- 49% dintre respondenți indică lipsa locuințelor accesibile printre cauzele ajungerii în stradă
- 64% dintre respondenții din București observă frecvent persoane care dorm pe stradă, comparativ cu 34% în alte orașe mari analizate
- 78% au oferit ajutor cel puțin o dată oamenilor care dorm pe stradă, dar numai 17% au donat prin intermediul unei organizații
- Tinerii între 18 și 24 de ani menționează mai frecvent frica drept emoție dominantă asociată cu oamenii care dorm pe stradă, în timp ce emoțiile dominante în rândul persoanelor mai mature sunt compasiunea și tristețea
77% dintre locuitorii marilor orașe consideră necesare mai multe investiții în programe de locuințe pentru persoanele fără adăpost, iar 49% indică lipsa locuințelor accesibile printre cauzele principale pentru care unele persoane ajung să doarmă pe stradă, potrivit unui studiu național realizat de IZI data pentru Asociația Carusel, o asociație care, de peste 15 ani, sprijină persoanele fără adăpost și persoanele aflate în situații de vulnerabilitate extremă, și Storia – cea mai vizitată platformă imobiliară din România, conform BRAT. Peste jumătate dintre respondenți, respectiv 52%, declară că s-ar simți inconfortabil dacă o persoană care a trăit sau trăiește pe stradă le-ar fi vecin, deși numai 14% consideră că persoanele care dorm pe stradă sunt, în general, periculoase.
Cercetarea analizează percepțiile unui eșantion reprezentativ pentru populația urbană digitalizată din orașele mari asupra vulnerabilității locative, urmărind atât vizibilitatea persoanelor fără adăpost în mediul urban, cât și modul în care respondenții explică situația acestora și se raportează la apropierea lor în viața de zi cu zi. Pentru Storia, care analizează constant calitatea vieții în cartierele din România, locuirea nu înseamnă doar accesul la o proprietate, ci și siguranță, stabilitate și apartenență la comunitate. Din această perspectivă, studiul realizat împreună cu Asociația Carusel aduce în atenție una dintre cele mai severe forme de vulnerabilitate locativă: lipsa unei locuințe.
Aproape jumătate dintre respondenți percep locuințele din orașul lor ca fiind inaccesibile
Conform percepției generale, aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 46%, consideră că locuințele din orașul în care trăiesc sunt inaccesibile pentru majoritatea oamenilor, în timp ce 25% le evaluează drept accesibile, iar 29% au o percepție neutră. Ponderea celor care le consideră inaccesibile este mai mare în rândul femeilor, de 49%, comparativ cu 44% în rândul bărbaților.
Percepțiile privind inaccesibilitatea locuințelor diferă în funcție de vârstă. Peste jumătate dintre respondenții de 25-34 de ani (54%) și de 35-44 de ani (53%) consideră că locuințele din orașul lor sunt inaccesibile, comparativ cu 42% dintre persoanele de peste 55 de ani. În același timp, respondenții de 25-34 de ani susțin în cea mai mare măsură investițiile statului în programe de locuințe pentru persoanele fără adăpost: 84% consideră că acestea sunt necesare, față de 75% dintre persoanele de peste 55 de ani.
La polul opus, persoanele de peste 55 de ani sunt cele care percep în cea mai mare măsură locuințele ca fiind accesibile. Aproape trei din zece respondenți din această categorie de vârstă (29%) consideră că locuințele din orașul lor sunt accesibile pentru majoritatea oamenilor, comparativ cu 22% dintre cei de 35-44 de ani și 18% dintre cei de 25-34 de ani.
Vulnerabilitatea locativă este asociată cu mai multe cauze
Respondenții asociază situația persoanelor fără adăpost cu mai multe cauze. 80% indică problemele personale, precum dependențele sau alegerile greșite, iar 71% consideră că afecțiunile de sănătate mintală contribuie semnificativ la această situație. O pondere similară, de 71%, consideră că oricine ar putea ajunge să doarmă pe stradă în urma unor circumstanțe neprevăzute, în timp ce 49% consideră că lipsa locuințelor accesibile este unul dintre factorii care contribuie la această situație.
În ceea ce privește responsabilitatea pentru această situație, 36% dintre respondenți consideră că persoanele care dorm pe stradă sunt în mare parte responsabile pentru situația în care se află, în timp ce 47% nu se poziționează nici în acord, nici în dezacord cu această afirmație. De asemenea, 30% consideră că majoritatea persoanelor care dorm pe stradă nu doresc cu adevărat să își schimbe situația. Rezultatele evidențiază perspective diferite asupra responsabilității și a cauzelor care pot conduce la pierderea unei locuințe.
