un editorial de Stefan Stroe (Independent Brand Strategist)
Salutare tuturor, nu ne-am mai citit de ceva vreme. Am fost antrenat la maximum in proiecte anul trecut, lucru care s-a vazut si in discontinuitatea editorialistica. Ma voi stradui, totusi, sa tin aproape de acum incolo.
In 2010, am avut suficienta energie ca sa derulez proiecte de strategie, atat cu producatori importanti listati la bursa, cat si cu cu SRL-uri, atat cu agentii de media, cat si cu agentii de creatie.Toate aceste proiecte si miile de ore muncite pe cont propriu mi-au dezvaluit cu o serie de insighturi despre meseria de planner.
Azi ma voi opri la cel mai important: in momentul in care lucrezi direct cu departamentele de marketing (fara filtrul distorsionat al Client Service-ului), intelegi mult mai bine presiunile acestora si in ce masura "dragostea de brand" trece obligatoriu prin "stomacul" financiar si de vanzari. Nu va ganditi neaparat la Effie Awards daca spun vanzari. Nu orice proiect de strategie trebuie sa ajunga la Effie. Effie este un festival excelent, dar nu este obligatoriu. Marketerii nu pun Effie pe primul loc, ci pun depasirea obiectivelor de marketing si vanzari.
De aceea, orice strategic planner, care doreste sa fie respectat de catre clienti, trebuie sa se concentreze pe cresterea acestor obiective, nu pe scrierea unui Creative Brief si pe consolarea aparitiei numelui intr-un comunicat de presa post-campanie.























