Toyota a fost numit cel mai "verde" brand din lume, in urma studiului Best Global Green Brands 2011 realizat de Interbrand, conform Marketing Week UK.
Toyota s-a clasat pe primul loc, nu numai datorita succesului financiar al hibridului sau electric Prius si a parteneriatul cu producatorul de autovehicule electrice Tesla, ci si datorita faptului ca incepand cu anul 1992, producatorul auto a facut progrese mari prin reducerea consumului de energie, a consumul de apa, deseuri si emisii toxice, conform studiului realizat de Interbrand.
Matt Harrison, director comercial Toyota UK, a spus: “Peste 3 milioane dintre vehiculele noastre hibrid au fost vandute la nivel global de la lansarea lor in Japonia in 1997. Strategia noastra pentru viitor este de a construi pe aceste rezultate, lansand 10 noi modele sau modele complet revizuite hibrid in Europa pana la sfarsitul anului 2013."
"Am experimentat vanzari record la masinile hibrid in Europa in 2010, de mai mult de 70.000 de unitati, o crestere cu 29% fata de anul precedent. Hibridul plug-in reprezinta urmatorul pas in aceasta tehnologie, permitand condusul pe distante mult mai mari doar pe energie electrica”, a adaugat acesta.




















