Educația și competențele, mize strategice pentru competitivitatea economiei. De ce școlile de business devin actori-cheie în conectarea educației cu mediul de afaceri, administrația și societatea

Educația și competențele, mize strategice pentru competitivitatea economiei. De ce școlile de business devin actori-cheie în conectarea educației cu mediul de afaceri, administrația și societatea

România se află într-un moment în care educația, competențele și calitatea managementului și leadershipului devin tot mai importante pentru performanța și competitivitatea economiei. În 2024, doar 23% dintre tinerii adulți din România cu vârsta 25–34 de ani aveau studii terțiare, în scădere de la 26% în 2019, iar rata de ocupare a tinerilor adulți cu studii terțiare ajungea la 92% în România, față de 87% media OECD. Pentru lucrătorii cu studii terțiare, avantajul salarial față de cei cu studii secundare era de 41%. În acest context, dezvoltarea competențelor nu ține doar de pregătirea angajaților, ci și de capacitatea companiilor de a avea manageri și lideri care să transforme cunoștințele, tehnologia și inovația în rezultate și creștere economică.

Datele OECD arată, în același timp, că România se confruntă cu o problemă de disponibilitate și adecvare a forței de muncă. Raportul Education and Skills in Romania, publicat în 2025, indică o forță de muncă în scădere, un deficit de competențe și o durată medie a vieții profesionale de aproximativ 32 de ani în 2023, cu aproape cinci ani sub media UE. OECD arată că îmbunătățirea nivelului și performanței educaționale, reducerea decalajelor urban-rural și dezvoltarea competențelor digitale sunt factori importanți pentru susținerea productivității și a creșterii economice pe termen lung.

Corelația dintre educație, competențe, inovare și dezvoltare economică se află în centrul celei de-a 34-a Conferințe Anuale CEEMAN, organizată la București în perioada 23–25 septembrie 2026, de Academia de Studii Economice din București (ASE), sub tema „Business Schools as Ecosystem Orchestrators: Engaging Business, Government and Society”. Aproximativ 150 de lideri ai școlilor de business și universităților, reprezentanți ai companiilor, autorităților publice și societății din Europa, Asia, SUA și America Latină sunt reuniți pentru a discuta cum pot instituțiile de educație să contribuie mai direct la dezvoltarea economică și la pregătirea forței de muncă pentru schimbările tehnologice și economice.

 

Patru conversații despre viitorul educației de business

Cele patru teme ale conferinței pornesc de la schimbări cu implicații directe pentru economie și societate: rolul școlilor de business într-o lume marcată de incertitudine și transformări rapide, contribuția universităților la inovare, creștere economică și dezvoltare regională, schimbările aduse de AI și noile tehnologii pe piața muncii și competențele de care va fi nevoie, precum și rolul educației de business în abordarea provocărilor sociale și de mediu de după 2030. Împreună, aceste conversații urmăresc aceeași întrebare: cum poate educația de business să contribuie mai direct la dezvoltarea economiei și a societății, dincolo de formarea individuală a absolvenților?

 

România are nevoie de mai multe competențe, dar și de o mai bună conectare între educație și economie

Provocarea nu ține doar de numărul absolvenților, ci și de măsura în care educația îi pregătește pentru cerințele pieței muncii. Raportul OECD Reviews of Labour Market and Social Policies: Romania 2025 arată că țara se confruntă în continuare cu deficit și neconcordanțe de competențe, iar aceste probleme pot deveni mai importante pe măsură ce economia trece prin transformări. OECD subliniază, de asemenea, nevoia de dezvoltare a competențelor adulților și de o mai bună legătură între sistemul de educație și nevoile pieței muncii.

În paralel, transformarea tehnologică schimbă rapid cererea de competențe. Future of Jobs Report 2025 al World Economic Forum, realizat pe baza opiniilor a peste 1.000 de angajatori care reprezintă peste 14 milioane.

de lucrători din 55 de economii, estimează că până în 2030 aproximativ 39% dintre competențele de bază necesare în muncă se vor transforma. Inteligența artificială și big data, rețelele și cybersecurity și alfabetizarea tehnologică sunt printre competențele cu cea mai rapidă creștere în importanță, alături de gândirea creativă, reziliență, flexibilitate, leadership și capacitatea de învățare continuă.

 

Educația și cercetarea, priorități pentru competitivitatea economiei

Educația și cercetarea sunt esențiale pentru dezvoltarea competențelor, inovare și productivitate, iar investițiile în aceste domenii au un rol direct în capacitatea economiei de a rămâne competitivă pe termen lung. În 2024, cheltuielile publice pentru educație au reprezentat 4,0% din PIB în România, față de 4,8% la nivelul UE. În cercetare-dezvoltare, alocările bugetare guvernamentale au ajuns în 2025 la 18,8 euro pe locuitor în România, comparativ cu 288,9 euro în UE.

