- Cinci rute de turism cultural pot ghida vacanțe de neuitat în România, pe Dunăre
Duminică, pe 29 iunie, sărbătorim Ziua Internațională a Dunării, fluviul care leagă zece țări și patru capitale europene și care se lasă explorat, pe teritoriul românesc, pe trasee tematice ce combină natura, istoria și gastronomia. În cadrul programului „România Atractivă”, Dunărea devine fir narativ pentru cinci rute culturale și multe obiective turistice remarcabile: de la cetăți antice și medievale până la sate cu arhitectură vernaculară, trasee gastronomice și colțuri de Deltă care pun în valoare istoria, natura și tradițiile comunităților dunărene.
Delta Dunării, între frumusețe sălbatică și patrimoniu cultural
Pe Ruta peisajului cultural al Deltei Dunării, „România Atractivă” te invită în satele izolate de pe canalele fluviului, în Chilia Veche și Periprava. Aici, casele pescărești din chirpici cu acoperișuri de stuf ne spun povestea lor despre adaptare, izolare și supraviețuire. Un peisaj de o frumusețe rară, în care trecutul se împletește cu prezentul și unde chiar și umbrele istoriei recente, precum fosta colonie de muncă de la Periprava, devin parte a unei experiențe culturale unice și complexe.
Ruta gastronomiei tradiționale românești: gusturi cu arome dunărene
Din inima Deltei pornește Bucătăria Deltaică, aflată pe Ruta gastronomiei tradiționale românești, unde borșul pescăresc nu este doar un preparat, ci s-a transformat, în timp, într-o ceremonie. Pregătit în barcă, cu pește proaspăt și leuștean aromat, acest fel de mâncare evocă tradițiile comunităților de pescari lipoveni. Alături de produse precum salata de icre de știucă de Tulcea sau scrumbia afumată de Dunăre, ambele fiind produse tradiţionale românești cu „pașaport european” de indicație geografică protejată, gastronomia deltaică este o veritabilă hartă a gusturilor locale.
Pe aceeași rută, experiența Aromelor și vinurilor dobrogene îți dezvăluie influența milenară a fluviului asupra terroir-ului și bucătăriei regiunii. Plăcinta dobrogeană, cornulețele cu rahat și vinurile din cramele locale alcătuiesc o simfonie a savorii, în care tradiția și diversitatea culturală se regăsesc în fiecare pahar și în fiecare farfurie.
Tot pe malurile Dunării, în județul Giurgiu, Traseul gastronomiei tradiționale vlăscene giurgiuvene reunește rețete de influență otomană și balcanică, precum dolangaciul sau plăcinta de căpriță („căprița” este o plantă, un fel de spanac sălbatic care se găsește din abundență în zonă, parte din flora spontană pe care localnicii o apreciază, conform romania-atractiva.ro). Acest traseu, ce pornește de la Slobozia și ajunge până la Comana, te conduce prin sate, mănăstiri, ecorute și conace boierești, într-o călătorie unde bucatele spun poveștile locului.
Ruta satelor cu arhitectură tradițională: Peceneaga, despre Dunăre și multiculturalitate
La Peceneaga, în județul Tulcea, gospodăriile tradiționale de pe malul brațului Măcin al Dunării reflectă un mozaic cultural unic. Aici se întâlnesc influențe turanice, balcanice și lipovenești, păstrate în arhitectura vernaculară și în felul de viață al localnicilor. Casele din chirpici cu decorațiuni mitologice, străzile pitorești și neregulate, precum și poveștile oamenilor reînvie spiritul unei comunități care trăiește în armonie cu Dunărea și cu timpul.
Ruta castrelor romane: mărturiile milenare de pe limesul dunărean
În Corabia, Cetatea Romano-Bizantină Sucidava stă mărturie unei istorii multiseculare. Fântâna secretă, ruinele basilicii paleocreștine și rămășițele podului lui Constantin cel Mare reconstituie gloria militară și ingineria de excepție a Imperiului Roman în Dacia.
Tot pe malul Dunării, în amonte, Castrul Roman de la Hinova îți deschide o fereastră către trecut, către zidurile sale cu șapte turnuri și comorile descoperite aici, precum tezaurul preistoric, cu 9.639 piese de aur și cu o greutate de aproape 5 kg. Este un loc unde istoria militară întâlnește fascinația arheologică.
În Drobeta-Turnu Severin, Castrul Drobeta este strâns legat de celebrul pod construit de Apolodor din Damasc. Împreună cu amfiteatrul și termele romane, castrul face parte dintr-un complex arheologic spectaculos, unde te poți plimba pe urmele soldaților romani care vegheau Dunărea în urmă cu aproape două milenii. Conform romania-atractiva.ro, în ansamblul arheologic de la Drobeta fac parte și termele romane, care, din punct de vedere al mărimii și complexității, se situează pe locul al doilea în Dacia, după cele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Ruta cetăților: fortificații pe malurile Dunării
Aproape de gurile Dunării, Cetatea Histria, cel mai vechi oraș de pe teritoriul României, evocă epoci grecești, romane și bizantine. Distrusă și reconstruită de peste 20 de ori de-a lungul celor aproape 14 secole de existență neîntreruptă, Histria rămâne o adevărată capsulă a timpului, între Orient și Europa Centrală.
Iar în Mehedinți, Cetatea Medievală a Severinului se ridică semeață deasupra fluviului. Construită începând cu secolul al XIII-lea și disputată de voievozii munteni, maghiari și otomani, cetatea a fost bastion strategic și religios. Astăzi, prin expoziții, puncte de belvedere și povești despre cavaleri, Severinul și-a recăpătat locul de cinste pe harta turismului cultural românesc.
Turiștii dornici să descopere „România Atractivă” pot accesa website-ul romania-atractiva.ro sau aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android, unde vor găsi, printre multe altele, și informații despre toate obiectivele de pe cele 12 rute care formează, împreună, programul de turism cultural al României.
„România Atractivă”, primul program național de susținere a turismului cultural, s-a lansat în mai 2024 și se va finaliza în iunie 2026. Programul „România Atractivă”, cu o valoare de 36.356.328,86 lei, este parte a Componentei 11 – Turism și Cultură, Investiția 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar principalii beneficiari sunt autoritățile locale, alături de turiștii români și străini.
Programul este coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și implementat împreună cu echipele profesionale ale consorțiului declarat câștigător în urma licitației organizate de minister în anul 2022: Terra Building, companie românească specializată în infrastructură rutieră, care asigură realizarea infrastructurii de semnalizare a obiectivelor, și Eventya, companie specializată în dezvoltarea de aplicații de travel și content marketing, care a dezvoltat platforma și conținutul de pe platformă și asigură mentenanța acesteia, precum și execuția activităților de marketing și de promovare.
Programul include 12 rute turistice tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat care sunt prezentate în platforma multimedia dedicată și care, până în 2026, vor fi semnalizate și prin infrastructură rutieră specifică. Rutele sunt: Ruta castelelor, Ruta curiilor din Transilvania, Ruta culelor, Ruta gastronomiei tradiționale românești, Ruta bisericilor fortificate, Ruta bisericilor de lemn, Ruta mănăstirilor din zona Moldovei, Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României, Ruta castrelor romane, Ruta cetăților, Ruta peisajului cultural din Delta Dunării și Ruta satelor cu arhitectură tradițională.