un interviu cu Sabin Fane (Director de marketing, BILLA Romania)
De cand criza i-a facut pe cumparatori mai rezervati in a cheltui banii, retailerii sunt tot mai atenti la modalitatile prin care pot spori consumul. Pe langa carduri de fidelitate si promotii, supermarketurile si hipermarketurile isi extind gama de produse marca proprie. Cele mai cautate categorii de produs private label sunt bauturile racoritoare, conservele, lactatele si dulciurile, dupa cum declara Sabin Fane (Director de marketing, BILLA Romania). Dar pe langa produse alimentare, Billa vine si cu o oferta de produse cosmetice la preturi accesibile. Secretul preturilor mici pare sa fie productia autohtona, otimizarea costurilor la furnizor si lipsa cheltuielior de marketing si advertising.
Alina Galeriu: Ati observat o crestere a vanzarilor la produsele marci proprii, in contextul crizei economice si a tendintei consumatorilor de a lua decizia de cumparare in special pe criterii de pret? Daca da, cat de mare este aceasta crestere?
Sabin Fane: Intr-adevar consumatorii sunt mult mai atenti la preturi si la calitatea pe care o primesc pentru banii cheltuiti. Cele 300 de produse “Clever” (alimente, bauturi si produse de uz casnic) si 40 de articole “My” (cosmetice), cele doua branduri proprii Billa ofera intr-adevar o calitate verificata la preturi scazute. Ele reprezinta deci o alternativa buna pentru aceste vremuri de criza. Pot spune ca oamenii se orienteaza mai des catre produsele noastre private label decat inainte de instalarea crizei economice, acestea reprezentand in acest moment cam 10% din cosul de cumparaturi.























