Maratonul Olteniei își mărește echipa cu Oltin, un partener de cursă, virtual, bazat pe inteligență artificială

Maratonul Olteniei își mărește echipa cu Oltin, un partener de cursă, virtual, bazat pe inteligență artificială

Conform unui studiu realizat în comunitatea Maratonului Olteniei, motivația și depășirea obstacolelor definesc spiritul sportivilor: 97% dintre participanții la eveniment au declarat că sunt mai motivați când urmăresc un scop și 92% găsesc soluții pentru a trece peste obstacole. Pentru a duce mai departe această energie, Maratonul Olteniei 2025 aduce o premieră tehnologică în peisajul evenimentelor sportive din România: lansarea lui Oltin, partenerul digital de cursă creat cu inteligență artificială. Conceput pentru a sprijini comunitatea sportivă cu informații utile despre eveniment, Oltin transformă interacțiunea cu Maratonul Olteniei într-o experiență digitală mai prietenoasă și mai interactivă.

Disponibil pe website-ul oficial maratonulolteniei.ro/Oltin-ai, Oltin este mereu pregătit să răspundă întrebărilor participanților despre curse, înscriere, premii, edițiile anterioare sau orice altă curiozitate legată de eveniment. În plus, asocierea vizuală cu o ciocănitoare nu este întâmplătoare. Maratonul Olteniei s-a poziționat constant ca un eveniment care promovează sportul sustenabil și respectul pentru natură, prin platforma „Sportivi pentru natură”. Oltin devine astfel noul ambasador al acestei misiuni, aducând împreună pasiunea pentru sport, inovația digitală și grija pentru mediu.

„Eu sunt Oltin, prima ciocănitoare cu inteligență artificială! Nu te uita ciudat, chiar e posibil. Adică iată-mă, mai ai nevoie de dovezi? Eu exist pentru a te ajuta cu orice răspuns ai nevoie înainte de Maratonul Olteniei. Cu o mică mențiune: fiind o formă de inteligență artificială, orice sfat din partea mea are și limitări. Așa că nu uita să treci tot ce-ți zic prin prisma personală”, se prezintă Oltin.

„De 13 ani, Maratonul Olteniei demonstrează că sportul poate fi o forță pentru mai mult bine, pentru comunitate și pentru natură. Suntem mândri că, prin Distribuție Oltenia, parte a grupului Evryo, reușim să îmbinăm tradiția unui eveniment sportiv de referință cu inovația digitală, aducându-l pe Oltin în mijlocul sportivilor.

Dincolo de utilitatea lui, ce îl face pe Oltin special este chiar personalitatea lui. Autentic și prietenos, Oltin reflectă spiritul Maratonului Olteniei – apropiat de oameni, dar și de natură, gata să ofere sprijin și să inspire. ”, a declarat Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia.

Maratonul Olteniei, o comunitate de sportivi optimiști. Înscrierile continuă pe maratonulteniei.ro.

Un studiu realizat recent în comunitatea Maratonului Olteniei arată că sportivii care iau startul la competiție sunt uniți de aceeași atitudine pozitivă și dorință de a merge mai departe, indiferent de obstacole. 95% dintre participanți cred că efortul lor va da rezultate, 92% găsesc o cale să treacă peste obstacole, iar 86% sunt optimiști în legătură cu viitorul. În plus, aproape toți recunosc că sportul le limpezește mintea (95%) și îi ajută să influențeze pozitiv oamenii din jur (80%).

Aceste cifre confirmă că Maratonul Olteniei nu este doar o competiție, ci o experiență care aduce împreună oameni motivați, care găsesc sens și energie în mișcare și în comunitatea din care fac parte.

Înscrierile la Maratonul Olteniei rămân deschise pe maratonulolteniei.ro, atât pentru cursele fizice, cât și pentru cele virtuale:

• Maratonul Fizic, în inima naturii, la Râmnicu Vâlcea
• 30 august – MTB: 22 km & 33 km
• 31 august – Trail Run: 12 km & 22 km
• 31 august – Fun Run: 4 km
• 31 august – Cursa pentru copii, în Parcul Zăvoi

• Maratonul Virtual, de oriunde, oricând
Evenimentul este organizat de Distribuție Oltenia, parte din grupul Evryo, care și în 2025 va dubla toate taxele de participare și le va direcționa către cauze sociale locale.

Sursă: Studiu cantitativ derulat de Maratonul Olteniei în rândul comunității sale de sportivi, în luna iulie 2025.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related