„Prin acest studiu, ne-am dorit să aducem în atenție vulnerabilitatea locativă și modul în care aceasta este percepută în comunitățile urbane. Pentru Storia, discuția despre locuire este strâns legată de calitatea vieții, pe care o analizăm constant și prin Indexul Storia. Parteneriatul cu Asociația Carusel vine firesc în continuarea acestei direcții și ne ajută să înțelegem mai bine cât de vizibile sunt persoanele fără adăpost în mediul urban, cum este privită situația lor și cât de mare este distanța socială față de acestea. Dincolo de date, studiul ne reamintește că fiecare dintre noi poate contribui la sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile, nu doar prin susținerea inițiativelor dedicate, ci și printr-o mai bună informare și înțelegere a realităților cu care acestea se confruntă”, a declarat Cătălina Ciorei, Senior Marketing Manager Storia și OLX Imobiliare.
Vulnerabilitatea locativă este mult mai vizibilă în București comparativ cu alte zone
Persoanele care dorm pe stradă sunt observate relativ rar de majoritatea respondenților: 50% spun că le întâlnesc destul de rar în zonele pe care le frecventează, iar 7% nu le observă niciodată. În schimb, 38% declară că le observă destul de des, iar 5% foarte des.
Totuși, diferența dintre București și celelalte orașe este semnificativă. 64% dintre respondenții din Capitală spun că observă frecvent persoane care dorm pe stradă, comparativ cu 34% dintre locuitorii celorlalte orașe incluse în studiu. În București, 37% spun că le observă rar sau niciodată, față de 66% în restul orașelor analizate.
Conform studiului, persoanele care dorm pe stradă sunt observate mai frecvent de respondenții tineri. 53% dintre cei cu vârste între 18 și 24 de ani și 48% dintre cei de 25-34 de ani spun că întâlnesc frecvent astfel de situații în zonele pe care le frecventează în mod obișnuit, comparativ cu 35% dintre respondenții de peste 55 de ani.
Opiniile privind evoluția numărului persoanelor care dorm pe stradă în ultimii cinci ani sunt împărțite: 28% dintre respondenți consideră că acesta a crescut, o pondere egală apreciază că a scăzut, iar 27% nu au observat o schimbare. Percepțiile sunt similare indiferent de genul sau vârsta respondenților. Corelate cu vizibilitatea relativ redusă a fenomenului în viața de zi cu zi, rezultatele indică o problemă persistentă, dar care rămâne în afara experienței cotidiene a unei părți importante a populației urbane.
Respectul declarat coexistă cu distanța socială
Deși 78% dintre respondenți consideră că persoanele care dorm pe stradă merită același respect ca orice altă persoană, doar 37% spun că le este ușor să își imagineze prin ce trec. În același timp, percepția că acestea ar reprezenta un pericol este relativ redusă, fiind menționată de 14% dintre respondenți.
În relațiile de proximitate, distanța socială devine mai vizibilă. 52% dintre respondenți s-ar simți inconfortabil dacă o persoană care a trăit sau trăiește pe stradă le-ar fi vecin, 50% ar avea aceeași reacție dacă le-ar fi coleg de muncă, iar 37% dacă persoana respectivă ar deveni un membru activ al comunității locale. Nivelul de disconfort este mai ridicat în rândul respondenților care atribuie persoanelor fără adăpost responsabilitatea pentru situația în care se află.
Disconfortul este vizibil și în interacțiunile din spațiul public: 46% dintre respondenți spun că se simt deranjați atunci când trec pe lângă o persoană care doarme pe stradă, 30% au o poziție neutră, iar 24% declară un nivel redus de disconfort.
Compasiunea și tristețea predomină, dar tinerii menționează mai des frica
Compasiunea este emoția dominantă pe care respondenții o asociază cu persoanele care dorm pe stradă, fiind menționată de 50% dintre participanții la studiu. Pe locul al doilea se află tristețea, indicată de 32% dintre respondenți, în timp ce frica este menționată de 6%, iar dezgustul sau disconfortul de 6%.
Diferențele de vârstă sunt vizibile mai ales în cazul fricii. 14% dintre tinerii de 18-24 de ani și 11% dintre respondenții de 25-34 de ani spun că frica este emoția dominantă pe care o simt atunci când se gândesc la persoanele care dorm pe stradă, comparativ cu 3% în rândul respondenților de peste 35 de ani. În schimb, compasiunea și tristețea sunt menționate mai frecvent de respondenții de peste 35 de ani.
Sprijinul este răspândit, dar rămâne în principal direct și punctual
78% dintre respondenți declară că au oferit cel puțin o dată ajutor unei persoane care dormea pe stradă. Dintre cei care s-au implicat, 67% au oferit mâncare sau băuturi, 56% au oferit bani, iar 37% au oferit haine, pături sau alte obiecte necesare.
Formele organizate de implicare sunt mai puțin răspândite. 17% au donat bani sau bunuri către organizații care sprijină persoanele fără adăpost, 6% au promovat informații sau campanii în rețelele sociale, iar 3% au participat ca voluntari la activități dedicate acestora.
