un editorial de Serban Alexandrescu (Headvertising)
Cam toate companiile pe care le respectam, care scot produse faimoase si care invart banii cu lopata opereaza dupa acelasi principiu. Au o ipoteza de lucru, o pun in practica, masoara, vad ce nu e cum s-au asteptat ei, refac tinand cont de noile date, o pun din nou in practica. Iar vad unde au ajuns de fapt, iar modifica si tot asa, pana cand in general ajung unde au vrut. Sau in alta parte decat au vrut, presati de realitatea fizica, din teren. Apple, JPL, Airbus Industries, Pratt & Withney, Intel, GE, HP si multe alte acronime n-au nici o problema cu modul asta de operare.
Nu e vreo mare filosofie, e doar “trial & error”, dar dupa destul “trial” si destul “error” de obicei rezolvi orice problema. O multime din “industriile de varf” (“tech” & all, cele pe care ne plangem ca nu le avem in tara) functioneaza dupa acest principiu eficient de cand lumea. Drept consecinta, departamente pline de oameni de stiinta seriosi nu au o problema sa tot incerce si sa tot greseasca si apoi sa revina, odata si inca o data asupra aceleiasi probleme, pana o dau gata.
Insa publicitatea e una dintre putinele industrii care nu accepta acest proces normal de rezolvare a problemelor. In publicitate ”trial”-ul e refuzat (“trebuie sa mergem la sigur, nu e pe incercari pe banii mei!”) iar “error”-ul e pedepsit cu bagarea in pitch.
