Wallet Buzz a lansat o platforma de mobile marketing si o aplicatie gratuita pentru smartphone-uri ce foloseste geolocatia, informeaza un comunicat emis de ontheroof.
Aplicatia permite comerciantilor sa-si promoveze produsele si serviciile, iar utilizatorul va putea vizualiza o serie de oferte ale comerciantilor aflati in vecinatatea locului in care se afla. In acelasi timp, utilizatorul poate beneficia si de un voucher care va fi generat automat de aplicatie.
Despre comerciantii inscrisi deja in aplicatie reprezentantii agentiei de PR au declarat pentru SMARK: "In momentul de fata, in platforma Wallet Buzz sunt inscrisi aproximativ 10 comercianti, in fiecare zi adaugandu-se oferte noi si locatii noi. Dintre cei mai importanti amintim MedLife si Pintexim. In perioada imediat urmatoare, in aplicatie va intra un mare retailer de imbracaminte si un lant mare de fast-food".
Accesul in platforma de mobile marketing Wallet Buzz se face pe baza unui abonament lunar al carui cost variaza in functie de numarul de locatii pe care le detine comerciantul, tipul abonamentului si caracteristicile acestuia si alte criterii luate in calcul in urma intalnirilor cu acesta.
De promovarea aplicatiei se ocupa agentia ontheroof. "Dupa o perioada de teasing, in social media s-a desfasurat o campanie de cool hunt, un numar foarte mare de oameni interactionand si intrebandu-se despre ce este vorba in spatele numelui Wallet Buzz. Odata cu finalizarea aplicatiei urmeaza evenimentul 'Marea Spargere', ce implica spargerea a 200 de pusculite si multe alte surprize", mentioneaza reprezentantii agentiei.






















