol. Dacă vrei merge. Dacă-ți place și-ți dorești. Și noi ne dorim și ne place. E un proces continuu.
Relația de business între surori
Sîntem trei surori, cum ziceam, avem un background comun care e important, care ne ajută să ne modulăm una după cealaltă, să ne temperăm vîrfurile de temperament și să găsim înțelegerea cu care depășim neplăcerile. Care, desigur, există uneori, nu gîndim la fel, se mai adună și oboseală, stress. Și ritmuri diferite. Dar per total ne ajută că sîntem apropiate.
Și preluăm una de la alta, cînd e cazul, împărțim treburile, după priceperea fiecăreia și ceea ne place fiecăreia; una caută furnizori și verifică oferte, alta caută clienți și face promovare și vînzări, alta face “lucru manual”, adică produsele efective, chiar dacă „manual” e puțin ironic, combinăm tradiția, aceea de a curăța fructele cu mîna, nu cu ustensile noi, cu tehnologia, adică am adus cîntarul electronic în locul celui mare și greu, de fier, cu tas de alamă și greutăți frumos lucrate din metal, am ales să ținem rețetele pe computer și nu le mai scriem de mînă așa cum făcea bunica, de multe ori cu creion chimic, pe foi veline sau dictando, adunate în caiete legate de bunicul nostru.
De ce dulcețuri
Dulcețuri ‒ pentru că ne plac de cînd eram copii, ne place gustul fructelor întregi în zeama aceea dulce și parfumată, dar și pentru că vrem să le oferim și altora lucruri bune, savuroase, pe care nu le poți uita odat’ ce le-ai gustat. Gust bun și bun gust, cum ziceam. Pentru că trebuie să spun că aceste gusturi bune erau mereu puse în evidență de bunul gust cu care le puneai în valoare, existau farfurioare de cristal subțire, lingurițe de argint, pahare speciale pentru apă rece, tăvi pe care puneai dulceața cînd veneau prietenii în vizită, șervețe lucrate manual, cu croșete fine, de către bunici, care completau tabloul servirii dulceței.
Pare desuet, poate, pentru unii oameni, dar noi am descoperit că cei care au aceste amintiri, așa cum le avem și noi, sînt mulți. Și ne bucurăm teribil. E o lume aparte. Dulcețuri ‒ pentru că sîntem orășence, iar dulcețurile au apărut ca apanaj al universului urban, elegant, sofisticat. Dulcețuri ‒ pentru că e o tradiție de a păstra savoarea fructului, culoarea, aroma și gustul. În borcan. Dulcețuri ‒ pentru că mai știm cum se fac și vrem să transmitem asta și generațiilor viitoare.
Dulcețuri de savurat ca atare, dulcețuri de umplut clătite sau budinci, dulcețuri de încorporat în prăjituri cu nume uitate, ca Frau Kaprizen sau Linzer, dulcețuri de combinat cu fripturi sau brînzeturi.
La comandă
Gătim de toate și-n multe stiluri. Avem o sumedenie de prăjituri de casă care conțin fructe sau amestecuri de fructe și multe mirodenii. Ne place să facem, e ca o joacă. E relaxare și bucurie, ar trebui să ne vedeți cum rîdem, cum vorbim și chicotim. Nu pare nimic greu.
Le facem la comandă pentru evenimente, dacă-i iarnă facem prăjiturele uscate care se păstreaza bine, turte dulci, biscuiți glazurați, cornulețe, fursecuri dulci-sărate, prăjituri însiropate sau cremoase; primăvara facem mai multe feluri de brioșe care merg bine de luat cu tine împreună cu cafeaua sau ceaiul, în drumurile prin oraș sau la întîlnire cu prietenii; vara, tarte cu fructe proaspete și plăcințele sărate; toamna, găluște cu prune sau tarte cu mere, gutui sau dovleac. Ne inspirăm din anotimpul pe care-l trecem, vrem să profităm de ce-i proaspăt și crescut curat și frumos, să creăm gusturi care să se potrivească cu vremea și cu starea noastră de spirit.
