Cu ocazia World Animal Day, celebrată pe 4 octombrie, explorăm universul #PetTok și animalele care au devenit adevărate vedete pe TikTok. De la pisici, câini și vulpi până la văcuțe, capre sau alte necuvântătoare cu personalități inconfundabile, #PetTok este una dintre cele mai iubite și pozitive comunități de pe platformă.
Cu peste 100M postări la nivel global, pe TikTok, comunitatea părinților și iubitorilor de animale se reunesc pentru a împărtăși poveștile animalelor lor de companie. Cele mai populare hashtag-uri la nivel global: #PetsOfTikTok (14.8M posts), #PetTok (844.2K), #cats (29.9M posts), #dogsoftiktok (56.7M posts), #catsoftiktok (57.8M posts), #birdsoftiktok (1.5M posts), #enrichmentfordogs (68.1K posts). În România, unele dintre cele mai populare hashtag-uri utilizate de iubitorii de animale sunt: #caini (49.9K posts), #pisica (145.6K posts), #vet (1M posts), #animaledecompanie (7K posts), #medicveterinar (3.7K posts), #medicinaveterinara (1.8K posts).
Mai mult decât simple videoclipuri cu animale, aceste conturi reunesc milioane de utilizatori în jurul unor momente care aduc zâmbete, stârnesc conversații și creează un sentiment de apartenență. Fie că este vorba despre aventuri, năzbâtii, obiceiuri amuzante sau pur și simplu momente din viața de zi cu zi, comunitatea #PetTok a devenit un spațiu în care iubitorii de animale urmăresc, apreciază și celebrează personalitățile unice ale companionilor lor preferați.
Vedetele #PetTok din România
#PetTok înseamnă mai mult decât videoclipuri adorabile cu animale. De-a lungul timpului, unele dintre acestea au devenit adevărate vedete ale comunității, adunând în jurul lor milioane de vizualizări și comunități care le urmăresc aventurile zi de zi.
Săracul Găină, una dintre cele mai cunoscute pisici de pe TikTok în România
Printre cele mai recognoscibile animale de companie din #PetTok în România se numără și Săracul Găină, pisica care a devenit cunoscută pentru personalitatea sa și pentru numeroasele momente care au cucerit comunitatea de pe TikTok.
Viața de la fermă prin ochii animalelor de la Cuibul de Sub Stele
De la vaci și capre până la găini și rațe, Cuibul de Sub Stele aduce în feed-urile utilizatorilor momente autentice din viața de la fermă, transformând animalele în adevărate personaje urmărite de comunitate. Fie că este vorba despre rutina de zi cu zi sau de scene surprinse în natură, contul oferă o perspectivă caldă și plină de umor asupra vieții alături de animale. Un exemplu este videoclipul care surprinde unul dintre jocurile preferate ale văcuțelor de la fermă, unul dintre momentele care au cucerit comunitatea #PetTok.
Șoric, Baghera, Țonțonica și Miți, gașca care a cucerit #PetTok
În universul Pisicarele, Șoric, Baghera, Țonțonica și Miți sunt personajele principale ale unor aventuri și interacțiuni care i-au transformat în unele dintre cele mai cunoscute animale din comunitatea #PetTok din România.
Kiki și eterna luptă cu pliculețul
Mulți utilizatori o recunosc imediat pe Kiki, celebra pisică devenită cunoscută pentru refuzul categoric al pliculețului și reacțiile care au stârnit nenumărate comentarii și glume în comunitate.
Lina și iubirea ei pentru „bobițe”
Lina the Malinois și-a câștigat propria bază de fani nu doar prin energia și inteligența sa, ci și prin videoclipurile însoțite de voiceover-uri amuzante care îi transformă reacțiile și năzbâtiile în mici povești urmărite de comunitate. Printre temele preferate se numără și binecunoscutele „bobițe”, care au devenit aproape un simbol al contului și unul dintre motivele pentru care Lina este atât de îndrăgită în #PetTok România.
Aluniță și talentul de a transforma fiecare zi într-o aventură
Mereu plin de energie și gata de o nouă năzbâtie, Aluniță a devenit unul dintre personajele care aduc constant zâmbete comunității #PetTok din România.
Lola, partenera de aventuri a medicului veterinar Carmen Totolici
Comunitatea #PetTok din România include și povești care surprind legătura specială dintre oameni și animalele lor. Alături de medicul veterinar Carmen Totolici, Lola apare frecvent în momente din viața de zi cu zi și în aventurile pe care le împart împreună. În acest videoclip, Carmen ne arată cum a fost o ieșire la mare alături de Lola, cățelușa care adoră să înoate și care și-a câștigat locul în inimile urmăritorilor prin energia și entuziasmul ei molipsitor.
De la vedete locale la staruri globale ale #PetTok
De la personaje consacrate pe TikTok în România la animale urmărite de milioane de utilizatori din întreaga lume, #PetTok a devenit o comunitate globală în care câinii, pisicile și chiar vulpile își construiesc propriile baze de fani. Dincolo de diferențele de limbă sau de locul din care provin, aceste conturi au un lucru în comun: transformă momente obișnuite în povești care aduc împreună iubitorii de animale din întreaga lume.
