PokerStars se alatura membrilor echipei Monsters Garage, Alexandru Radu si George Negrea, in calitatea de sponsor, in sezonul 2013 al Dunlop Romania Superbike (RoSBK). Decizia de a-i sustine pe cei doi piloti de motociclism viteza vine ca urmare a faptului ca, similar pokerului, motociclismul viteza este competitiv, autentic si emotional, se arata intr-un comunicat emis de Grayling Romania.
Sponsorizarea pe care PokerStars o ofera celor doi piloti include costurile de participare la cursele RoSBK din 2013 si pe cele ale echipamentelor si dotarilor tehnice de care acestia vor avea nevoie pe durata competiilor.
Aceasta nu este prima data cand PokerStars se implica in sportul pe doua roti, compania fiind sponsor oficial al cursei de motociclism Isle of Man Tourist Trophy (TT Isle of Man), inca din anul 2007.
PokerStars si-a aratat de-a lungul timpului interesul pentru sport, din echipa Team PokerStars SportStars facand parte nume precum Rafael Nadal, Boris Becker sau Gianluigi Buffon. In Romania, Ionut Iftimoaie este ambasador PokerStars.






















