Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, demarează lucrările pentru două cămine universitare în Comuna Ghiroda, județul Timiș, destinate studenților Universității de Vest din Timișoara. Proiectele au o valoare cumulată de 88,6 milioane lei și sunt realizate de Guvernul României, prin finanțări PNRR.
„La Concelex, construim pentru viitorul comunităților — iar infrastructura educațională este una dintre direcțiile în care ne implicăm constant. Avem în derulare sau finalizate recent peste 40 de proiecte în acest domeniu, de la școli și grădinițe, la campusuri universitare. Ne bucurăm să contribuim, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, la crearea unor spații care susțin învățarea, colaborarea și viața de student la standarde actuale”, a declarat Cătălin Vișan, Director General Adjunct, Concelex.
Termenul de execuție pentru cele două cămine este de 12 luni, iar, la finalul acestora, studenții Universității de Vest din Timișoara vor beneficia de 324 de locuri de cazare moderne și dotări precum săli de lectură, spații co-working, spații multifuncționale pentru activități sportive și recreative, terase exterioare, parcări auto și pentru biciclete. Suprafața desfășurată totală a construcției, cumulată pentru cele două proiecte, este de peste 10.500 mp.
„Aici, în Ghiroda, se conturează un nou hub educațional – un spațiu care va aduce împreună performanța academică și sprijinul real pentru studenții care au nevoie de susținere. 130 dintre locurile în aceste cămine sunt dedicate tinerilor din zona socială, cu resurse financiare limitate, o investiție în potențialul lor, în dorința lor de a învăța și de a reuși. Căminele vor fi dotate la standarde moderne — televizor și frigider în fiecare cameră, bucătării pe culoare, mașini de spălat, săli de sport, spații de lectură – exact așa cum UVT și-a obișnuit studenții în ultimii ani. Ne bucurăm că acest proiect vine să consolideze zona academică a Ghirodei și să extindă comunitatea noastră universitară”, a declarat Marilen Gabriel Pirtea, Rector, Universitatea de Vest Timișoara.
Cele două proiecte sunt complementare în viziunea UVT de a atrage mai mulți studenți, atât români și, cât și internaționali, oferindu-le condiții de cazare la cele mai recente standarde. Investiția contribuie totodată la un mediu de învățare și colaborare mai conectat la nevoile generațiilor viitoare.
Fondată în 1994 ca un business de familie, Concelex este una dintre cele mai mari companii românești de construcții, cu acoperire națională și experiență demonstrată în proiecte complexe. Oferă servicii de antrepriză generală și soluții integrate în domeniul construcțiilor, de la clădiri și infrastructură edilitară, la lucrări de infrastructură critică, atât pentru sectorul public, cât și privat. Cu o strategie de creștere bazată pe investiții continue în inovație, tehnologii moderne și formarea echipelor și accent pe etică profesională integritate, Concelex a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,26 miliarde lei. Compania are în prezent aproximativ 1.000 de angajați și peste 100 de șantiere active.
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul României, aniversând 81 de ani de la înființare. În plan internațional, UVT este membră a alianței de universități europene UNITA și are parteneriate cu peste 240 de instituții de învățământ superior și de cercetare din mai multe țări europene sau extra-europene. Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în 17 clasificări internaţionale ale universităților, situându-se între primele universități din ţară. De pildă, UVT este prezentă în Best Global Universities pe a doua poziție la nivel național în clasamentul general pe universități. Topul este realizat de US News & World Report din Statele Unite ale Americii (iar topul general cuprinde 1750 de universități din 90 de țări, inclusiv 12 universități din România). Într-un alt ranking internațional, ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects, UVT se poziționează foarte bine pe sub-domeniul Fizică, ocupând prima poziţie între universitățile românești clasificate pe acest sub-domeniu, şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume). UVT este foarte bine poziționată și în Metaranking-ul universitar românesc, fiind clasată în grupa primelor zece universități la nivel național.