În acest context, colaborarea dintre universități, companii și autorități capătă o importanță economică tot mai mare: universitățile contribuie la formarea competențelor și la cercetare, companiile la aplicarea cunoștințelor și dezvoltarea de noi produse și servicii, iar autoritățile la crearea condițiilor pentru investiții și inovare. Într-o analiză realizată anul acesta, OECD arată că România a înregistrat progrese importante în apropierea nivelurilor OECD de venit și productivitate, dar că scăderea forței de muncă va pune presiune tot mai mare asupra creșterii economice pe termen lung. OECD indică îmbunătățirea educației și a competențelor, dezvoltarea competențelor digitale și creșterea participării pe piața muncii printre direcțiile importante pentru susținerea productivității.

 

De la universitate la ecosistem economic

În acest context, conferința CEEMAN abordează o schimbare de perspectivă asupra rolului școlilor de business: de la instituții care furnizează în principal programe educaționale la actori care conectează universități, companii, administrație și societate în jurul unor probleme economice și sociale concrete.

„Școlile de management au un rol important în reunirea mediului de afaceri, a autorităților publice și a societății. Provocările cu care ne confruntăm astăzi nu pot fi soluționate de un singur sector. Avem nevoie de instituții capabile să creeze conexiuni, să construiască încredere și să contribuie la dezvoltarea ecosistemelor în care societățile și economiile pot prospera. Aceasta este exact conversația pe care dorim să o avem la București,” declară Prof. Dr. Danica Purg, Președinte CEEMAN.

„Universitățile economice și școlile de business au astăzi responsabilitatea de a fi mai mult decât furnizori de educație: ele trebuie să creeze punți între cunoaștere, mediul de afaceri, autoritățile publice și societate. Pentru Academia de Studii Economice din București, coorganizarea Conferinței Anuale CEEMAN reprezintă o oportunitate de a contribui la acest dialog internațional și de a consolida cooperarea academică într-un domeniu aflat într-o continuă transformare. Ne bucurăm să primim la București această comunitate internațională și să contribuim, prin dialog și cooperare, la dezvoltarea educației de business și management,” declară Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din București.

Conferința din 24–25 septembrie reunește în aceeași dezbatere lideri academici, reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor publice, în jurul celor patru teme majore prezentate mai sus.

Printre invitați se numără Manfred F. R. Kets de Vries, profesor clinic de leadership și dezvoltare și schimbare organizațională la INSEAD, Öykü Işık, Profesor Afiliat în cadrul Vrije Universiteit Brussels și Co-Chair al World Economic Forum Global Future Council on Cybersecurity, Victoria Zinchuk, Country Director al BERD România, Daniel Gross, CEO al REWE Group România, precum și lideri academici de la Zhejiang University, Xi'an Jiaotong University, Rutgers Business School, Corvinus University of Budapest, University of Science and Technology of China și alte instituții internaționale.

Unul dintre punctele centrale ale programului este impactul AI și al transformării tehnologice asupra pieței muncii și asupra competențelor pe care universitățile trebuie să le formeze. Conferința va aborda, de asemenea, modul în care universitățile pot contribui la dezvoltarea economică regională prin cercetare, inovare și parteneriate cu mediul privat și autoritățile publice.

 

Bucureștiul, punct de întâlnire pentru educație, business și politici publice

Prezența la București a unor lideri ai educației de management și ai mediului de business oferă și un context pentru discutarea unor teme specifice economiei românești: deficitul de competențe, retenția talentului, digitalizarea companiilor, legătura dintre cercetare și inovare, dezvoltarea regională și capacitatea universităților de a răspunde mai rapid schimbărilor de pe piața muncii.

CEEMAN – International Association for Management Development in Dynamic Societies este o rețea internațională dedicată îmbunătățirii calității, relevanței și impactului educației de management. Cu sediul în Bled, Slovenia, CEEMAN conectează școli de management, universități, cadre didactice și lideri instituționali din diferite țări și regiuni prin dezvoltare profesională, acreditare internațională a calității, cercetare, schimb de cunoștințe și cooperare instituțională.

Academia de Studii Economice din București este principala universitate economică și de business a României. Prin cele 12 facultăți, ASE oferă programe universitare de licență, masterat și doctorat în economie, afaceri, administrație publică, drept. Prin Bucharest Business School, ASE organizează singurele programe MBA din România, acreditate AMBA. Universitatea reunește peste 26.000 de studenți și dezvoltă numeroase parteneriate academice internaționale. În ediția 2026 a ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects, ASE se situează în intervalul 101–150 la nivel mondial și pe locul 1 în România în domeniul Economie.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related