Peste 1.200 de antreprenori au fost prezenți la seria de conferințe Be Inspired. Make it Happen organizată de Asociația B-Leader, în parteneriat cu DoingBusiness.ro și susținută de Raiffeisen Bank România.
Desfășurate la Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, conferințele, la care au participat antreprenori din companii cu cifră de afaceri între 1 milion și 50 de milioane de euro, au avut ca subiecte principale adopția noilor tehnologii și strategiile de scalare a afacerii.
“Raiffeisen Bank contribuie de peste 25 de ani la dezvoltarea mediului antreprenorial din România. Prin intermediul acestei serii de evenimente, la care am avut alături peste 1.200 de antreprenori, ne-am dorit să dăm mai departe o parte din know-how-ul nostru, astfel încât să îi inspirăm și să îi ajutăm să devină mai competitivi”, a declarat Cristian Sporiș, Vice-Președinte, Divizia Corporate & Investment Banking și Membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.
Conferințele au adus în prim plan și o serie de studii relevante despre mediul de business, atât cel local, cât și cel regional.
Primul dintre ele este cel care a stat la baza acestor conferințe, comandat de Raiffeisen Bank România, conform căruia 3 din 4 antreprenori români consideră că șansa joacă un rol important în business.
Din studiu mai reiese că 61% dintre cei chestionați evaluează mediul de afaceri ca fiind dificil, dar rămân optimiști că firma pe care o conduc va avea o evoluție financiară semnificativă în următorii ani. Totodată, peste jumătate dintre ei intenționează să investească mai mult în tehnologie în următorii 2-3 ani.
Tot în cadrul conferințelor Be Inspired. Make it Happen, Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG în România și Moldova, CEE Deputy Chair, a prezentat un studiu realizat pe un eșantion de 1.350 de directori executivi din 11 piețe majore, despre cum construiesc liderii de business reziliența în vremuri instabile.
Conform acestei analize, 71% dintre CEO consideră inteligența artificială o prioritate de investiție, cu o creștere semnificativă față de 64% anul trecut. Mai mult, 69% alocă între 10% și 20% din bugetul lor pentru dezvoltarea soluțiilor bazate pe AI.
De asemenea, liderii de business consideră că nivelul competiției din domeniul IT crește, 77% dintre CEO fiind de părere că „pregătirea forței de muncă pentru AI” va avea un impact decisiv asupra prosperității organizației în următorii trei ani.
În ceea ce privește strategiile de sustenabilitate, 61% dintre CEO consideră sunt pe drumul cel bun pentru atingerea țintelor net-zero până în 2030, față de 51% în 2024, iar 65% spun că au integrat deja sustenabilitatea în strategia generală a companiei.



























