PUMA și Universitatea Craiova continuă parteneriatul și lansează noul echipament pentru sezonul 2025/2026

PUMA și Universitatea Craiova continuă parteneriatul și lansează noul echipament pentru sezonul 2025/2026

PUMA, unul dintre cele mai importante branduri globale de echipamente sportive, anunță cu mândrie continuarea colaborării cu Universitatea Craiova, una dintre cele mai iubite și respectate echipe de fotbal din România. Parteneriatul, început oficial în august 2020, ajunge în sezonul 2025/2026 la al șaselea an consecutiv și confirmă angajamentul ambelor părți de a construi pe termen lung o relație bazată pe performanță, identitate și inovație.

Lansarea primului echipament PUMA pentru Universitatea Craiova în sezonul 2020/2021 a marcat un moment important în rebrandingul clubului. De-a lungul acestor ani, colaborarea a fost consolidată prin designuri memorabile, tehnologii moderne și campanii care au rezonat cu spiritul suporterilor din întreaga țară.

Noul echipament pentru sezonul 2025/2026 continuă această linie – un mix echilibrat între estetică modernă și respect pentru tradiție. Inspirat din simbolurile Olteniei și din istoria clubului, kitul propus de PUMA utilizează materiale performante, croieli ergonomice și elemente grafice personalizate, concepute special pentru Universitatea Craiova.

Lansarea oficială a noului echipament va avea loc joi, 10 iulie, începând cu ora 20:00, în Piața Mihai Viteazu din Craiova. Evenimentul va include o serie de activări speciale pentru suporteri, prin care aceștia pot câștiga articole din noul echipament, dar și un moment dedicat fanilor, ce celebrează pasiunea alb-albastră. Accesul este liber, iar atmosfera va fi completată de surprize, energie și o lansare spectaculoasă în stilul Universității Craiova.

„Colaborarea cu PUMA ne-a oferit, an de an, echipamente care au transmis identitatea Universității Craiova nu doar prin culori și simboluri, ci și prin atitudine. Suntem bucuroși că parteneriatul merge mai departe și în sezonul 2025/2026 – un sezon în care vrem să scriem istorie, cu mândrie și determinare, purtând cu onoare alb-albastrul,” a declarat Sorin Cârțu, Președinte de Onoare al Universității Craiova.

Echipamentul va fi disponibil pentru suporteri începând cu 11 iulie, online pe site-ul oficial al clubului de fotbal și prin intermediul magazinelor partenere.

PUMA și Universitatea Craiova merg mai departe împreună, cu aceeași energie, aceeași pasiune și aceeași dorință de performanță – pe teren și dincolo de el.

PUMA este una dintre cele mai importante mărci sportive din lume, fiind implicată în designul, dezvoltarea, vânzarea și promovarea de încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii. De peste 75 de ani, PUMA a continuat să depășească limitele performanței și ale stilului sportiv, prin crearea de produse rapide pentru cei mai rapizi sportivi ai lumii. PUMA oferă produse de performanță și articole inspirate din stilul de viață sportiv, în categorii precum Fotbal, Alergare și Antrenament, Baschet, Golf și Motorsport. Colaborează cu designeri și branduri de renume pentru a aduce influențele sportului în cultura stradală și în modă. Grupul PUMA deține brandurile PUMA, Cobra Golf și stichd. Compania își distribuie produsele în peste 120 de țări, are peste 16.000 de angajați la nivel global și are sediul central în Herzogenaurach, Germania.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related