Compania de brokeraj cu capital 100% romanesc situata in Top 5 brokeri de asigurare din Romania, Safety Broker, a aniversat sapte ani, informeaza un comunicat emis de Next Advertising.
Pornind de la oferirea de servicii complete de asigurare pentru posesori de echipamente specializate pentru transportul terestru, feroviar, naval si aerian, compania a ajuns sa ofere in prezent, pe langa acestea, si servicii personalizate de management al riscului, consultanta si asistenta in cazul dosarelor de dauna si consultanta integrata pentru toate tipurile de asigurari.
La sfarsitul anului trecut compania a inregistrat un PBS de 23 de milioane EUR, in crestere cu peste 2.600% fata de anul infiintarii - 2005. In momentul de fata compania isi desfasoara activitatea la nivel national, in 38 de judete, urmand ca in viitor sa deschida francize si in alte regiuni ale tarii.
De asemenea, in acest an, compania a dezvoltat un parteneriat cu Fundatia pentru SMURD, prin care a lansat campania „Impreuna salvam vieti”, ce se desfasoara in perioada 1 aprilie 2012 - 31 martie 2013. Prin acest program, 1 RON din fiecare polita de asigurare incheiata la Safety Broker este directionat catre Fundatia pentru SMURD. In primul trimestru al desfasurarii campaniei (1 aprilie - 30 iunie 2012) au fost incheiate 60.199 polite de asigurare, ceea ce a inseamnat o prima donatie de 60.199 RON. Pentru cel de-al doilea trimestru (1 iulie – 30 septembrie 2012) s-au directionat catre Fundatia pentru SMURD 62.327 RON.



















