Pe 8 și 9 noiembrie, la etajul 5 al clădirii de pe strada Constantin Mille nr. 18, lângă Cișmigiu, are loc o nouă ediție TârgO5 @ Evenimento5, eveniment dedicat promovării consumului responsabil și pieselor vestimentare cu valoare durabilă. Conceput ca un spațiu de întâlnire pentru publicul interesat de sustenabilitate, design local și experiențe autentice, târgul reunește expozanți, creatori și vizitatori într-un cadru care încurajează dialogul, inspirația și schimbul de idei.
Sub mesajul „Vindem comorile din dulap”, evenimentul îi invită pe vizitatori la un weekend boem, în care hainele devin pretext pentru socializare, timp de calitate și schimb de idei. Într-un decor cu vedere spre Cișmigiu, târgul adună pasionați de modă responsabilă, colecționari de piese vintage, designeri locali și oameni care cred în valoarea unui consum atent și autentic.
Preloved cu stil, design românesc și inspirație locală
Ediția din această toamnă aduce, pe lângă selecția variată de piese preloved și două nume care completează perfect atmosfera evenimentului: PNK, brand românesc de modă contemporană, și Mirela Bucovicean, fondatoarea platformei Molecule F, recunoscută pentru contribuția sa la dezvoltarea designului românesc și susținerea creativității locale. Prezența lor aduce un plus de rafinament și inspirație, consolidând legătura dintre comunitate, stil și responsabilitate în alegerile de zi cu zi.
Totodată, vizitatorii vor descoperi zeci de standuri cu articole preloved atent selectate, de la rochii și sacouri, la accesorii și piese de designer, toate pregătite pentru o nouă poveste. Evenimentul îmbină cumpărăturile conștiente cu atmosfera caldă și socializarea între oameni cu aceleași valori.
„Ne bucurăm că PNK și Mirela Bucovicean se alătură acestei ediții, aducând un strop de rafinament românesc și o perspectivă proaspătă asupra ideii de modă responsabilă. Hainele sunt doar un pretext pentru a ne întâlni. Ceea ce contează cu adevărat sunt conversațiile, energia și bucuria de a împărtăși povești. Moda sustenabilă și adevărata eleganță vine din felul în care dăm valoare lucrurilor, nu din cât de des le schimbăm”, spune Claudia Penda Nicolau, organizatoarea târgului și fondatoarea comunității „Ne purtăm viitorul”.
Peste 1000 de vizitatori așteptați. Intrare liberă, spațiu de poveste.
Evenimentul se desfășoară sâmbătă și duminică, 8–9 noiembrie, între orele 11:00 și 19:00, la Evenimento5, spațiul de evenimente situat la etajul 5 al unei clădiri istorice din centrul Capitalei. Intrarea este liberă.
Peste 1.000 de vizitatori sunt așteptați la târg, unde vor găsi aproximativ 30 de standuri cu articole preloved și vintage. De la rochii elegante și sacouri clasice, până la piese casual și accesorii, selecția promite diversitate, calitate și prețuri prietenoase.
Evenimento5 este un spațiu modern destinat evenimentelor culturale, sociale și corporate, situat la etajul 5 al unei clădiri de patrimoniu din centrul Bucureștiului. Cu o priveliște spectaculoasă asupra Cișmigiului și un design adaptabil, Evenimento5 oferă cadrul ideal pentru întâlniri, expoziții, lansări și experiențe memorabile.
„Ne purtăm viitorul”, inițial grupul de Facebook Nu mai port, este o comunitate fondată de Claudia Penda Nicolau, dedicată promovării modei sustenabile și a obiceiurilor de consum responsabile. Cu mii de membri activi, comunitatea încurajează reutilizarea, reciclarea și redescoperirea hainelor preloved ca parte dintr-un stil de viață care îmbină creativitatea cu respectul pentru resurse.









![[Descifrat 3.0] Paul Olteanu: Eu nu cred că banii cumpără fericirea. Dar pot să tamponeze nefericirea](https://media.iqads.ro/2025/10/screenshot-2025-10-27-at-15-30-35-cover-850.jpg)















