Chiar daca cifra de afaceri a Petrom a scazut, in 2009, la aproximativ 12,85 miliarde de lei, cu 23% mai putin decat in 2008, compania a inregistrat un profit net de 1,3 miliarde de lei, mai mult cu 34% comparativ cu anul precedent, conform Money.ro
“In pofida conditiilor economice nefavorabile, 2009 a marcat incheierea cu succes a unor etape importante. Pe masura ce piata gazelor si a carburantilor a continuat sa se deterioreze in 2009, am actionat prompt, ajustand corespunzator lantul nostru valoric si revizuind in mod adecvat strategia in activitatea de rafinare si de produse chimice”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO Petrom.
Reprezentanta Petrom a mai mentionat ca activitatile Arpechim si Doljchim vor fi operationale doar in functie de necesitati. Pana la sfarsitul acestui an, reprezentantii companiei vor incheia formatiunile legale de inchidere a combinatului Doljchim.
“Vom continua sa ne concentram pe masurile de eficientizare si restructurare, apeland, in acelasi timp, la noi surse de finantare pentru a mentine o afacere durabila si a ne atinge potentialul de crestere”, a mai adaugat Mariana Gheorghe.
In 2009, Petrom a micsorat investitiile cu 35%, fata de 2008, la aproape 4,15 miliarde de lei, iar numarul de angajati l-a redus cu 18%.



