Pentru 40% dintre respondenți, vârsta, situația familială sau alte caracteristici ale persoanei nu influențează decizia de a oferi ajutor. În celelalte cazuri, disponibilitatea de a se implica este mai mare atunci când persoana este vârstnică (37%), sau este însoțită de copii (36%), ori are dizabilități vizibile (34%). Rezultatele indică atât disponibilitatea de a ajuta indiferent de profilul persoanei, cât și o atenție mai mare acordată categoriilor percepute drept deosebit de vulnerabile.
Dincolo de formele individuale de sprijin, respondenții susțin într-o măsură ridicată și implicarea autorităților în găsirea unor soluții pentru persoanele care dorm pe stradă. Astfel, 73% consideră că persoanele care dorm pe stradă ar trebui să meargă în adăposturi atunci când există locuri disponibile. Rezultatul evidențiază nivelul ridicat de susținere pentru intervenția instituțiilor publice, deși accesarea serviciilor de adăpost se bazează pe consimțământul persoanei și nu poate fi impusă împotriva voinței acesteia.
„Datele arată o ambivalență pe care o cunoaștem bine din teren. Majoritatea oamenilor spun că persoanele fără adăpost merită același respect ca oricine altcineva și au oferit măcar o dată ajutor direct. Dar peste jumătate s-ar simți inconfortabil să aibă drept vecin sau coleg pe cineva care a trăit pe stradă. Empatia declarată coexistă cu distanța socială. Contează ca oamenii să fie văzuți și contează interacțiunea. Sunt oameni care locuiesc pe stradă care nu au schimbat o vorbă cu nimeni de zile întregi. Un prim pas e să vorbim între noi și să judecăm mai puțin. De exemplu, știu că sunt oameni care cred că persoanele de pe stradă ar trebui duse în adăposturi. Ce facem însă dacă omul nu vrea sau nu consideră că e ceea ce are el nevoie? Să nu uităm că oamenii fără adăpost au liber arbitru, demnitate, opinii și dreptul de a alege, ca noi toți de altfel, asupra aspectelor care îi privesc. Ce ne lipsește, la nivel de societate, e solidaritatea. Și soluțiile sistemice, pe termen lung, care țin cont de nevoile oamenilor, respectându-le drepturile și demnitatea. O societate nu se măsoară după cum se poartă cu cei care se descurcă, ci după ce le oferă celor care nu au nimic. Aici încă avem mult de recuperat”, a declarat Marian Ursan, Director Executiv, Asociația Carusel.
Privite împreună, rezultatele arată că locuitorii marilor orașe recunosc complexitatea vulnerabilității locative și necesitatea unor forme de sprijin care să depășească ajutorul punctual.
Studiul a fost realizat online de IZI data, în perioada 16-20 martie 2026, pe un eșantion de 1.012 respondenți cu vârsta de peste 18 ani, utilizatori de internet din orașe cu peste 50.000 de locuitori, din toate regiunile României. Eșantionul este reprezentativ după vârstă și gen pentru populația urbană digitalizată din orașele mari.
Asociația Carusel a apărut în 2011 din nevoia de solidaritate, pentru a oferi servicii sociale și medicale oamenilor aflați în situații de vulnerabilitate extremă. Este formată dintr-un grup de activiști și profesioniști în reducerea riscurilor, iar intervențiile sale se bazează pe evidențe științifice și pe ghiduri internaționale. Carusel lucrează cu oameni care se confruntă cu vulnerabilități multiple, unde schimbările nu se pot face peste noapte. Răspunde nevoilor imediate, dar gândește și pe termen lung: reduce vulnerabilitățile pas cu pas, pentru ca lucrul cel mai important să se întâmple – ei să rămână în viață. Asociația le dă o voce celor mai vulnerabili dintre cei vulnerabili: oameni fără adăpost, consumatori de droguri, persoane care practică sexul comercial, oameni în sărăcie extremă sau la risc de excluziune socială, persoane care trăiesc cu HIV, TBC sau alte boli infecțioase, victime ale abuzurilor, oameni fără acte sau fără acces la asistență medicală, refugiați, victime ale dezastrelor și mulți alții. Sunt cei pe care nimeni nu îi vede – marginalizați, umiliți, ignorați. Prin tot ce face, Carusel urmărește și să le redea demnitatea și să le reamintească că sunt oameni.
Storia e cea mai vizitată platformă imobiliară din România conform BRAT și își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. În 2022, Storia a lansat un instrument care analizează calitatea vieții în cartierele din România. Indexul Storia (inițial T.R.A.I.) oferă un scor de la 0 la 100 pentru fiecare cartier, pe baza a 17 criterii importante pentru români. Acestea includ atât date obiective – precum traficul, calitatea aerului sau prețul locuințelor – cât și percepții subiective, colectate printr-un studiu aflat în desfășurare, la care au răspuns peste 110.000 de persoane. Printre aspectele evaluate se numără siguranța, curățenia, liniștea sau accesul la piste de biciclete. Scopul este ca oamenii să aibă o imagine mai clară asupra cartierelor în care trăiesc sau în care se gândesc să se mute.