Vedetele internaționale ale #PetTok
Penny și Felix, cele două pisici roșcate care au cucerit #PetTok
Printre cele mai cunoscute feline ale comunității #PetTok se numără și Penny the Ginger Cat și fratele ei, Felix the Pale Ginger Cat. Penny a devenit cunoscută în special pentru modul ei inconfundabil de a dormi, cu fața lipită de suprafața pe care stă, imaginile cu ea adunând milioane de vizualizări și comentarii din partea comunității. La rândul său, Felix este cunoscut pentru aventurile și năzbâtiile pe care le face alături de sora sa, cei doi formând unul dintre cele mai îndrăgite duo-uri feline din universul #PetTok.
Ivy, pisica care împarte „fairy dust” pe #PetTok
Printre cele mai îndrăgite feline din comunitate se numără și Ivy, vedeta contului @crampcats. Ivy a devenit cunoscută pentru dansul ei simpatic pe două lăbuțe, pe care stăpâna sa îl descrie adesea ca pe un mod de a împărți „good vibes” și „fairy dust” comunității. Pentru mulți utilizatori, videoclipurile cu Ivy au devenit o sursă constantă de energie pozitivă și bună dispoziție.
Luna, pisica ale cărei expresii au cucerit internetul
O altă prezență iubită în universul #PetTok este Monkey Cat Luna, pisica devenită celebră pentru videoclipurile în care ronțăie zgomotos crochete și pentru expresiile sale extrem de sugestive. Fie că apare savurând câteva bobițe crocante sau privind direct spre cameră cu o expresie care pare să judece întreaga lume din jurul ei, Luna a devenit una dintre cele mai recognoscibile și amuzante prezențe din comunitate.
Nala și dansul care a devenit viral
Cunoscută pentru celebrul „Nala Stomps”, Nala și-a construit o comunitate impresionantă în jurul aventurilor și drumețiilor pe care le face alături de stăpâna sa. Energia ei și momentele surprinse în natură au transformat-o într-una dintre cele mai iubite cățelușe de pe TikTok.
Juniper, vulpea care a cucerit internetul
Puține animale sunt la fel de recognoscibile pe TikTok precum Juniper. Cu personalitatea sa jucăușă și conținutul care oferă o perspectivă rară asupra vieții unei vulpi, Juniper a devenit una dintre cele mai cunoscute vedete din universul #PetTok.
Bunny, cățelul care „vorbește”
Una dintre cele mai fascinante prezențe din comunitate este Bunny, cățelul care comunică folosind butoane vocale. Interacțiunile sale au atras milioane de utilizatori și au stârnit numeroase conversații despre inteligența și capacitatea de comunicare a animalelor.
We Rate Dogs, contul care celebrează câinii de pretutindeni
Printre favoritele comunității se numără și We Rate Dogs, contul devenit celebru pentru evaluările sale simpatice și poveștile care aduc în prim-plan câini din toate colțurile lumii.
Să ne amintim de Tucker Budzyn
Pentru mulți utilizatori, #PetTok nu poate fi imaginat fără Tucker Budzyn, golden retrieverul care a cucerit internetul și a adus ani la rând zâmbete comunității prin expresiile sale inconfundabile. Tucker a devenit cunoscut prin videoclipurile realizate alături de stăpâna sa, Linda, dar și prin aparițiile împreună cu fiul său, Todd, urmărite de milioane de iubitori de animale.
Printre cele mai memorabile momente se numără și videoclipurile în care privește direct în cameră, ca într-un apel video, expresiile sale devenind unele dintre cele mai recognoscibile imagini din întreaga comunitate #PetTok.
De ce iubitorii de animale aleg să fie parte din #PetTok
#PetTok rămâne unul dintre locurile în care utilizatorii se întorc pentru momente care îi fac cu adevărat să zâmbească. Dincolo de aventurile, năzbâtiile sau obiceiurile care le-au făcut celebre, multe dintre aceste animale au devenit prezențe familiare în viața celor care le urmăresc. Pentru milioane de utilizatori, ele sunt personajele care înseninează o zi aglomerată, aduc o doză de confort sau oferă, pentru câteva momente, o pauză binevenită de la ritmul cotidian.
Cu ocazia World Animal Day, poveștile din comunitatea #PetTok ne reamintesc relația specială dintre oameni și animale. Fie că este vorba despre o pisică încăpățânată, un câine aventurier, o vulpe jucăușă sau câteva văcuțe care transformă o zi obișnuită într-un moment memorabil, aceste povești ne reamintesc cât de multă bucurie pot aduce animalele în viața noastră. Poate că acesta este și motivul pentru care comunitatea continuă să crească: în jurul empatiei, afecțiunii și al convingerii că uneori cele mai simple momente sunt și cele care ne apropie cel mai mult de ceilalți.
TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are sediile globale în Los Angeles, Singapore și are birouri în New York, Londra, Paris, Berlin, Dubai, Jakarta, Seul și Tokyo.























