Birgi, „cel mai frumos sat turistic” din Turcia, își continuă transformarea verde prin deschiderea centrului SENTRUM

Birgi, „cel mai frumos sat turistic” din Turcia, își continuă transformarea verde prin deschiderea centrului SENTRUM

Satul istoric Birgi din provincia İzmir, Turcia, trece printr-un amplu proces de transformare turistică pentru a deveni o destinație verde, în cadrul Proiectului SENTRUM (Centrul pentru Practici Turistice Bazate pe Energie Sustenabilă), care își propune să promoveze turismul durabil și să sprijine dezvoltarea economică locală.

Cu o istorie de peste 5.000 de ani și case tradiționale ce reflectă stilurile selgiucid și otoman, Birgi a fost inclus în 2022 pe lista celor mai frumoase sate turistice din lume de către Organizația Mondială a Turismului a Națiunilor Unite (UNWTO). Situat în inima regiunii Egee de Vest a Turciei, Birgi încântă prin străzile pietruite, umbrite de copaci și clădirile istorice ce datează din secolul al XII-lea.

În timp ce Proiectul SENTRUM – dezvoltat în colaborare cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA) și compania Enerjisa Enerji – continuă să sprijine dezvoltarea locală în Birgi, deschiderea oficială a Centrului de Implementare marchează un moment de referință în drumul către o transformare durabilă a acestei destinații.

Centrul va funcționa ca un nucleu pentru activități coordonate menite să genereze impact real în multiple direcții – de la eficiență energetică și conservarea patrimoniului cultural până la sprijinirea femeilor și tinerilor și creșterea gradului de conștientizare cu privire la schimbările climatice. Prin acest centru, toate inițiativele de transformare verde din regiune, axate pe patrimoniul local, vor fi mai durabile, mai accesibile și mai vizibile.

 

Un model de turism durabil pentru toate anotimpurile

Activitățile desfășurate sunt aliniate criteriilor Consiliului Global pentru Turism Durabil (GSTC), susținând transformarea Birgi într-o destinație-model care valorifică sustenabilitatea mediului, patrimoniului cultural și dezvoltarea socio-economică.

Ca parte a acestui efort, au fost organizate sesiuni de formare și ateliere menite să protejeze și să valorifice valorile locale. Peste 1.000 de participanți – printre care profesioniști din turism, femei, tineri și copii – au luat parte la cele 21 de sesiuni de instruire. De asemenea, au avut loc întâlniri extinse cu actorii locali pentru a promova turismul durabil, egalitatea de gen și conformitatea cu standardele internaționale.

 

O poveste de sustenabilitate: de la local la global

Deschiderea Centrului de Implementare din Birgi contribuie nu doar la promovarea turismului sustenabil, ci și la transformarea socială, înspăcial în ceea ce privește implicarea femeilor în procesele decizionale și de implementare. Proiectul urmărește totodată echilibrarea fluxului de vizitatori pe tot parcursul anului, printr-un model turistic bazat pe sustenabilitate.

Centrul SENTRUM, un pas esențial în transformarea satului Birgi într-o destinație turistică durabilă, va continua să susțină dezvoltarea locală prin extinderea parteneriatelor și implicarea activă a comunității locale în perioada următoare.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related