Autotestarea: primul pas pentru a depista problema!
Confortul vieții moderne ne aduce, fără îndoială, numeroase avantaje, dar vine și cu compromisuri. Alegem tot mai des confortul canapelei în locul unei plimbări în aer liber, petrecem ore în șir în fața ecranelor și ne expunem tot mai puțin luminii naturale. În timp, aceste obiceiuri pot contribui la dezechilibre nutriționale, inclusiv la deficitul de vitamina D, care se poate instala treptat și fără simptome evidente.
România se confruntă cu o prevalență a nivelurilor scăzute de vitamina D în rândul adulților, cu precădere în rândul femeilor. Un studiu publicat în 2024 în revista științifică Nutrients, realizat pe baza datelor din European Health Examination Survey, a analizat nivelul vitaminei D la peste 5000 de adulți din România, cu vârste între 25 și 64 de ani. Rezultatele au arătat că 24,8% dintre participanți aveau deficit de vitamina D, definit în studiu prin valori sub 20 ng/mL, iar alți 44,3% prezentau insuficiență, cu valori între 20 și 30 ng/mL. Doar 30,9% aveau un nivel considerat suficient, de peste 30 ng/mL.
Așadar, poți fii tânăr, cu un stil de viață activ și o stare generală bună și, totuși, să ai un nivel scăzut de vitamina D. Deficitul nu se manifestă întotdeauna prin simptome evidente, iar semnale de alarmă precum oboseala, lipsa de energie, insomnia, durerile osoase sau disconfortul muscular, atunci când apar, pot fi ușor atribuite eronat altor cauze. În acest context, autotestarea devine o modalitate accesibilă de a verifica dacă există cu adevărat motive de îngrijorare și de a face primul pas către o mai bună înțelegere a propriei stări de sănătate.
Deși vitamina D are un rol important în menținerea sănătății, măsurarea precisă a nivelului de vitamina D este adesea trecută cu vederea, mai ales în absența unor simptome evidente. Posibilitatea de a realiza un autotest acasă, oferă indicii clare privind un eventual deficit, printr-o procedură simplă, fără timp pierdut și deloc costisitoare. Acum, prin testul rapid Barza pentru vitamina D este mai accesibil ca oricând să depistezi cu precizie nivelul de vitamina D dintr-o picătură de sânge. Astfel, printr-un test rapid care se poate face în confortul locuinței se obține un prim reper pentru a înțelege dacă este necesară o evaluare medicală, alte investigații suplimentare și, eventual, un plan de tratament pentru suplimentare în doze optime.
Autotest sau analiză de laborator: care este diferența?
Analiza de laborator măsoară cantitativ concentrația de 25-hidroxivitamina D [25(OH)D] din sânge și oferă o valoare numerică. Este mai costisitoare și durează mai mult până la aflarea rezultatului. Iar testul rapid Barza pentru vitamina D este un autotest imunologic semicantitativ, care utilizează o probă de sânge recoltată prin înțeparea degetului, poate fi efectuat acasă, rapid, cu un cost semnificativ mai mic decât analiza de laborator.
Testul Barza pentru vitamina D oferă o încadrare orientativă a nivelului vitaminei D în categorii, în baza unor intervale: deficit (sub 10 ng/mL), insuficient (10–30 ng/mL), suficient (30–100 ng/mL) și exces (peste 100 ng/mL). Autotestarea nu stabilește singură un diagnostic și nu înlocuiește consultul medical, dar reprezintă un reper important în identificarea problemei și un prim pas în vederea corectării posibilului deficit, sub îndrumarea ulterioara a unui cadru medical.
Cine poate avea un nivel scăzut de vitamina D, chiar și fără simptome?
Există anumite momente și contexte de viață în care verificarea nivelului de vitamina D devine deosebit de importantă, mai ales atunci când există factori care pot favoriza apariția unui deficit, chiar și în absența simptomelor evidente.
Categorii vulnerabile pentru care se recomandă testarea:
- Femeile însărcinate: în timpul sarcinii, vitamina D contribuie la metabolismul calciului și la dezvoltarea sistemului osos al fătului. Un nivel insuficient poate reprezenta un motiv de atenție medicală, iar evaluarea și eventuala suplimentare trebuie discutate cu medicul care urmărește sarcina.
- Persoanele cu obezitate: un studiu medical românesc din 2024 a identificat o asociere între obezitate și un nivel mai scăzut al vitaminei D. În cazul femeilor cu obezitate, cercetătorii au observat șanse de 2,49 ori mai mari de deficit comparativ cu femeile fără obezitate. Această asociere nu înseamnă că orice persoană cu obezitate are automat deficit, ci că poate exista un risc mai ridicat.
- Persoanele care petrec puțin timp în aer liber: munca desfășurată preponderent în interior, sedentarimul, expunerea redusă la lumina solară și sezonul rece pot limita sinteza vitaminei D la nivelul pielii.
- Persoanele cu alimentație săracă în surse de vitamina D sau cu anumite afecțiuni digestive, hepatice ori renale pot avea, de asemenea, un risc crescut de valori insuficiente.
De ce este atât de ușor să trecem cu vederea deficitul?
Vitamina D contribuie la absorbția calciului și fosforului și are un rol esențial în menținerea sănătății sistemului osos și a funcției musculare. Un deficit poate evolua fără semne clare. Atunci când apar manifestări precum slăbiciunea musculară sau durerile osoase, acestea nu indică automat o carență de vitamina D. Simptomele, singure, nu sunt suficiente pentru a stabili existența unui deficit.
A verifica nu înseamnă a presupune că există o problemă, ci a obține informații utile pentru o decizie mai bună. Atunci când deficitul de vitamina D poate trece neobservat, autotestarea poate fi primul pas către mai multă claritate și o atitudine mai atentă față de propria sănătate.
Surse și referințe științifice
- Studiul principal – populația adultă din România
Brîndușe, L.A.; Eclemea, I.; Neculau, A.E.; Cucu, M.A. (2024). Vitamin D Status in the Adult Population of Romania—Results of the European Health Examination Survey. Nutrients, 16(6), 867.
- Variația sezonieră a vitaminei D în România
Seasonal variation of serum vitamin D levels in Romania (2017).
- Vitamina D în timpul sarcinii – NIH Office of Dietary Supplements
- Dietary Supplements and Life Stages: Pregnancy – Health Professional Fact Sheet.
- Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind vitamina D în sarcină
WHO – Vitamin D supplementation during pregnancy (actualizat în 2023).
BARZA – de peste 30 de ani alături de tine!
Din 1995, de când a introdus pe piața din România primul test de sarcină, BARZA a rămas alături de femeile din România, fiind un partener de încredere care a căutat permanent să vină cu soluții inovatoare pentru aspectele delicate cu care se confruntă acestea.
O afacere de familie care a început ca un proiect temerar, este astăzi un business antreprenorial de succes, validat de încrederea consumatorilor și a medicilor care recomandă produsele BARZA de aproape 30 de ani!























