- Ultimele zile de înscrieri la Creative MBA al Academiei de Studii Economice București, prin Bucharest Business School
- În România, sub 1% dintre tineri urmează programe de studii postuniversitare, potrivit datelor publice analizate de Bucharest Business School.
- Multe programe MBA din marile capitale europene costă peste 10.000 EUR. Academia de Studii Economice București, prin Bucharest Business School, dezvoltă programe MBA care îmbină excelența educațională la standarde europene cu accesibilitatea financiară.
- Până pe 14 septembrie 2025 au loc înscrierile la Creative MBA dezvoltat de Academia de Studii Economice București, prin Bucharest Business School.
În România, datele pe cicluri de studii arată o creștere a numărului de studenți înscriși la programele de licență și masterat, în timp ce numărul celor care urmează studii doctorale și postuniversitare este în scădere. În anul universitar 2023-2024, la programele postuniversitare au participat 3.061 de persoane, cu 415 mai puține decât în anul anterior. 76,2% au urmat programe de licență, 19,3% – programe de masterat, 3,9% – programe de doctorat, iar sub 1% programe de studii postuniversitare, arată datele publice analizate de Bucharest Business School.
Accesul la educație este influențat și de statutul socio-economic al studenților și în unele cazuri mecanismele de sprijin financiar, precum reducerile de taxe și bursele sociale, pot fi soluții pentru a sprijini accesul echitabil la educație superioră.
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea absolvenților de studii superioare (licență, master și doctorat) raportată la populația generală. Situația este îngrijorătoare și în rândul tinerilor cu vârste între 24 și 34 de ani: doar 23-26% au finalizat studii superioare, față de o medie europeană de 40-43%. În acest context, programele postuniversitare, precum MBA, reprezintă o formă avansată de pregătire și specializare, care depășește nivelul unei simple diplome universitare și are efecte economice vizibile rapide pentru absolvent.
Costurile ridicate ale programelor MBA din alte țări europene, care ajung și la zeci de mii de euro, și dificultățile logistice legate de transport i-au descurajat adesea pe profesioniștii români să urmeze astfel de studii. Creative MBA, dezvoltat de Academia de Studii Economice București, prin Bucharest Business School, singurul program din Europa de Sud-Est dedicat exclusiv industriilor creative și culturale (CCI), schimbă această realitate, oferind un program acreditat internațional, comparabil ca structură și calitate cu cele din străinătate, dar la un cost adaptat pieței locale.
„Ne dorim să oferim profesioniștilor o experiență care aduce claritate și instrumente reale, fără povara unor costuri exagerate. Creative MBA este dovada că educația de calitate poate fi și accesibilă, nu doar un privilegiu. Până acum, puțini profesioniști din România, din aceste industrii, alegeau studii postuniversitare, pentru că programele MBA erau concentrate mai ales în străinătate și greu accesibile. Dar astăzi avem oportunitatea de a aduce această experiență chiar aici, acasă”, declară Dalia Bologan, Creative MBA Program Director.
Programele postuniversitare atrag un procent infim din populație, doar 0,6%. Această diferență subliniază faptul că, deși aceste programe pot reprezenta o cale eficientă de creștere și dezvoltare profesională după finalizarea studiilor universitare și acumularea de experiență, ele rămân puțin valorificate în contextul educațional românesc.
Cele mai recente date arată că 5,7% dintre absolvenții de învățământ terțiar din România au obținut diploma în străinătate în 2022. Dintre cei care au studiat în România, doar 1% au mers în străinătate pentru o perioadă scurtă pe parcursul studiilor, comparativ cu media Uniunii Europene de 6,7%.
La Creative MBA peste 70% din conținut este dedicat studiilor de caz, proiectelor și colaborărilor intersectoriale. Participanții parcurg module esențiale despre strategie de afaceri, management financiar, inovație, inteligență artificială aplicată în business, branding și leadership, având totodată acces la o rețea internațională de mentori și profesioniști din industriile creative.
Cursurile sunt susținute de profesori din universități de prestigiu, precum Bocconi, Nova School of Business and Economics sau Accademia Costume & Moda, în cadrul unor parteneriate educaționale dezvoltate de Bucharest Business School cu instituții de renume din Europa. Pe parcursul programului studenții călătoresc la Atena și Roma unde explorează ecosisteme creative de succes și învață direct de la lideri internaționali din industrie. Aceste experiențe educaționale sunt co-finanțate de Erasmus+.
Sunt ultimele zile de înscrieri. Acestea sunt deschise până pe 14 septembrie, pe site-ul oficial bbs.ase.ro, iar costul total este de 4,000 EUR, care se achită în tranșe semestriale de 1,000 Euro.