Rețetele
Cred că putem spune că alegem și urmăm rețete tradiționale ‒ din caietele vechi ale bunicii pe care-o simțim lînga noi cînd le facem, dar pe care le adaptam la azi, bunica s-a plimbat și ea prin lume și a adunat rețete de peste tot, la noi în casă au fost întotdeauna dulcețuri și prăjituri atît de diverse că nici nu țineam minte care ne plăcea mai mult ‒ și rețete noi, din călătoriile noastre prin lume, din incursiuni prin bucătăriile unor chefi patiseri sau doar din încercări de degustare după care am încercat să recreăm rețeta. E o lume uriașă, cu atîta diversitate, ne dorim să avem această lume, această diversitate reflectată în produsele noastre și în tot ce facem.
Materia primă
Avem furnizori locali de fructe de dulceață care cresc la noi, relații construite în timp și cu încredere, de aceea sînt ani în care anumite dulcețuri nu-s disponibile pentru că fructele din anul respectiv nu s-au făcut. Avem și fructe importate, din cele care nu cresc în țară, rodii, maracuja, kumquat, cherimoya, citricele.
Planificarea este foarte importantă, dulceața se face în cantități mici ca să-și păstreze atributele de culoare, gust, aromă, fructele de dulceață să fie proaspete și mai puțin coapte. În dulceață fructele trebuie să fie întregi, nu bucăți de fruct.
Dificultățile apar cînd intervin factori externi care ne alterează planurile, e ca un puzzle în care trebuie să îmbini corect toate piesele ca să iasă imaginea finală. Am fost afectate de inflație și scumpiri în lanț, imprevizibile, încep să se observe și schimbările climatice care aduc secete și furtuni din ce în ce mai des și mai problematic, atît pentru culturi cît și pentru transport și logistică. Ne-am dori ca măcar legislația să fie mai previzibilă, dar și aici pare că se merge pe schimbări dese, așa că de multe ori ne simțim ca jongleurii cu prea multe farfurii în aer.
Cele mai cerute
Starea de spirit e cea care dictează, chiar dacă uneori inconștient, ceea ce ne dorim. Dulcețurile se încadrează și ele în starea de spirit și, firește, în funcție de sezon. Majoritatea oamenilor preferă ceea ce știu, deci zmeura, nucile verzi, cireșele amare, dar cred că ne-am cîștigat clienți și din categoria celor experimentali, care așteaptă să descopere lucruri noi, gusturi și arome noi, inedite. Îți dau exemple de mixuri de gusturi pornind de la rețeta tradițională, și mă gîndesc la căpșuni cu rodie, cantalup cu fructul pasiunii, bittersweet symphony din 3 citrice, red hot chili peppers/dulceața de ardei iute.
Bine, căpșuni cu rodie e foarte nouă, e de sezonul ăsta, a ieșit bine în teste, așa că a intrat la vînzare. Red hot chili peppers și bittersweet symphony au fost vedetă. Și să vedem ce mai urmează, deocamdată avem în teste niște agrișe.
Promovarea
Cred că avem nevoie de povești. Iar noi avem multe povești de spus. Caietele bunicii ne spun povești savuroase, am ghicit în felul ei de a scrie ce stare avea cînd a scris o rețetă sau alta. Avem povești de la mama care avea un simț al gustului extraordinar, mai că nu avea nevoie de o rețetă scrisă, avem propriile noastre povești. Ce amestec interesant, nici nu-ți vine să crezi.
Promovarea e jucăușă și veselă, tonul abordat este atît sprințar, cît și concis, cu fiecare postare spunem povești, credem că fără povești viața ar fi mai puțin gustoasă, ca să rămîn în zona gustului, evident. Social media este un mare instrument ajutător, dar ne gîndim mereu și la abordarea directă a oamenilor, mergem către ei, discutăm, prezentăm direct ceea ce facem. Plus flyere, networking, participări la diverse evenimente.
Cred că ne e bine așa, să atragem oamenii către noi, să ne cunoască, să ne împrietenim. Cred că atragem oameni ca noi, care caută lucruri cu gust bun și bunul gust, care vor inedit, care vor o prezentare faină, care simt libertatea în ceea ce aleg.
Învățături din antreprenoriat
Noi preluăm din vechi și din nou, din trecut și din viitor, ceea ce ne place. Și învățăm mereu, pînă la urmă antreprenoriatul, cred că, in esență, e sublimarea învățatului, dezvoltarea a ceea ce știi, adaptarea, preluarea noutăților, cizelarea.
Cred că antreprenoriatul ne ajută să devenim mai buni, mai împliniți, și să integrăm tot ce sîntem într-un tot unitar a ceea ce vrem să fim, să trăim. Antreprenoriatul e un gust bun pus în valoare prin bun gust.
