- Joi 30 mai, între orele 18.00 și 23.00, pasionații de arhitectură sunt așteptați la TESSERACT ARCHITECTURE, în Calea Floreasca nr 60, etaj 3, cladirea Floreasca Offices.
- TESSERACT ARCHITECTURE prezintă elementele nevăzute din spatele proiectelor sale unice la Noaptea Studiourilor de Arhitectură: expoziții ale proiectelor semnate TESSERACT, experiențe VR (realitate virtuală), expoziții pop-up care ilustrează pasiunile arhitecților din echipa TESSERACT, o instalație de artă creată la invitația artistul Sebastian Moldovan sunt doar câteva dintre elementele de atracție ale serii.
- Raluca Șoaita, fondator TESSERACT: “La TESSERACT, credem în legătura strânsă dintre artă și arhitectură, dar mai ales dintre arhitectura emoționalului și cea medicală. Astfel, cu această ocazie, dorim să expunem componenta umană care ne ghidează proiectele.”
TESSERACT ARCHITECTURE, singurul studio de arhitectură specializat în domeniul medical din România și unul dintre puținele de acest tip din Europa, își deschide, anul acesta, biroul pentru colegii arhitecți, prieteni, pasionați de arhitectură și publicul larg, în cadrul Nopții Studiourilor de Arhitectură, un eveniment Romanian Design Week, ce are loc joi, pe 30 mai, începând cu ora 18.00.
În cadrul evenimentului, denumit TESSERACT ARCHITECTURE unlocks the the [un]seen, pasionații de arhitectură vor avea ocazia să cunoască echipa de arhitecți a TESSERACT, dar și să vizioneze expoziții ale proiectelor semnate TESSERACT, interacțiuni VR (realitate virtuală), expoziții pop-up care ilustrează pasiunile arhitecților din echipa TESSERACT, dar și o instalație de artă creată de artistul Sebastian Moldovan.
Proiectele TESSERACT aduc o perspectivă unică asupra disciplinei arhitecturale, prin prisma specificității domeniului și a provocărilor – dar și oportunităților – pe care le prezintă.
În ceea ce privește seria de lucrări create de artistul Sebastian Moldovan pentru TESSERACT, acesta revizitează un motiv din desenele lui mai vechi: case suspendate și turnuri de refugiu. De data aceasta însă, folosește inteligența artificială ca instrument – nu doar pentru a genera imagini, ci și pentru a se detașa, într-o oarecare măsură, de experiența personală de la care a pornit totul.
„Partea (ne)văzută a unui proiect de arhitectură medicală nu presupune doar un traseu exact și normat, ci mai degrabă o suită interdisciplinară de arhitecți, antropologi, artiști, psihologi, cadre medicale ș.a., care nu se implică în proiect doar cu elementele de natură tehnică, ci și cu sufletul lor. Noi, la TESSERACT, credem în legătura strânsă dintre artă și arhitectură, dar mai ales dintre arhitectura emoționalului și cea medicală – așa că dorim să expunem cu această ocazie nota umană care ne ghidează proiectele. Vă așteptăm cu drag la Noaptea Studiourilor de Arhitectură din cadrul RDW pentru a descoperi partea [ne]văzută a proiectelor și oamenii din spatele lor”, spune Arh. Raluca Șoaita, fondatorul TESSERACT ARCHITECTURE.
„Am început să desenez case suspendate și turnuri de apărare sau pentru refugiu în 2010, după un șir de pierderi în familie, încercând să «îmblânzesc» sentimentul de vulnerabilitate, de absență și de izolare, o izolare foarte specifică. Acestor case suspendate și turnuri le-am exagerat sau deformat părți componente ori funcții și le-am amestecat între ele. Acum, în lumina inteligenței artificiale, am vrut să externalizez și să abandonez o parte a procesului. Și într-o anumită măsură, să mă eliberez. Deși rezultă dintr-un șir lung de instrucțiuni pe care eu le-am formulat, imaginile sunt generate în afara gândirii mele. Prin urmare, mă surprind și îmi oferă pentru prima dată perspectiva spectatorului și, parțial, chiar detașarea lui”, explică artistul Sebastian Moldovan despre lucrarea pe care o va prezenta la biroul TESSERACT, în cadrul Nopții Studiourilor de Arhitectură.
Evenimentul este susținut de Gaep Gallery, Max Junior Project, Geplast, Chairry Furniture, Explorer project, Zumtobel, Plot Graphic, Electroglobal, Broq și Can&Power, GinOteca, Dolce Strati și Brownerie.
TESSERACT ARCHITECTURE are în prezent în lucru un număr de peste 40 de proiecte medicale, comerciale și rezidențiale, iar pe nișa medicală este singurul studio specializat din România. Arhitecții TESSERACT au semnat până în prezent peste 1 milion de mp de proiecte, iar între marile spitale proiectate de studioul TESSERACT se numără Spitalul pentru copii construit de Asociația Dăruiește Viață la „Marie Curie”, Spitalele Județene Sibiu, Focșani, Buzău, Tulcea, Institutul Inimii de la Târgul Mureş, primele spitale modulare din Romania destinate ingrijirii pacientilor cu Covid-19, precum și numeroase proiecte de clinici și spitale private, în diferite localități din țară.