un editorial de Stefan Liute, Strategy Director, Grapefruit
„And there is a Catskill eagle in some souls that can alike dive down into the blackest gorges, and soar out of them again and become invisible in the sunny spaces. And even if he for ever flies within the gorge, that gorge is in the mountains; so that even in his lowest swoop the mountain eagle is still higher than other birds upon the plain, even though they soar” Herman Melville, Moby Dick
Multi dintre antreprenorii pe care ii stiu isi idolatrizeaza afacerile. Ei cred cu tarie ca produsele sau serviciile pe care le ofera sunt in mod evident superioare, iar lumea (imensa ei majoritate, cel putin) si-a dat seama de asta. Cum meseria mea ma obliga sa ma asigur ca asa stau lucrurile, vorbesc cu interlocutori ai afacerilor respective (consumatori, clienti, parteneri, furnizori), iar relatarile lor au adesea culori mai atenuate. Doar unele puncte forte rezista unui asemenea test si adevarul se ascunde intre cele doua perspective (rareori la mijloc, de multe ori in vreo extrema), ceea ce, pana la urma, e in firea lucrurilor.
In aceeasi fire intra si vapaia din mintile acelor antreprenori, cea care ii face sa-si inconjure afacerea si maruntaiele ei cu o aura pe care multi n-o vad prea usor. Fara ea, afacerile acelea n-ar porni, riscurile n-ar fi asumate si, in destule cazuri, izvoare intregi de valoare economica ar ramane necaptate. Mie unul mi-e draga de cand o stiu si nu mi-a luat mult timp sa-mi dau seama ca nu e nici grandomanie, nici mitomanie, ci doar reflexia vie si enervant de apropiata a unui vis in stare de veghe. Cam cum era Moby pentru Ahab.
Ce m-a intristat insa in anii din urma a fost sa imi dau seama ca antreprenorii (imperfecti si susceptibil de esec ca noi toti, pana la urma) isi urmaresc visele cu mare intensitate, dar si mai mare singuratate. Le-ar prinde tare bine sa aiba in jurul lor oameni capabili sa se molipseasca de visele acelea, povestite si raspovestite. Sa se molipseasca atat de tare, incat sa-si incredinteze sefii ca nu mai e nevoie de micromanagement (stiu, e al naibii de greu). Si ca, mai mult, le inteleg atat de bine viziunea incat stiu doar dintr-o privire incotro sa se indrepte in secunda urmatoare.
Ar trebui sa avem mai multi secunzi buni in companiile din Romania. Nu doar antreprenori care sa nasca viziuni molipsitoare, ci si manageri si executanti care sa fie susceptibili la contagiune si competenti in reactiile provocate de aceasta. Daca ma gandesc la batatura noastra, ne-ar trebui mai multi marketeri client-side care sa inteleaga, rational sau visceral, obsesia omului din fruntea afacerii respective si sa stie s-o traduca bine de tot in practica. O clasa de mijloc, o generatie de ofiteri capabili sa simta ideile valoroase (asa, cu nabadai, cum vin ele uneori) si sa stie catre ce punct cardinal sa se indrepte pentru a le vedea in realitate, dupa luni sau ani de straduinta comuna.
Ce nu avem si ne trebuie urgent nu e, asadar, numai creativitatea sau spiritul de initiativa, ci si capacitatea autentica de a impartasi. De a ne insusi ca al nostru (in fata lui Dumnezeu, daca e sa fiu mai dramatic) ceea ce nu e nascut de noi, ci de altii si de a lupta pentru acel ceva ca si cum ar fi copilul sau fratele nostru. Pana cand vom avea asa ceva, eu unul cred ca voi continua sa vad destule afaceri din tara asta plafonandu-se la stadiul de one-man show-uri reusite, iar antreprenorul de cursa lunga se va uita disperat in jur dupa un secund bun sa-i puna-n mana carma si nu va vedea decat niste musi.
Comentarii
sunt in aceeasi situatie; am avut insa enorma sansa de a avea o familie unita (frati si parinti) impreuna cu care urmam acest vis minunat si muncim impreuna, fiecare in locul care i s-a potrivit.
mult succes tuturor.