În mediul corporate, unde a petrecut mai bine de 10 ani, simțea că îi lipsește sentimentul de împlinire. S-a întâmplat într-un proces terapeutic să își dea seama că vrea să-și schimbe direcția profesională și a optat pentru o meserie liberală în domeniul sănătății mintale. Tina Ivan a ales rolul de psihoterapeut nu doar pentru că îi împlinea nevoia de sens în muncă, ci și pentru că i-a dat posibilitatea să își facă propriul program, o libertate la care visa când lucra în corporație.
Antreprenoriatul a fost un pas firesc mai departe și a început cu promovarea unui proiect personal cu misiune pro-socială. Conceptul Sorairo s-a materializat din poveștile de viață ale clienților cu care lucrează în cabinetul său, la care observat ca temă recurentă reprimarea emoțiilor.
"Într-o piață în care multe branduri pun accent pe aspectul exterior sau performanță, Sorairo îți spune că ești suficient exact așa cum ești, promovând puterea vulnerabilității și a emoțiilor exprimate, și ridicând, totodată, presiunea constantă de a fi mereu altfel, mereu altcineva decât ești, de fapt", spune Tina.























