Ghostface revine în forță pe marile ecrane în Scream 7

Ghostface revine în forță pe marile ecrane în Scream 7

Scream 7, cel mai nou film din celebra franciză Scream, apare în avanpremieră pe ecranele cinematografelor românești începând din 25 februarie, în formatele 2D și 4DX, iar pentru prima dată în istoria francizei, și în IMAX.

Filmul marchează revenirea uneia dintre cele mai iubite francize horror și continuă moștenirea începută cu primul titlu al seriei, lansat în 1996. Reîntâlnim personaje emblematice precum Sidney Prescott și Gale Weathers, alături de noi fețe, într-un capitol gândit în primul rând pentru fanii seriei, dar accesibil și publicului pasionat de horror, prezentând o poveste mai întunecată și mai sângeroasă  decât orice alt film din franciză.

Nu mă ascund, Sidney. Nu de data asta. – Ghostface

După ce, în sfârșit, își găsește liniștea în viața construită alături de familie, Sidney Prescott descoperă că trecutul nu rămâne niciodată îngropat prea mult timp. Odată cu apariția unui nou criminal Ghostface, coșmarul revine, iar de data aceasta ținta principală este fiica ei, Tatum. Prinsă între instinctul de supraviețuire și dorința de a-și proteja familia, Sidney e nevoită să reintre în joc și să oprească un nou val de crime înainte ca totul să scape definitiv de sub control.

Distribuția reunește atât nume emblematice ale francizei — Neve Campbell, Courteney Cox, David Arquette, Jasmin Savoy Brown, Roger L. Jackson, Mason Gooding — cât și actori noi și apreciați, precum Isabel May (1883), Anna Camp (Pitch Perfect), Michelle Randolph (1923), alături de mulți alții.

În regia lui Kevin Williamson, care semnează scenariul alături de Guy Busick, filmul este produs de William Sherak, James Vanderbilt și Paul Neinstein.

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel și LucasFilm si pe cele produse de 20th Century și Searchlight Pictures. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale altor studiouri independente, internaționale și din anul 2023 și producții locale.

Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City, lanțul de cinematografe cu cea mai rapidă creștere în Europa pe diverse segmente ale pieței, inclusiv operarea de cinematografe și distribuția de filme.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related